"Va vorbi" – 20557 rezultate
0.02 secundeMeilisearchErnesto Che Guevara
Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american. S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experiența africană de mai târziu. Mătușa sa, de care era foarte apropiat și care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinților acesteia, era comunistă. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm,...
10 poezii, 0 proze
Nicolae Avram
Nicolae Avram este licențiat în Drept și membru al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud. A debutat cu volumul „Cântece de sinucigaș (cartea I)” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secțiunea debut, la Colocviile Coșbuc, Bistrița (președintele juriului: Cezar Ivănescu). A mai publicat „Litanii pentru diavol” (2006) și „Cântece de sinucigaș (cartea a doua)” (2008), volum distins cu premiul „Radu Săplăcan”. A îngrijit ediția „Iată cina. Iată taina”, cuprinzând poemele postume ale lui Aurel Onișor (2007). "Federeii” , Casa de Editură Max Blecher, 2010 Despre FEDEREII: „Cu o poezie ca aceasta nu se poate trișa, ea te aruncă în miezul literaturii dure și autentice dintotdeauna, de la Jack London la Irvine Welsh, vizitându-i, de pe tărâm autohton, pe George-Mihail Zamfirescu sau pe Arghezi... Dacă își va găsi cititorii, n-am nici o îndoială că Federeii va fi o carte despre care se va vorbi și, mai ales, care-i va face pe câțiva să se simtă mai puțin singuri,...
1 poezii, 0 proze
Vlad Mușatescu
Vlad Mușatescu (n. 4 mai 1922, Pitești, d. 4 martie 1999) a fost un scriitor și umorist român. A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri și reviste precum Flacăra, Gazeta literară și Cinema. A scris numeroase cărți pentru copii și adulți, în special parodii polițiste, și a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărțile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile și celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viața scriitorului. * 1922, 4 mai - Se naște Vlad Alexandru Mușatescu, în Pitești, fiul lui Eftimie, "de meserie contabil" și al Olgăi, "fata unor țopîrlani de la Poiana Mare". * 1928 - Se naște sora sa, Floreia, despre care va vorbi doar rareori în cărțile sale. * 1932 - Absolvă cele 4 clase primare la Pitești. Dă examen de admitere și intră la Liceul Militar "D.A. Sturdza" din Craiova. *...
1 poezii, 0 proze
adrian
nu am multe de zis despre mine poate o sa va placa ce scriu sau poate nu , dar tot ce vreau e sa fiti sinceri cand scrieti acel comentariu ;) va astept sa vorbim pe mess daca vreti :) id: adrianoo.adrianoo@yahoo.com
2 poezii, 0 proze
Mefiss Toffel
Membru activ al Clubului Poeților în Neființă...nu am publicat nimic...alea din liceu nu se pun...poezia e viata mea.....ce viata searbada trebuie sa am....daca nu va plac poeziile mele...nu le cititi...dac vreti sa vorbim despre poezia fara rima...aia nu e poezie..daca va place proza...vorbiti cu un prozator...altfel....eu sunt Certat_rau_cu_dumnezeu@yahoo.com....nu iubesc pe nimeni...vă urăsc pe toți...nu vă place...2 bad
4 poezii, 0 proze
Vlaicu Anca Cristina
Ce sa va spun despre mine...sunt eleva in clasa a IX-a...timpul liber imi place sa il petrec cu prietenii sau vorbind pe messenger, sa ma distrez, sau putin sport ca nu strica :).
4 poezii, 0 proze
Eugen Cioclea
Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...
9 poezii, 0 proze
Ovidiu Oana
Am o colecție formată din aproape 400 clopote, clopoței, talăngi și zurgălăi din toată lumea și, pornind pe urmele lor, am închipuit o carte. Colecția poate fi vizitată la : http://bells.zuavra.net Cartea despre care fac vorbire -o trilogie- a fost de curând finalizată si a fost unanim apreciată de catre specialistii tuturor cultelor din România. Titlul lucrării: PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE - Partea I - "SUFLETUL" cuprinde o selecție de peste 1.200 poezii, licențe poetice, creații populare, colinde, ghicitori si proverbe despre clopote, clopoței, talăngi si zurgălăi. Textele sunt culese din literatura româna și cea universală. Această parte va fi ilustrată cu fotografiile pieselor din colecția mea. - Partea a II-a - "NEGURA" este structurată în urmatoarele capitole: - Confesiunea unui clopot Cap. 1 - O privire spre începuturi 1.1 - origini 1.2 - atestări 1.3 - definiții 1.4 - listă utilizări clopote 1.5 - listă utilizări clopoței 1.6 - dicționar universal pentru clopote Cap. 2 –...
