Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Zi de lucru"20239 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mazen RifaiMR

Mazen Rifai

AutorAtelier

Mazen Rifai s-a născut pe data de 16 aprilie 1963 în orașul sirian Alep într-o familie cu o îndelungată tradiție cărturărească. În 1984 a absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Universității din Alep. În prezent este corespondent al agenției de știri Ana News, al revistei Al-Nahda (Renașterea) din Kuweit și redactor-șef al site-ului www.ana-news.ro. În anul 2008, a fondat, împreună cu un grup de intelectuali arabi și români, Clubul Româno-Arab de Presă și Cultură, instituție ce promovează dialogul intercultural. După stabilirea în România, la București, își continuă, atât în arabă, cât și în română, o prodigioasă activitate literară și publicistică începută încă din vremea studenției în Siria. În limba română a debutat cu nuvela O zi de lucru publicată în revista Adevărul literar și artistic în 2007. Volumul său bilingv Frânturi de visuri spulberate (ar.: بقايا أحلام ممزقة), un succes literar al anului 2008, este o meditație amară asupra dezrădacinării, a identităților...

16 poezii, 0 proze

LO

Ligotchi Ovidiu

AutorAtelier

Am aparut din iubire si am fost intampinat in primele zile de viata cu un covor multicolor de frunze uscate, intr-o frumoasa zi de septembrie, langa aleile Copoului lui Eminescu. Adolescenta mi-am petrecut-o iubind tot ce era frumos in jurul meu:prieteni,parinti,scoala,natura. Pasii sortii m-au purtat pe multe meleaguri, care de care mai frumoase si mai primitoare, dar freamatul reantoarcerii la locurile in care ai inceput sa iubesti nu l-am simtit decat in Iasul plin de istorie si poezie, oras in care e foarte greu sa nu scrii o poezie si sa nu admiri toamnele aburinde de deasupra Colinelor Cotnarului si primaverile exuberante ale livezilor de meri ce inconjoara orasul. Facultatea si tot ce a insemnat studii tehnice le-am desavarsit in Iasi, lucru de care sunt mandru. Poezia a ramas in sufletul meu ca reflexia iubirii pe albul colii de hartie.

8 poezii, 0 proze

OS

Olteanu Marius Stefan

AutorAtelier

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.

1 poezii, 0 proze

Apostu MihaelaAM

Apostu Mihaela

AutorAtelier

NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...

12 poezii, 0 proze

GR

george robu

AutorAtelier

ghinion..........de ce? pt ca inca nu m-am gandit sa fac lucrul asta pana acum.dar incerc......cum? veti vedea.......m-am nascut intr-o zi de primavara era 8 aprilie toate mi-au mers bine de la nastere pana la primele suferinte si esecuri sentimentale inasa am trecut peste asta si iata-ma scriind aici

1 poezii, 0 proze

Sanda  DanielaSD

Sanda Daniela

AutorAtelier

Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.

21 poezii, 0 proze

Constantin LamureanuCL

Constantin Lamureanu

AutorAtelier

AUTOBIOGRAFIE INCOMODÃ S-a născut la 21 martie 1949, prima zi a anului zodiacal, în jurul prînzului. A urmat facultatea de fizică, Universitatea din București, pe care nu a terminat-o pentru a urma cursurile facultății de filosofie, secția sociologie pe care o absolvă în 1974. Tatăl a doi copii de care, spre binele lor, nu a avut prea multă grijă. Premiul \"Ienăchiță Văcărescu\"- 1974, Premiul Uniunii Scritorilor - Sighetul Marmației 1979, Marele premiu \"Nicolae Bălcescu\"- 1979. Datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. Victimă a propriilor vorbe, nu a fost niciodată în stare să aibă un șef sau să facă parte din vreo formă organizată. Lipsit dintotdeauna de o locuință care să îi aparțină, se simte acasă la Biblioteca Națională, Sala de științe sociale, locul 4 sau la cîrciumile din cartierul în care stă unde, întotdeauna, are o masă a lui pe care nimeni nu are voie să o ocupe. Are marele orgoliu de a fi modest: nu este interesat de lucruri personale, \"prea multe...

5 poezii, 0 proze

gornic catalin ioanGI

gornic catalin ioan

AutorAtelier

Am citit odata ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat ,intregul Univers lucreaza pentru ca acest lucru sa se implineasca.Imi place sa cred ca asa s-a intamplat si in cazul meu, iar dorintele ,visele ,atat de puternice, s-au implinit toate.In fiecare zi am descoperit lucruri noi despre mine ,lucruri de care nu stiam ca sunt in stare ,am intalnit oameni noi ,deosebiti ,care m-au ajutat sa lupt ,dar si oameni care si-au dorit din tot sufletul sa ma distruga!!!

