"Volga" – 4967 rezultate
0.02 secundeMeilisearchFrancesco Petrarca
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii. Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten...
29 poezii, 0 proze
Voltaire (François-Marie Arouet)
Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez. Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731). Ca deist și francmason, Voltaire a...
10 poezii, 0 proze
Kocsis Francisko
Date personale • pseudonime folosite: Mihai Malda, Ion Vogan, Paul Degan, K. F.; •
15 poezii, 0 proze
Elena Staicu
Sunt un om obisnuit care are pasiunea de a compune versuri."Frumusetea vine din simplitate si sublim"-Voltaire
25 poezii, 0 proze
Andrei Albu
Probabil că momentan ascult Andrieș, sau Pink Floyd, doar așa… ca să imi aduc aminte ca poezia nu trebuie să fie nici vulgară, nici rece, nici complicată, nici macabră nici horror. N-am publicat încă nimic. Mai am destulă cafea și răbdare. Dacă vrei mă mai gasești și aici: amfitrion84@yahoo.com . “Marea Neagră e albastră Și pe mal cartofi prăjiți, Domnișoară, dumneavoastră Ce culoare vreți să fiți? Eu v-aș sugera Doar puțin grena Și nimic altceva.” (Alexandru Andrieș- Culori)
43 poezii, 0 proze
anonimul
Frustrari mai romantice sau mai perverse, mai cuminti sau sau mai directe, mai pioase mai vulgare.... si cam atat!
11 poezii, 0 proze
Buruian Daniel
nu , nu m-am nascut un om al literilor , si nici un voltaire , dar oricum voi publica cate ceva
4 poezii, 0 proze
Aulus Persius Flaccus
Viata lui Aulus Persius Flaccus ne este relativ bine cunoscuta, datorita lui Valerius Probus, care a alcatuit o biografie a acestui poet. Persius s-a nascut la 4 decembrie 34 d.C, in vechiul oras etrusc Volaterrae, intr-o importanta si instarita familie de cavaleri, care avea legaturi de rudenie si de prietenie cu marile familii romane, indeosebi cu cea a Arriei, sotia celebrului senator stoic Paetus Thrasea. Ramas orfan de tata la varsta de sase ani, Persius a fost adus la Roma, cand avea doisprezece ani. in Capitala, Persius si-a facut studiile in preajma unor profesori celebri, printre care se numarau Remmius Palaemon si Annaeus Cornutus. El a frecventat pana la moarte cenaclul lui Cornutus, dar a aderat si la cercul cultural-politic al lui Thrasea. S-a imprietenit cu Caesius Bassus si Lucan, insa a manifestat rezerve fata de Seneca. Dupa o foarte scurta tinerete, traita sobru, in congruenta cu cele mai austere norme stoice, s-a stins din viata la 24 noiembrie 62 d.C, rapus de o...
1 poezii, 0 proze
Giovanni Frassineti
Sono italiano,vivo in Italia in un paese a 50 km da Firenze. Scrivo poesie da circa 16 anni ma non sempre ho ispirazione.A volte sono stato anche due anni senza scrivere poesie.Se non c'è sentimento e ispirazione nello scrivere.....i romeni dicono:"DEGEABA". Ogni poesia è vuota,piatta,inanimata! Ho partecipato a vari concorsi locali di poesie,ma solo una volta sono stato premiato con la pubblicazione di una mia poesia su un libro di antologia.
93 poezii, 0 proze
Costache Negruzzi
COSTACHE NEGRUZZI (1808-1868) Constantin Negruzzi s-a nascut in 1808 la Trifestii Vechi de linga Iasi. Intre 1816-1820 viitorul scriitor ia lectii de limba greaca cu dascalul Chiriac si de limba si literatura franceza cu emigrantul polon Brancovitz. In 1820 invata romaneste de sine statator, dupa cum ni se destainuie in scrisoarea \"Cum am invatat romaneste\". In 1822 se muta la Chisinau. Din aceasta perioada sunt primele incercari literare ale scriitorului (Zabavele mele din Basarabia in anii 1821, 1822, 1823…). In 1823 viitorul scriitor traduce \"Mnemon\" de Voltaire. In 1824 traduce \"Prostia Elenei\" de Marmontel. In 1829 scrie nuvela romantica \"Zoe\". In 1835 e facut postelnic. Tot in acest an publica traducerea melodramei \"Treizeci de ani sau viata unui jucator de carti\" de V.Ducange si M.Dinaux. in 1837 este ales deputat al judetului Iasi. Publica \"anecdotul\" Aprodul Purice si citeva traduceri din V.Hugo, Al.Dumas si A.Puskin. in 1839 publica \"Reteta\", \"Catacombele...
1 poezii, 0 proze
Pe Volga liniștită
de Cristina-Monica Moldoveanu
Poate că ea era o fantastă. Locuia la etajul doi și jumătate. Ghena și liftul erau cu jumătate de etaj mai sus ori mai jos. Oricum nu era o cameră a secretelor unde poți ajunge luând trenul de pe...
Soapte ale Volgai
de Dan Emanuel Grunea
In noaptea scufundata si grea ca un pietroi Ne-aducem noi aminte povesti din ’42. Ssst, taci, ia taci, se-aude-o soapta, un zvon! In noaptea asta alba nu avem gand de somn. Si zvonul imi sopteste...
Cotropitorii
de Grigore Popovici
De la Volga până-ncoace Tot în zdrențe cupufoaice, Au venit în cârd rusnacii Grohăind ca și godacii. O cohortă de calmuci Răpănoși și plini de muci. Au venit flămânzi și goi Și-au dat buzna peste...
Perle de ... \"cultură\" - 5
de Ruse Ion
Am supermegadisconfort, Că ai uitat pe unde-i Volga. În Chișinău și la export, La mare trecere... e Olga:
russkaia polia
de Goea Maria Daniela
anii tineri ca niște zmeie pe cer mesteceni fremătători stepa respirând milenară lumină de miere volga și obi murmură cântece de legendă vânt și uitare orizontul îmbrățișând nesfârșirea
Tii minte seara aceea cu zapezi
de Anatoliy Sivakov
Tii minte seara aceea cu zapezi Cand am cazut ranit in Tatra Mare ? Doi ochi adanci cu stepe si livezi S-au aplecat pe-a ranilor valtoare Eu am cazut ranit intr-un atac Si m-a pansat sergentul rosu...
Liniste
de sorin golea
cădere. albire a marilor lucruri. trecerea lui 2 în 1. înapoi - nici nu se știe dacă rău - imponderabil; omul sângerând lângă volga neagră. praful sinistru - singuratic. ce nu trebuie vorbit?
mesajul mariei
de adrian zalman
faceți să funcționeze carul mare spațiile din spațiu traiectoriile rectilinii legăturile periculoase legăturile de sânge pentru că vă spun eu nici nu se va mai pune și atunci ce rămâne sunt o fiară...
Atunci când seacă Dunărea, e sărăcie în țară
de Dobrescu Petrisor Elvis
Atunci când seacă Dunărea, e sărăcie în țară Al doilea fluviu al Europei, după Volga, și al 26-lea din lume, Dunărea este mană cerească pentru țările riverane fluviului. Nu și când scade. O vorbă din...
A fost odată...
de Valerian Ciobanu
Nistrul n-a avut niciodată porți de fier. El n-are nici deltă ca Dunărea, ca Volga. Pentru că nici nu este el așa de mare ca aceste fluvii. În schimb are și va avea destule oportunități, atracții...
