"Vederi de la mare (Magului)" – 19423 rezultate
0.03 secundeMeilisearchanateme
marturisiri si anateme - punctul meu de vedere
de sunet1
Miguel Ángel Asturias
S-a născut la 19 octombrie 1899, în Ciudad de Guatemala. Pentru a scăpa de persecuțiile dictatorului Estrada Cabrera, părinții săi se refugiază la țară, în provincia Baja Veracruz. Astfel, Asturias și-a petrecut o mare parte din copilărie în atmosfera încărcată cu miturile indiene, care aveau să-i influențeze în mare măsură operele literare. Mai târziu se întoarce cu părinții săi în capitală, unde va urma cursurile liceale, iar apoi se va înscrie la Facultatea de dreapt. În 1920 participă împreună cu ceilalți studenți la revolta care a răsturnat regimul lui Cabrera. Peste trei ani este însă silit să fugă din țară din cauza loviturii militare din 1921 și a prigoanei la care erau supuși cei cu vederi progresiste. Între 1923 și 1933 locuiește în Paris, aceasta reprezentând o perioadă importantă pentru formarea viitorului scriitor. Traduce în limba spaniolă Popol Vuh, epopeea indienilor quiches și publică volumul Legendele Guatemalei. Succesul traducerii în franceză a acestui volum îl...
0 poezii, 0 proze
George Boitor
S-a născut la 1 noiembrie 1934 în localitatea Supuru de Sus, județul Satu Mare, localitate în care își face studiile primare cunoscând groaza războiului care, de altfel i-a și schimbat cursul firesc al școlirii. Gimnaziul și-l face la Zalău, unde urmează cursurile unei școli medii tehnice de administrație economică, devenind absolvent în 1953. Urmează apoi la Satu Mare cursurile altei școli medii financiare, absolvite în 1954, fără să-și dea bacalaureatul. În anul următor frecventează cursurile altei școli tehnice cea de impegați la Satu Mare, luând diploma la Cluj. Lucrează în diferite funcții în unitațile C.F.R. de pe ruta Dej – Baia Mare.În perioada 1959-1961 se stabilește la Baia Mare. Anul 1959 este și anul debutului său literar, în revista Luceafărul, cu poeziile Sara și Poetul , moment în care se apropie de mișcarea literară de la Baia Mare, urmând perioada cea mai rodnică din punct de vedere creativ. Mutându-se la Câmpina, tot în C.F.R., demisionează în urma unei sancțiuni pe...
1 poezii, 0 proze
Henry James
Henry James, OM (n. 15 aprilie 1843 — d. 28 februarie 1916), fiu al lui Henry James Sr., frate al filozofului și psihologului William James, respectiv al diaristei Alice James, a fost un romancier, critic literar, dramaturg și prozator american de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20. James și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în Europa, în special în Anglia, devenind spre sfârșitul vieții sale subiect al coroanei britanice. Deși Henry James este mai ales cunoscut pentru romanele, nuvelele și povestirile sale care sunt scrise din punctul de vedere al conștiinței personajelor sale, celebritatea sa literară se datorește opticii sale novatoare asupra literaturii, corelată cu evoluția filozofiei și psihologiei. James a contribuit semnificativ la analiza și critica operelor de ficțiune, insistând în mod cu totul particular asupra libertății tuturor scriitorilor de a prezenta propria lor viziune a lumii. Ideile sale novatoare asupra punctelor de vedere...
