Mihai Vogoride

cer răsturnat în aducere aminte o lac ciudat transparent în părerea de rău a anilor ce vin ! e atât de bine să pleci asupră-ți vârsta întregă să vezi jucându-se duhul adânc și verde pe pământul

lumina pustiește țările mulțimi de imperii căzânde ochiul acostat de lumină ezită state enorme cât insomnia caldarîm din oase zile fără sfârșit setea-și descoperă izvoarele ei

ora douăsprezece pe fața străzii precare supuse sintezei lunare freamătă incantații spulberând podeaua memoriei și contingența ei clară fiece felinar de care trec bate ca o tobă fatală și

avea o inteligență pur logică fără trecut fără viitor într-un prezent disecat de numerele din centrul clipei eternitate risipită de gând înconjurat la distanță de figuri ciudate de oameni de

să înșeli moartea cu vorbe de dragoste asta mi se pare perfect pentru un aranjament domestic să înșeli moartea într-o lume în care toți ne înșelam unii pe alții concepând fructul negru sub

despre veșnicie ti s-a interzis a spune vorbe atata timp cat vesnicia ți s-a părut a fi departe privești acum lumina veșniciei care își spală rufele în lumina zilei și te revolți în

Proiect de regret deschisul ferestrei dimineața scrașnește scârțâieli huruitul amenințător al mașinariei destinului în acompaniamentul ușilor trântite și al pașilor grăbiți sinceritate

deschid fereastra calculatorului șuieră ușurel poate tu într-o altă depărtare alungi plictisul cu un click prietenos nici o altă soluțe în locul dulcii tiranii a firului de rețea semne și

Azi mă iau de vânzatoare. Nu vânzatoare de țară, ci acele vânzatoare de magazin. Care îți vând ție pâine, lapte, carne, ouă în fiecare zi. Cu siguranță nu îți dorești când esti mic să ajungi

orice posesiune cuprinzătoare sau neînsemnată nu este decât o verigă într-un lanț fatal priveliștea pe care o cuprinzi de la masa de brad un culcuș omenesc o cană cu apă proaspată și