10 poezii, 0 proze

Sorin TeodoriuST

Sorin Teodoriu

AutorAtelier

Sorin Ott Teodoriu, născut pe 27 aprilie 1961 la București. În viața de zi cu zi, economist la o firmă din capitală, absolvent al Academiei de Studii Economice. În timpul liber citesc și uneori scriu. Îmi plac lucrurile simple, urmăresc din umbră cotidianul, dialogurile, le rețin ca apoi să le aștern pe hârtie. Subliniez absurdul și prostia, spunea cineva că-s misogin – personal sunt de alta parere. Prostia și ignoranța nu aleg. Ca apariții: proză scurtă ‘Sache și Meduza’ în revista Europeea, în revista de literatură Banatul - proza scurtă ‘Petale’, în revista Conexiuni din New York prozele: ‘Geta’, ‘Concurs’, ‘Trofeul’ ‘Șosete cu inimioare’, ‘Pantofi de lac’ și ‘Ciorbă cu potroace’, în revista Oglinda Literară - ‘Tocmai azi!’ și ‘Trofeul’, în Cafeneua Literară - prozele ‘Corina și Costel’ și ‘Tocmai azi!’, în revista Visul - proza ‘Cantautoarea Maria Gheorghiu muzica folk la sfârșitul anului 2006’, ‘Ultima toamnă’, ’Nod cu buclă pe dreapta’, ‘Trofeul’, în revista Arcada - prozele...

236 poezii, 0 proze

FG

Florin Gherendi

AutorAtelier

Nu mai stiu cand am inceput sa scriu. La inceput pentru mine. Eram copil. Participam la un cenaclu, in oraselul de provincie in care m-am nascut, Tarnaveni. Apoi am inceput cu-adevarat sa scriu. Pentru mine. Pentru cativa prieteni care citeau. Am scris si 3 romane, 2 din ele SF...poate ca intr-o zi o sa le dau forma potrivita...eram inca un copil, nu? Si apoi a venit facultatea de fizica. Am participat la cateva spectacole. "Cantarea Romaniei", se spunea atunci. Am publicat cateva poezii in "Viata studenteasca"... Si apoi tacere... Am mai avut cateva rare incercari, terminate inainte de a incepe. Pana acum cativa ani. Am regasit cateva lucruri scrise de mine cu mult timp in urma, cele 3 romane, cateva poezii, si un declic s-a produs. Ce-ar fi sa incerc din nou?! Acum trec mult mai rar pe aici, de cand am regasit o pasiune mai veche, pianul...

14 poezii, 0 proze

Zi de lucru

de Cosmin Soameș

Moartea șade tolănită în fotoliu cu televizorul deschis la știri: foamete în Coreea de Nord, război în Palestina, atentat în Spania, ziariști uciși în Rusia, accident feroviar în India, terorism în...

PoezieAtelier

Zi de lucru

de Sorina Hăloiu

Printre pietre, iarbă - Grădinarul aplecat Transpiră oftând.

PoezieAtelier

O zi de lucru

de Mazen Rifai

Soarele se trezi vestind începutul unei zile noi. Razele sale se strecurară sprințare prin fereastră până la patul lui. Ceasul deșteptător sună. Mâinile îi bâjbâiră în căutarea unei căi de a-l face...

PoezieAtelier

e prima zi de lucru

de Ramona Irimie

E prima zi de lucru din an dosarele toate au termene directorul mă cheamă la ședință înainte de-a deschide biroul să-mi pot lăsa paltonul cu vulpe verde să-mi pot despodobi genele de somn să-mi pot...

PoezieAtelier

o zi de toamnă

de mircea lacatus

vânt la fereastră pe masa mea de lucru câteva furnici * orașul pustiu manechinul cu fruntea lipită de geam

PoezieAtelier

Ziua de lucru, criminalul fără mănuși sau conștiință

de Luna Tudor

cu stiloul roșu mâzgălesc pe hârtie și aș închide ochii visele se colorează mai ușor pe laptop, cu cât e ecranul mai mare cu atât vezi mai bine cât de gol ești când te asamblezi din discuții despre...

Atelier

Prima zi de școală

de Liviu Nanu

Azi a fost prima zi de școală. Pentru asta noi ne-am pregătit mai demult, adică mai mult mama și tata, care mi-au cumpărat ghiozdan și niște caiete, că manuale ziceau că îmi dă gratis doamna...

ProzăAtelier

o zi din viața unui poet de provincie

de Dana Banu

într-o oarecare zi de primăvară către ceasurile amiezii poetul se îmbrăcă în costumul cel bun își încălță pantofii de lac deschise fereastra o închise la loc strănută înciudat apoi cu o reală teamă...

PoezieAtelier

Dictionar explicativ de zicatori populare (2)

de Sorin Teodoriu

D Da Doamne tot sarbatori si numai o zi de lucru si atunci sa fie nunta. Zicala asta vorbeste despre melita. In caz ca nu stiti ce-i melita, va spun ca este unealta care zdrobeste canepa si inul ca...

ProzăAtelier

după 25 de ani

de bianca marcovici

Totul a pornit de la ceva foarte simplu. O zi de lucru obișnuită la un Trust de Constructii civile și industriale unde lucram, undeva la ultimul etaj, adică lîngă porumbei! Chiar sub uluc erau o...

ProzăAtelier