0 poezii, 0 proze
Dragos Gelu
poet, prozator, dar, in general...student 20 de ani, student la Universitatea Spiru Haret Baia Mare momentan lucrez ca agent marketing relații internaționale la Plastunion Grup S.A. Baia Mare taur (cam încăpățânat) iubesc poezia debut literar în Graiul MM, Glasul MM, Informația Zilei, etc... am în vedere într-un viitor apropiat un volum de poezii intitulat În căutarea pomului cunoașterii iubesc frumosul, deci în general femeia... adresa mea de mess: gelu_de_la_luk e-mail: gelu_de_la_luk@yahoo.com
28 poezii, 0 proze
laura ceica
M-am născut și am crescut în Timișoara. Noțiunea de "acasă" se leagă întotdeauna de orașul natal, la fel ca și noțiunea de "poezie" care se leagă întotdeauna de limba maternă. Am absolvit Facultatea de Litere, urmată de un masterat pe același profil, la Universitatea de Vest din Timișoara. Scrisul a fost pasiunea mea înca din copilarie, primele poezioare și povestioare le-am scris în clasele primare. Sunt o mare admiratoare a lui Blaga, poate spiritul regional mi-o impune necondiționat, iar ca sa lărgim aria dar nu și vorba, eu cred ca Tagore e cartea de vizita a modernitații orientale. Atunci când vorbesc despre poezie, și nu numai, nume ca Eminescu, Ion Vinea, N. Stanescu, Ana Blandiana și mulți alții mult mai apropiați sau mai departați de noi din punct de vedera cronologic, îmi vin în minte. I-am citit pe foarte mulți, pe alții urmează să-i citesc, cred însă că drumul meu trebuie să treacă prin ei și de ei. Am participat la concursuri literare in perioada școlară, obținând și un...
8 poezii, 0 proze
Ștefan Ioanid
S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...
1 poezii, 0 proze
Bogdan Matei Alecu
Nascut si crescut in Bucuresti. In clasele mari de scoala general am manifestat prima data interes real pentru literatura. Era insa in faza incipienta si din multe puncte de vedere, pueril. In 1997 am plecat cu parintii in Canada, unde am stat patru ani. Aici am descoperit poezia post-moderna precum Jim Morrison, Bob Dylan, Roger Waters si Thom Yorke. Alte influente, ceva mai clasice ar fi Nichita, Arghezi, TS Eliot si chiar Leonard Cohen. Actualmente student frustrat si autor nepublicat. Manifest interes pentru activitati cu caracter literar (am participat la concursul Altfel de Eminescu, organizat in cadrul ASE Bucuresti) si pentru jurnalistica, mai ales pe teme muzicale.
15 poezii, 0 proze
Conrad Aiken
Conrad Aiken (1889-1973) a fost un poet la un moment dat prețuit de colegii săi de vocație (a fost prieten personal cu T.S. Eliot și cu Malcolm Lowry, de pildă), dar despre care s-a apreciat că nu a atins gradul de excelență al poeților cu adevărat mari ai vremii. Poate și din cauză că s-a arătat preocupat mai ales de melodicitatea versului, de impresionismul notațiilor (poezia, din punctul său de vedere, este „o serie caleidoscopică de momente incandescente”), de un „joc cu ideile deopotrivă de vesel ca cel cu stările de spirit sau cu senzațiile”. În realitate, spunea singur despre sine însuși, el a fost „în căutarea unui fel de poezie absolută, o poezie în care intenția nu ea tât să stârnească emoții doar, ci să convingă de o anume realitate, să folosească emoțiile sau simțul realității (tangențial și aluziv expus) cu aceeași rece detașare cu care un compozitor folosește notele sau acordurile”. Aceasta a contribut fără îndoială să facă versurile sale „excesiv de melodice” și ca...
1 poezii, 0 proze
Alexandru Robot
Al. Robot sau Alexandru Robot (n. Alter Rotmann pe 15 ianuarie 1916, București - d. cca. 1941, probabil în apropiere de Odessa) a fost un poet român afirmat pe scena literară din Basarabia. Lirica sa împrumută elemente din simbolism, expresionism și ermetismul lui Ion Barbu. Singurele sale plachete de versuri, publicate la o vârstă fragedă, au stârnit câteva reacții oarecum simpatetice din partea criticilor, fiind introdus de G. Călinescu în Istoria sa a literaturii române... În ultimii ani, s-a reprofilat pe realismul socialist (având deja vederi de stânga). I-a influențat mai târziu pe neomoderniștii (de ex. Aureliu Busuioc) și postmoderniștii (de ex. Emilian Galaicu-Păun) basarabeni. Ediții publicate * Apocalips terestru, Editura Cronicarul, 1932, cu un portret al autorului de I. Anestin * Somnul singurătății, 1936 * Music-hall (roman) Manuscrise * Îmblânzitorul de cuvinte * Plecările și popasurile poetului * A înflorit Moldova Ediții postume * (ediție de Simion Cibotaru din anii...
