Poezie
Sapte zile fara Dumnezeu
1 min lectură·
Mediu
Sapte zile fara Dumnezeu
Sau stand cu spatele la El,
Nu ignoratn si nici ateu
Dar nici crestinul plin de zel.
Cu spatele la Creator,
Cu fata la lume doar
Incepeam incet, sa mor,
Printre vii, fara de har.
Lumea nu mi-a dat nimic,
Nici nu ma recunostea.
Ma lipeam de sanu-i mic
Insa mama nu-mi era.
Trupul imi era-nghetat,
Si suflet mi-era gol, pustiu,
Dar caldura n-am aflat,
Nici ce simt, ce vreau sa fiu.
Privit-am doar sapte zile
Lumea fara Dumnezeu,
In zadar si inutile
Erau toate. Chiar si eu.
Stateam sa ma prabusesc,
Lent, in haul ce-am cascat
Intre sfant si omenesc…
Dar minunea s-a-ntamplat.
Intai s-a auzit un glas,
Un tunet asurzitor
Si cand mai aveam un pas
M-a tras inapoi, usor.
Am cazut apoi speriata,
Nu credema ca ma mai vrea,
Dar imi zise: iti sunt Tata,
Iar tu esti copila mea.
Ca te las, chiar ai crezut,
Singura cu lumea-n piept?
M-a durut, dar am tacut
Nu puteam decat s-astept.
Trebuia sa intelegi,
Ca sluga nu vreau sa-mi fii
Ti-am dat viata, sa alegi
Sa intelegi, sa vrei, sa stii…
~ adria~ 5 noiembrie 2000
001.841
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adria Martin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 191
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat