Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vibratie"3913 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
CT

Cristian Tanasescu

AutorAtelier

Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.

21 poezii, 0 proze

Zorica LațcuZL

Zorica Lațcu

AutorClasic

Zorica Lațcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiați în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Brașov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică - limba greacă și latină - și, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultății de litere, limba și literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicționarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Pușcariu. Zorica a început să scrie încă din perioada adolescenței, iar din 1941 ajunge să publice la revista Gândirea, întâi poezii inspirate din mitologia greacă și, mai târziu, cu tematică creștină, pline de vibrație mistică. Primul său volum, intitulat Insula Albă, a apărut în 1944, la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Patru ani mai târziu apare Osana Luminii, Editura Episcopiei din Cluj și, în 1949, Poemele Iubirii, la Editura...

39 poezii, 0 proze

Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

Mondea AdrianMA

Mondea Adrian

AutorAtelier

un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...

245 poezii, 0 proze

Popa EvelynPE

Popa Evelyn

AutorAtelier

Nume: Popa Prenume: Evelyn n. 1994.28.II m.?-intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat/indepartat Concursuri literare: 2010: locul I Nichita Stanescu locul II Lucian Blaga -lista ramane deschisa cat timp scriu- Domenii de interes: medicina, biologie, chimie organica, alchimie, literatura, istoria civilizatiilor, astrologie... etc. Muzica preferata: Incepand cu cea mai muzicala dintre toate( cea simfonica) continuand cu rock, pop rock, dance, bluzuri... Limbi straine: engleza, franceza, rup germana, inteleg italiana si cunosc japoneza inafara de scriere. Cateva cuvinte: Scriu deoarece am un suflet,iar el in continua-i vibratie ma face sa tremur...acest tremur il astern pe hartie, vantul imi fura slovele si le risipeste pe cer...

14 poezii, 0 proze

adrian jigăranuAJ

adrian jigăranu

AutorAtelier

25 iunie 1985 Are you a child of the free to be you and me generation And are you in tune with the world around you I am a child of the free to be you and me generation And I am with you in being in tune We shall bring change to this place Listen to the whistle of the planet twirlin through space Singin la la la la la la to the human race (she says) I believe I am the flower of life, the earth And the ocean oh oh I believe I feel the power of light, vibrate All around me oh oh I believe you are the children of the one great spirit, oh oh Are you a child of the free to be you and me generation And are you confused with the world around you I am a child of the free to be you and me generation And I am with you in being confused Children children can you hear it Listen to the riddle in the melody by great spirit Singin la la la la la la theres nothin to it (he says) I believe I am the flower of life, the air And the sunshine oh oh I believe I am the power of light, the motive For the...

117 poezii, 0 proze

Cora Gabriela FariseuCF

Cora Gabriela Fariseu

AutorAtelier

2001-2005- Absolventa a Colegiului National " Nicolae Titulescu" , Craiova, sectia Filologie, 2005-2008 Absolventa a Facultatii de Istorie, Craiova, 2009 Masterand Istoria Ideii de Europa 2001-2002- Membru prin corespondenta revista " Cuget liber", 2003- Premiul 3 la Concursul Teatral Judetean, 2003- Premiul 3 la Concursul liceal de poezie in limba engleza, 2003-2004- Publicare de poezie in revista " Vitralii" a Colegiului National " Nicolae Titulescu", 2005- Publicare de poezie in revista " Vibratii spirituale" 2006- Premiul 1 la Concursul Regional" Numai poetul", 2006- Realizator emisiune "Student club", TLU Craiova,"Dialog cu Europa", " Istoria zilei de azi". 2007-realizator emisiune 'Studentiada' TLU Craiova 2007-am petrecut 3 luni in SUA, luni care m-au schimbat mai mult decat restul lunilor ce au trecut peste mine. e-mail coragabriela_fariseu@yahoo.com

15 poezii, 0 proze

Ioana FrentescuIF

Ioana Frentescu

AutorAtelier

Liceu teoretic,Scoala postliceala Coafer stilist,actualmente studenta Fac. Management-Brasov. Casatorita,doi copii Politista de frontiera. Am lucrat : agent asigurari,in invatamant,secretariat, referent personal. Am publicat un vol. poezii FLOAREA SUFLETULUI,2007 Iubesc si de aceia simt sa scriu vibratia ce se emana din aproape orice... Copiii sunt misterul nostru. Ei nu cred in maturitatea falsa a maturilor.Ei simt iubirea. Nu va uitati! Si asa suntem trecatori...

1 poezii, 0 proze

luis ionut popaLP

luis ionut popa

AutorAtelier

Absolvent al Universității “Constatin Brâncuși”, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. Am aboslvit masterul în cadrul Universității ”Constantin Brâncuși”, secția Economie și Finanțe Europene. Membru al cenaclului ”Columna” din Târgu-Jiu, al cenaclului online ”Noduri și semne” din Galați și al cenaclului online www.lira21.ro Locul III la Concursul de Creatie literara "LIRISMOGRAF" 2014; Premiul special oferit de Revista Confesiuni, revistă editată sub patronajul Centrului de Cultură și Artă "Constantin Brâncuși" în cadrul concursului de poezie lirică patriotică "Suflet românesc", ediția a III-a, 2014. Locul III la concursul Juventus 2014. Am publicat în: - Gorjeanul; - Revista Jiul; - Revista Vibrați Spirituale; - Revista Miracol la Brădiceni; - Caietele Columna; - Poezia Iași; - Ceașca de cafea; - Tradus în limba germană de poetul Mircea M Pop pentru revista literară a românilor din Germania. - Antologia "Reverența cuvintelor" publicată de Asociația...

70 poezii, 0 proze

Apati Vasile-CornelAV

Apati Vasile-Cornel

AutorAtelier

"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...

4 poezii, 0 proze

Vibratie

de ludmila doicu

Vibratie este atunci cand pleci, trantesti usa si ma rupi in mii de bucati, cand raman eu cu ea, intre patru ochi, Cand intinzi pasul rotund pe scara, alergat, in costum negru pe genunchi. Cand te...

PoezieAtelier

vibratie

de pop romeo

vibratie... reverberand culori , lumina lacrimeaza ploi , culori dansand din inimi moi spre sufletele noastre vaste , impuls primar seninatatii-nchin sa-ti fie clipa sarbatoare-n loc de chin si viata...

PoezieAtelier

vibratie

de pop romeo

Ritmul vibra lotus si-si desfacu albele peste umbra inimii curtata de nori...

PoezieAtelier

Vibrație

de Anisoara Iordache

Inima unui mugur de brad freamătă la venirea primăverii. Inima unui copil părăsit palpită la atingerea dragostei. Inima cerbului, din deasa pădure tresaltă la zgomotul pașilor. Vibrează cu mine...

PoezieAtelier

vibratie

de Nuta Craciun

oricare e ora în concentrice unde toate se intorc să înceapă

PoezieAtelier

Vibratie

de Ramona Anamaria Secrieru

Respira-ma... apoi \'\'acelasi\'\'- tu mai stinge-mi setea de sarut cu un cuvant prelins sub pleoape-n ritual soptit. Si fugi... Vei obosi sa-mi ningi chemari? \'\'departe...dor\'\' ... De parca de...

PoezieAtelier

Vibrație

de Marinescu Victor

în orașul tău taxiurile știu decât un drum spre numărul șapte din același loc cu primăvara erai atât de brunetă în brațele mele poate crezi că m-am tot dus că am luat după mine grădinile și am uitat...

Atelier

Vibrație

de dumitru florian-augustin

Închise-n orizonturi Privirile se sparg În necuprinderea orbitei Descrisă fără umbră de cristal. Bolnavii copți cerșesc puroi Sub ei pământul, fermentația de noroi Din el ies păsări cu zborul lor, Cu...

PoezieAtelier

Vibrație

de Karmen Andreea

Urmează muzica cu tot ce are ea mai sfânt Înclină-ți pașii către ea Cât vei mai fi pe-acest pământ. Încearcă-n tot ce-auzi pe stradă Să faci din sunet o baladă. Poate să fie scârțâitul unei roți Sau...

PoezieAtelier

Vibrație

de Luminita Saceleanu

Sufletul meu vibrează la primul strop de ploaie care atinge caldarâmul încins, la frunza luată de vânt ce sărută pământul din care a crescut copacul. Inima mea tresare de fiecare dată când soarele...

PoezieAtelier