Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Zile fara noi"20166 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru MisiugaAM

Alexandru Misiuga

AutorClasic

Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...

5 poezii, 0 proze

Adi CristiAC

Adi Cristi

AutorAtelier

ADI CRISTI Apariții editoriale 1. – După sentimente Iași 1979 2. - Play Back (ființa lucrurilor) – Editura Albatros 1983 3. - Înțelepciunea Semnelor Editura Junimea 1989 4. - Clopote pentru amândoi Editura Moldova 1995 5. - Noi (despre cealaltă parte a lumii) Editura 24: ORE 1997 6. - Despărțirea de silabe Editura TipoMoldova 2002 7. - Pasărea fără aripi Editura Tipo Moldova 2003 (Premiul Asociației Scriitorilor Iași) 8. – Dezertare din Paradis Editura TipoMoldova 2004 9. - Anatomia culorii Editura ACP – 2004 10. – Valsificatorul de tablouri Editura ACP -2004 11. - 366/24 (treisuteșaizeișișase de zile în douăzecișipatru de ore)- publicistică Editura TipoMoldova 2004 12. - Poeme de închiriat Editura ACP - 2005 13. - Dictatura Poemului Editura ACP - 2005

153 poezii, 0 proze

AmneziAA

AmneziA

AutorAtelier

De ce oare/de ce oare/doamne de ce oare dc esti roman tre` sa fi stigmatizat peste hotare/de ce oare/de ce oare/doamne ce ma doare/caci atunci cand ei construiau catedrale/noi aparam crestinatatea la dunare in zale/ Cum p... mea sa nu`i urasc pe cei far` de cultura care mai mereu ne iau la p.../catalogandu`ne pe toti drept niste hoti........./trebie sa`mi percepi soundu` literalmente/caci sunt cantaret de rap eminamente/finalmente/mi`am scris istoria pe 4 pergamente desigur ca cele mai frumoase momente/etologii m`au privit si s`au crucit/m`au catalogat drept un savant/insa nu`i adevarat,doar modu` meu de viata este eclatant,uneori derutant alteori socant/...alerg bezmetic inspirand morbid`aroma`cetii/caci sunt bantuit de blestematu` dar al vietii/....Nu pot sa mai iubesc..caci oamenii sunt la fel ca si shogunii/iar eu ma zbat far` de putere in cusca de cristal a ratiunii.(extract from one of my future projects..this is Unda`ground abstract hiphop)

2 poezii, 0 proze

Dobrescu BiancaDB

Dobrescu Bianca

AutorAtelier

„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness

4 poezii, 0 proze

MARILENA MIHAIMM

MARILENA MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.

104 poezii, 0 proze

LC

Lorian Carsochie

AutorAtelier

Colaborator la Oglinda Literara, Publicat in trei antologii italiene(doua de poezie, una de proza)si in revistele Hebenon si Il Club degli Autori; Volume aparute:2001, Spazio a chi sa scrivere,proza,volum colectiv, Milano, Italia; 2002,Poezii, Editura Zedax, Focsani; 2003, Cele Opt Zile, proza, Editura Vremea; 2003, Racconti, Istituto Italiano di Cultura di Napoli, Italia; 2004, Nesfarsitul Anotimp al Florilor, roman, Editura Timpul

2 poezii, 0 proze

FS

Frînculescu Diana Simona

AutorAtelier

Egoismul de a pune ceașca de cafea pe coperta unei cărți, fără teamă de pete. Egoismul de a trăi fără teamă de moarte. Dragostea. Lungile zile în care aștepți. Verdele. Copiii care îți zâmbesc fără motiv. Luxul de a-te îmbrăca în tine în fiecare dimineață. Muzica. Lenea.

1 poezii, 0 proze

S

sanda

AutorAtelier

Am aparut din chinurile mamei pe 23 decembrie. 1985.Cand am inceput lupta de supravietuire. Si de atunci ma lupt cu mine insumi. De careve zile incoace mi-am dat seama ca ma tem groaznic de femeile trecute de 70 ani:e de ajuns sa vad una pe strada p/u a incepe sa tremur. De cateve saptamani incoacenu pot varsa lacrimi.Pur si simplu, am secat.Ma tem ca nu voi mai putea plange vreodata.Nici piesa "Suflet fara chei" a lui Ducu Bertzi nu ma mai face sa plang. Pe timpuri, nu-i puteam rezista.

