"Vogoride" – 89 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMihai Vogoride
Am descoperit că mă bucur de fiecare dată când mai apare câte o scriere proastă, ba chiar îmi face plăcere să citesc astfel de texte. Publicatul e opțional, nu obligatoriu. Singurul lucru care contează până la urmă este de fapt mesajul de profunzime, dincolo de formele care de la o zi la alta își schimbă înfățisarea. Și asta pentru că o adevarată cultură este întotdeauna centrată pe valori, nu pe chestiuni perisabile.
12 poezii, 0 proze
Anna de Noailles
Anna de Noailles (1876, Paris - 1933, Paris) născută prințesa Brâncoveanu, a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română. Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruș, și un tată român, un prinț Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 și a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897. După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență Parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, “Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei...
73 poezii, 0 proze
Vogoride
de dracea
din osul meu curs-au schele pentru tine pentru ele tu fata fetele mele schele albe-galbenele inutile pe podele din osul meu curs-au case varuite si zemoase curs-au case pentru ele inutile pe podele...
Os Domnesc
de Ioana Barac Grigore
Vogoride poezie [ ] osul - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Angelica Homu [angelica homu] 2005-08-16 | | din osul meu curs-au schele pentru tine pentru ele tu fata fetele mele...
De ce „spirit silence” și nu „aiurea-n tramvai”?
de Corneliu Traian Atanasiu
Mă-ntreb: oare ce-i animă pe unii să-și lovească buricele degetelor de tastele compului cu atîta frenezie sterilă? N-aș fi ajuns la niște ‚comentarii’ offtopic făcute textelor mele, sau mai degrabă...
Ea
de Camelia Tripon
Ea Soarele împletește cununi de stele în cosițele naturii. A venit primăvara. Nu este o întâmplare că lumea sărbătorește acum femeia. Ea poartă pe umeri soarta vieții. Fără ea noi nu ne-am fi născut....
Hora dezbinării
de nicu brezoianu
150 de ani de la Unirea Principatelor (1859), primii pași ai statului modern România, denumire recunoscută pe afară abia la 1878. Câțiva români adevărați au peregrinat prin Europa, au învățat, au...
Portret ascuns
de marius nițov
Viața lui Alexandru Ioan Cuza în lumini și umbre, până la urmă, drama unui destin ales sau a personajului ajuns prea devreme într-un rol important. Odată, în pauze de studiu pe legile vechi, încercam...
Alles was ist, ist vernünftig
de Mihai Vogoride
astăzi la ora 12 am început să cred cu înverșunare era un ion pozitiv acolo care vorbea cu mine nedefinit ca o răcoare prin limpezimi și umbre venite de departe exist doar ca o verigă a lanțului...
Legături
de Mihai Vogoride
orice posesiune cuprinzătoare sau neînsemnată nu este decât o verigă într-un lanț fatal priveliștea pe care o cuprinzi de la masa de brad un culcuș omenesc o cană cu apă proaspată și tovarașia unui...
Vânzatoarea
de Mihai Vogoride
Azi mă iau de vânzatoare. Nu vânzatoare de țară, ci acele vânzatoare de magazin. Care îți vând ție pâine, lapte, carne, ouă în fiecare zi. Cu siguranță nu îți dorești când esti mic să ajungi...
Versete virtuale
de Mihai Vogoride
deschid fereastra calculatorului șuieră ușurel poate tu într-o altă depărtare alungi plictisul cu un click prietenos nici o altă soluțe în locul dulcii tiranii a firului de rețea semne și minuni am...
Mă vedeam într-o oglindă
de Mihai Vogoride
obosit vineri după amiaza Dumnezeu ațipește pe când sinucigașii se tăvălesc în praful alb al uitării se sparg conducte cu disperare naufragiază pe buza paharului jumate golit trenul intră în gara de...
Proiect de regret
de Mihai Vogoride
Proiect de regret deschisul ferestrei dimineața scrașnește scârțâieli huruitul amenințător al mașinariei destinului în acompaniamentul ușilor trântite și al pașilor grăbiți sinceritate liminară în...
Zadarnic încerci
de Mihai Vogoride
despre veșnicie ti s-a interzis a spune vorbe atata timp cat vesnicia ți s-a părut a fi departe privești acum lumina veșniciei care își spală rufele în lumina zilei și te revolți în imposibilitatea...
Ce este dragostea ?
de Mihai Vogoride
să înșeli moartea cu vorbe de dragoste asta mi se pare perfect pentru un aranjament domestic să înșeli moartea într-o lume în care toți ne înșelam unii pe alții concepând fructul negru sub care ne...
Asteptare tensionata
de Mihai Vogoride
avea o inteligență pur logică fără trecut fără viitor într-un prezent disecat de numerele din centrul clipei eternitate risipită de gând înconjurat la distanță de figuri ciudate de oameni de...
Noapte cu vânt
de Mihai Vogoride
ora douăsprezece pe fața străzii precare supuse sintezei lunare freamătă incantații spulberând podeaua memoriei și contingența ei clară fiece felinar de care trec bate ca o tobă fatală și prin spații...
Zile nesfârșite
de Mihai Vogoride
lumina pustiește țările mulțimi de imperii căzânde ochiul acostat de lumină ezită state enorme cât insomnia caldarîm din oase zile fără sfârșit setea-și descoperă izvoarele ei ascunse ultimul...
Nu ma uit înapoi
de Mihai Vogoride
cer răsturnat în aducere aminte o lac ciudat transparent în părerea de rău a anilor ce vin ! e atât de bine să pleci asupră-ți vârsta întregă să vezi jucându-se duhul adânc și verde pe pământul...
