"am fost acolo" – 22196 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Necula Florin Danut
Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...
186 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
Matei Mircioane
M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.
11 poezii, 0 proze
Tanasiu Radu (Radhucu)
De foarte multe ori ne imaginam ca suntem undeva unde nu am fost niciodata si chiar ne simtim bine dar de si mai multe ori ne dam seama ca acolo este foarte posibil sa nu ajungem niciodata!
18 poezii, 0 proze
patraulea dragos
m-am nascut in targoviste( municipiul jud dambovita) si am crescut in satul dealu mare. locul preferat pe toata durata copilariei a fost satul bunicilor( nucet) acolo nimic nu mai conta, nici problemele familiale nici personale. pana in clasa a opta am in vatat la sc generala di buciumeni si am fost elev model, din clasa a 9 am inceput sa ma stric si asa am ramas. am absolvit(cu greu) liceul teoretic "nic titulescu" pucioasa acum sunt student la ase si la jurnalism. ce va urma nu stiu si nici nu vrea sa stiu
3 poezii, 0 proze
Balan Florentina Daniela
M-am nascut in Buzau, un orasel mic si prietenos, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea...desi daca merg acum acolo, chiar si o saptamana sa ma plimb zilnic pe strazile orasului, este posibil sa nu mai recunosc nici jumatate din oamenii pe langa care voi trece. Am fost (...si cred ca inca mai sunt)..un copil romantic...visator..cu suflet de artist..care din pacate in prezent este prins in mrejele cotidianului artificial si superficial care ne conduce viata prin prisma banilor (sau a nevoii de bani)... Recunosc ca de multe ori uit cum sunt cu adevarat,..si devin un robot economic, o unealta a societatii...insa in momentele cand ma regasesc...incerc sa scot ce e mai frumos din suflet si sa exprim iubirea prin arta...poezie...fotografie...rareori desen... Sunt in Bucuresti deja de 6 ani...nu imi dau seama cand a trecut timpul...lucrez la o banca cu nume...visez la ziua cand o sa traiesc cu adevarat din iubire, pentru iubire, iubind...arta...
5 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
ozanda johanes
Sunt un om absolut obisnuit, unul dintre aceia pe langa care treci fara sa-l observi. Aproape invizibil. Totdeauna am fost indragostita de ceva sau de cineva . Intai am iubit satul in care m-am nascut , un sat de munte cu oameni calzi. Acolo am invatat sa iubesc oamenii, copacii, vantul. Am iubit ca un adolescent , cu inflacarare, apoi ca un om matur, cu ratiune aproape. Acolo am scris primele poezii. Am gasit in fiecare om pe care l-am intalnit ceva care sa-mi atraga atentia , o trasatura fizica sau morala care e unica. Imi iubesc copilul ,prin care retraiesc din nou toate etapele vietii . Sunt medic si imi iubesc pacientii ; de la ei am invatat ca omul isi scoate la iveala acea parte buna mai ales cand e in suferinta. Si ca in oricare individ, oricat de rau ar fi, tot exista o farama de bunatate. Imi doresc sa pot avea in suflet tot restul vietii puterea asta de a iubi. Ceva...Sau pe cineva..
4 poezii, 0 proze
Albert Cătănuș
Beam us up, Scotty! Când aveam șapte ani i-au tras pe roată pe trei țărani la sute de kilometri de locul unde m-am născut: într-un cătun din câmpia Bărăganului, nu departe de orașul Brăila. Am fost al optulea copil în familie, iar pentru că eram slab și mă imbolnăvisem de friguri, dar mai ales pentru că nu voiam să sug la sân, la vârsta de opt luni, tata m-a dus la târg la Brăila iar acolo m-a dat unei cuconițe sterpe care voia un copil pe trei saci de grâu și patru găini. Știu șapte limbi în afară de română: greacă, rusă, turcă, bulgară, franceză, germană și albaneză. Înțeleg cam tot pe atâtea limbi cât cunosc. Pe tatăl și pe mama mea naturală nu i-am mai întâlnit niciodată. Toată familia mea a murit când aveam nouă ani. Unii spun că din cauza unei epidemii de tuberculoză care lovise în acele vremuri Bărăganul, alții spun că acel cătun a fost incediat de arendașul locului, iar alții mi-au spus că într-o noapte un batalion de ruși beți a trecut pe lângă el și fără preaviz soldații au...
196 poezii, 0 proze
Marta Novice
Născută la poalele Apusenilor, ruptă la adolescență și dusă prin lume, cunoscînd alte popoare, trăind printre străini, mă întorc mereu cu dragoste acasă, adică acolo unde se vorbește românește. Întodeauna am fost și am rămas o Novice. martanovice@yahoo.com
2 poezii, 0 proze
Am fost acolo
de Adina Ungur
am fost acolo in bratele tale am fost rotindu-ma pe dupa castani amestecand intr-un pumn cuvintele si-n altul clipe de nisip peste ani am fost acolo de cand ma stiu ascunsa, pierduta sau plina de...
Am fost acolo
de Adria Martin
Am fost acolo Am fost acolo unde tu visezi sa ajungi, Unde tu nu mai crezi C-o s-ajungi in asta viata Si totusi gandul te bantuie, Pentru ca unora pur si simplu Iubirea nu li se intampla... Am fost...
am fost acolo
de GEORGE BACIU
Am fost acolo unde mor românii Întrun război ce nu este al lor, Unde localnicii se luptă precum câinii Încât nu poți să îi consideri un popor. Am fost acolo că m-a trimis țara Era doar o misiune de...
Am fost acolo
de elena gheorghiu
Am fost acolo la locul meu de veci și am avut din nou dreptate. De acolo nicicând nu o să pleci, nu există nici o eternitate. De două ori acolo am fost în locul acela tulburător, al nimănui,, viața...
Am fost acolo
de Lavinia Micula
am 11 ani și nicio tragere de inimă să mă uit în oglinda asta pe care o văd în tavan spunea fetița din sala de așteptare 35 de minute timp în care și-a privit vîrfurile codițelor perfect legate cu...
am fost acolo unde
de Goea Maria Daniela
eu am fost acolo unde nimeni nu a mai fost acolo unde toți spuneau că nu se poate nu e bine nu e necesar nu merită nu e recomandabil înțelept prudent rezonabil sau avantajos să ajungi și totuși am...
eu am fost acolo eu am fost aceea
de silvia caloianu
pe buzele mele cuvintele sunt niște pești pe nisipul fierbinte îmi întind mâinile înspre paharul cu apă nu îl ajung mă uit în urmă sfârșitul nostru de lume se amână așa îți spuneam în pumnii mei mici...
Inima ta, acolo
de pop romeo
Am fost acolo, cerul murea poezie lasand ultima sa silaba mugur in vant, langa cateva clipe, inima ta croseta zorii de zi, in ferestre, cuvintele, crispatele zilei dureau cum dor vizuinile gaurilor...
Voi fi mereu acolo
de Calancea Eugenia
Nu mă uita. Că atunci când ai avut nevoie am fost lângă tine acolo. Când ai fost fericit am fost acolo și am zâmbit. Dar nu uita. Când nu voi mai fi acolo, mă vei găsi printre rânduri de poezii. Nu...