5 poezii, 0 proze
Stan Virgil
Salut dragi scriitori anonimi! Am aflat de curand de site-ul acesta si mi se pare foarte interesant ca lumea inca mai citeste... ba mai mult, ca lumea inca mai scrie intr-o societate de manelisti, jocuri video si filme violente! What can I say... sunt un tip cu studii medii, cu un an de actorie si innebunit dupa lectura si scris... Motivul pentru care aplic pe acest site este simplu: Am inceput scrierea unui roman, si m-ar interesa din partea voastra cateva impresii sincere, asa... ca de la un scriitor anonim la un altul. Am sa pun cateva fragmente din romanul meu in zilele urmatoare. Nu prea se incadreaza cuvintele mele in chenarul \"Biografie\" ci mai degraba ca o scrisoare de introducere, insa detaliile tehnice nu prea m-au interesat nici sa le expun si nici sa le primesc de la altii. Sunt un om al esentei, nu al superficialului. Asadar, sper sa fiti cat mai sinceri in a-mi da o nota textului pe care il voi scrie. Va urez mult succes si voua in aceasta arta care din punct de vedere...
1 poezii, 0 proze
Vederi de la mare (Magului)
de Ivășcan Horia
în plin răsărit pescari scoțind cu plasa astrul din mare amiezi de mare - castele din nisipuri ‘n-val topindu-se seara de mare - un pescaruș înghițind de pe cer stele șuier în noapte - respirația...
regis de Aeternum:cartile vrajitorului
de aurelia chircu
Evlampionis se crezuse îndeajuns de versat într-ale sufletului omenesc pentru a nu mai putea fi vreodată surprins de vreo acþiune a semenilor săi. ºi iată cum în acea noapte, lucrurile se...
Planuri pentru modificări în site
de Radu Herinean
Postasem inițial acest text ca și comentariu la articolul anterior dar se pare că e timpul pentru un nou articol. Am primit foarte multe sugestii și plângeri privind noul site. Am retinut toate...
max ernst & johannes baargeld la köln
de Max Ernst
~~~ grupul de la köln, adică max ernst și johannes theodore baargeld, se creează după demobilizarea lui ernst max ernst a participat la insurecția soldaților muncitori din bruxelles și se spune că...
Despre cunoasterea sinelui la Socrate
de BILBA DANIEL
„Auzind acestea, Socrate îl întrebă: -Dragă Eutidem, ai fost vreodată la Delfi ? – Chiar de două ori. –Ai citit inscripția de acolo: ? – Da, am citit-o. –Ci, spune-mi: ai uitat cuvintele acestea, sau...
Viziuni
de Ana Blandiana
Catedrale roze și arbori albaștri, țânțari enormi și ierburi cât stâlpii de telegraf, lucrurile sunt așa cum le vedem pentru simplul motiv că nici un argument al înfățișării lor diferite nu are...
Zmăoaica!
de Victoria Bujoreanu
Zmăoaica! Așa îi spuneau mamei, rudele, mai spre bătrânețe. Și asta nu era o jignire ci o laudă. Apreciere pentru modul în care reușise să supraviețuiască și să treacă prin viață: dârză, mândră,...
Amânarea intrării de serviciu la 1 septembrie
de Dragoș Vișan
Doamnă directoare, vă rog să-l scutiți pe soțul meu, nu poate să vină la serviciu atât de repede, pentru că ne-am sărutat mult în această dimineață, încât buzele ni s-au sudat, coapsele i s-au...
Dileme de Crăciun
de Ioan-Mircea Popovici
la Farul Genovez ora Poetului deschide fereastra spre Plaja cu Suflet luna stă-n castanul serii pe colina primăverii eu mă plimb prin filmul zilei dăruind visul copilei De oriunde aș lua începutul,...