1 poezii, 0 proze

Raluca Oana HelgiuRH

Raluca Oana Helgiu

AutorAtelier

,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...

62 poezii, 0 proze

Leonid DimovLD

Leonid Dimov

AutorClasic

Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia - d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și un traducător român. Este fiul Nadejdei Dimov și al lui Naum Mordcovici. A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. Căsătorit de două ori: prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia). Este principalul reprezentant al onirismului în poezia românească, explorator al visului ca realitate absolută, obiectivă. Volume Versuri, (1966) 7 poeme, (1968) Pe malul Styxului, (1968) Carte de vise, (1969) Semne cerești, (1970) Eleusis, (1970) Deschideri, (1972) A.B.C., (1973) La capăt,(1974) Litanii pentru Horia, (1975) Dialectica vârstelor, (1977) Tinerețe fără...

106 poezii, 0 proze

Zile fara noi

de Florin DeRoxas

trec zile fara noi din vremea care trece, in Sahara cad ploi si deodata-i rece. in urma te-am lasat ca sa imi fie dor, desi m-a apasat, eu nu-mi permit sa mor. clujul va fi mai gol in lipsa mea...

PoezieAtelier

Haos

de Mihai Petrescu

Cuvintele-s minciuni, fapte fără noimă Gânduri puerile, versuri fără rimă Trecut neînțeles, prezentu parcă mut Flori incolore, trandafir negru tăcut. Inimi frânte, sentimente-nselătoare Nopți fără...

PoezieAtelier

Destrămare

de Boncea Elena

Până și pietrele ce zac în praful umed Încearcă să respire, Pe drumu-acesta pustiit ce duce drept în soare; Să prindă viață-n zorii unei zile fără noimă, Care se sting firesc în nemișcare. Cum să-ți...

PoezieAtelier

E pura

de grama marius

Capăt de dor sper să culeg azi, din grădina vieții, să-mi croiesc o ie din boarea ceții de dimineață să apuc și eu să ies la curtat de iubire poate prinde, nu crezi... Așa că tot ce curge poate să...

PoezieAtelier

dar tu erai doar umbră

de Ștefan Petrea

înțelepciunea apei, sub cald în sus să piară de ea să umple norul, e dragostea sortirii în zodie din stele, sub pavăza rotirii iar viața ta, curato, e-a dimineții gheară. te văd prin cețuri albe,...

PoezieAtelier

Vremea trece

de Calancea Eugenia

Primavara, care-ai fost Nu veni, n-ai nici un rost! Vreau o primăvară frumoasă, Dacă decide să renască. Privesc cum vremea trece Cu veri toride, iarna rece, Grăbită înspre alte timpuri În cele patru...

PoezieAtelier

Despre Singurul Care nu rușinează

de Velimirovici Nicolae

Unui rus în exil, despre Singurul Care nu rușinează (Scrisoarea a 197-a) Sunteți aproape deznădăjduit. De ce? Fiindcă vă este rușine de oamenii în care vă puneați nădejdea pentru patria dvs. Unii...

Clasic

Cuvinte fără noimă

de dfgfh

Rotocoale de fum încarcă peisajul unei zile... e toamnă gri... e toamnă plouată... și-n aer miroase a scoarță umedă și frunze coapte scăldate in melancolie... Mă uit pe geam și văd o umbrelă... un...

Atelier

Dialog fără noi

de Ela Victoria Luca

ce frumoși suntem și ce fals ne zâmbim printre degete de piatră arătăm mai întâi suprafețele poleite și apoi facem din zile prăpăstii de oameni trecem așa cu palmele deschise pentru a mai modela un...

PoezieAtelier

Sapte zile fara Dumnezeu

de Adria Martin

Sapte zile fara Dumnezeu Sau stand cu spatele la El, Nu ignoratn si nici ateu Dar nici crestinul plin de zel. Cu spatele la Creator, Cu fata la lume doar Incepeam incet, sa mor, Printre vii, fara de...

PoezieAtelier