715 poezii, 0 proze
Ion Andrei
Întâmplător sau nu, am ajuns pe această pagina de net, întâmplător sau nu, sunt oarecum legat sentimental de cineva care a publicat de mult aici și cum și eu cândva, demult (sunt vreo 10 ani de atunci) obișnuiam să scriu.. m-am gândit că poate este un loc nimerit pentru a publica "operele" mele.. peste care la drept vorbind.. de mult s-a așternut praful... Am sa vă rog doar să scuzați puerilitatea vârstei de 17-19 ani, vremea la care acestea au fost scrise... promit ca am să revin și cu texte mai actuale.
8 poezii, 0 proze
Negre Alin
Nascut in Oradea, 8 Februarie 1984. Am absolvit Liceul Teoretic Onisifor Ghibu - Oradea, profilul Engleza - Franceza. In 2007 am absolvit cursrile la zi ale Colegiului Biblic Est European - Oradea, specializarea Teologie - Educatie Crestina. In prezent sunt cursant al Scolii Sanitare Carol Davila, specializarea Asistent Farmaceutic. Metaforic vorbind, imi place sa ma descriu ca fiind un inger inchis intr-o forma de lut.... un inger care este in cautarea identitatii perfecte, pierduta in infinitul metafizic, si care intr-o zi o va regasi, aceasta fiind glorioasa devenire predestinata fiecarei fiinte umane!
1 poezii, 0 proze
Va vorbi
de Daniela Stanciu
Tresar,nu știu cum să-ți spun! În tot doar gânduri bune eu adun! Mă-nspăimânt,nu-mi zici nimic, Povestea aceea de la al tău bunic! Umbre,taine ascund a ta privire! Lași totul în urmă,în pierire! Văd...
Cine va vorbi
de Aurel Dumitrașcu
Voi muri într-o duminică dimineața.Când vei intra în bibliotecă n-ai să mai vezi privighetorile moțăind șoricelul cel roșu n-o să-ți mai treacă prin față. Un firicel de sânge(atât)ca ieșit dintr-o...
Se va vorbi o limbă
de Marius Marian Șolea
Se va vorbi o limbă Se va vorbi o limbă înăuntrul poemelor mele. azi nu pot depăși ideea în orizontul ei, dar merg mereu către ideile voastre născute-nsîngerate dintre picioare de stea. imagini care...
Cand va vorbi femeia ...
de Ion Pribeagu
… Vor tremura in haos vibrari de oale sparte Si-n lumile de cratiti si de tigai desarte, Vor fumega in spasme de fumuri violete Anemice sarmale, Si ftizice cotlete, Si arse maioneze vor plange-n ziua...
Atunci când mimul va vorbi
de Dacian Constantin
avea pe față lume-ntoarsă de la câmp, zâmbet lățit de șapte coți și-o dungă, o rană nefirească, movie, peste alb pictat cadaveric. rânjetul complice oglinzii și lung până la ultimul scaun din colțul...
când Dumnezeu va vorbi cu tine
de Nuta Craciun
pe limba tristeții și a singurătății atroce în care te-ai închis știi că îți va rămâne cuvântul și el va muri doar odată cu tine vei scrie despre libertatea care va dispărea încet și dureros dar care...
Iar deasupra tuturora, va vorbi un criticel...
de Liviu-Ioan Muresan
Cu siguranță rolul criticului în lumea literară este foarte important. Presupunem că acesta are autoritatea, rezultată din cunoaștere și obiectivitate, de a selecta, propune și ierarhiza scrierile...
agonia.ro și Club A vă invită Joi, la Poeticile Cotidianului
de Radu Herinean
Club A și Agonia.ro vă invită joi 8 decembrie de la ora 18.00 la POETICILE COTIDIANULUI cu PAUL GOMA REÎNCÃRCAT, o întâlnire cu romanele și viața lui Paul Goma cu proiecția celui mai recent...
Poem 4
de Marius Marian Șolea
Poem Niciodată umbra nu va vorbi despre mișcarea timpului de pămînt pe sub umărul luminii. împrejurul este o trăire într-un anume somn al materiei. omul fără Dumnezeu e visul care se visează pe sine.
Simplitate
de Andrei Ciurunga
Într-o zi se va vorbi despre noi la fel de simplu ca despre stejari. Oamenii vor fi spălați de noroi, iar copiii de-acum, oameni mari. Bătrânii vor spune, scurmând amintiri: – Erau tineri și din răni...
