Ion Andrei

Nu te voi întreba niciodată De ce ai plecat de lângă mine Și nici nu te voi întreba Dacă știi ce ai lasat în urma-ți. Oricum, nu ar mai avea nici un rost. Oricum, sufletul meu este

M-a durut degetul arătător... L-am privit cu ochii unghiei degetului mare Și-am văzut și falangele cum mă dor; Am înfipt un ac în deget, dar m-a durut și mai tare. M-a durut apoi toată

Te priveam în ochi... În ochii aceia, care, cu atâta ardoare, Te străduiai să-i faci să pară cât mai reci... Îți priveam în ochi Plăcerea-ți ce... mă doare... Și nu înțelegeam de ce vroiai să

Pământul jilav tremură Sub apăsarea pașilor mei, Pași care mă poartă nicăieri... Sunt în întârziere! Timpul trece pe lângă mine Și pașii mă poartă spre nicăieri... N-aș vrea să

Știu! Știu, pentru ca am auzit Săgeata din țipătul unui pescăruș care se-neacă; Știu, pentru c-am văzut stânca ce plângea cumplit, Zdrobită de copitele negrelor capre ce pleacă. Știu, fiindcă

Mă privesc în oglindă și văd cum lacrima fericirii își stoarce gustul amar pe colțul buzelor mele. Mă privesc în oglindă să văd cum ultimul strop de fericire se naște din colțul ochilor, să-l

Plouă și ninge... Ninge și plouă... Pe-o stradă ascunsă cu pomi scuturați Cu pași mărunți merg. E vreo nouă, E seară și toți iar sunt plecați. Plouă și ninge... Ninge și plouă... Acasă încă nu

Gânduri deșarte, Toate aparte, Fiecare însă, Doar o idilă plânsă A sufletului schingiuit, De multe ori amăgit...