"Vândut miercuri, trădat joi, răstignit vineri" – 2682 rezultate
0.04 secundeMeilisearchMihai D. Novac
La fel ca si in pictura, multi artisti au ramas in necunoscut si in timpul vietii au trait in mizerie, iar dupa moarte tablourile lor s-au vandut si sint considerate capodopere. Poezia are aceiasi identitate si acelasi destin!
10 poezii, 0 proze
George L. Dumitru
Nascut ireversibil-mare pacat, as mai fi incercat de cateva ori- crescut ca din apa, trecut cu pluta. Cuvant printre numere, numar printre cuvinte. Sunt tarziu, umbra intre ape, rascruce. Fac parte dintre cei care la intrebarea "Daca ai putea sa iei totul de la capat, cum ai face?", nu raspund cu mult doritul "Exact la fel", ci cu stanjenitorul "Exact altfel" Daca as fi reusit sa transform barem o parte din emotie, in educatie, as fi fost un erudit. Daca as fi vandut-o, eram acum numarul unu, doi si trei mondial, pe pietele de engros si endetail sentimental. N-am facut nimic din toate astea. Drept urmare, ma delectez cu prezentul, nelasand a trece zi fara sa calc intr-unul cald, canin ori altfel, fara sa gasesc pe capota masinii cateva gainaturi proaspete de vrabiuta. Cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac EU. EU sau UE. 18 ianuarie 1963, Bucuresti 1977 - 1981 Liceul Spiru Haret, Bucuresti. 1982 - 1987 Institutul Politehnic Bucuresti. Casatorit in 1995, tata in 2000. Premiul II, proza,...
48 poezii, 0 proze
Leonard Cohen
Leonard Cohen (n. 1934, Montreal) este un poet, cântăreț și romancier evreu canadian Și-a făcut studiile la universitățile McGill și Columbia. A debutat în 1956 cu volumul de versuri Să comparăm mitologii dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei). Cohen a călătorit prin Europa și s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soția sa Marriane Jensen și de fiul lor, Axel. În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri Flowers For Hitler (1964) precum și două romane, The Favorite Game(Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), și Beautiful Losers(Frumoșii învinși, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, "James Joyce nu a murit. Trăiește în Montreal și se numește Cohen." Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. "Joaca preferata" a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, "Frumoșii invinși"...
103 poezii, 0 proze
Anne Bronte
Anne Bronte s-a nascut la 17 ianuarie 1820 la Thornton, Yorkshire, Anglia. Era cel mai mic dintre cei sase copii ai reverendului Patrick si a sotiei sale Maria Bronte. Alaturi de celelalte doua surori ale sale, Charlotte si Emily si de fratele Branwell, ea a supravietuit mamei, care moare in 1821, si altor doua surori, Maria si Elizabeth, care au decedat in acelasi an – 1825. Cea mai mica dintre surorile Bronte, Anne a ramas in istoria literaturii britanice ca romancier si poet. Initial ea a folosit ca si surorile sale un pseudonim masculin, Acton Bell, pentru a publica in prima lor carte – de fapt una dintre primele carti publicate exclusiv de catre autori-femei. In volumul lor de debut POEMS BY CURRER, ELLIS AND ACTON BELL (Poeme de Currer, Ellis si Acton Bell, 1846, vandut in doar doua exemplare) Anne isi exprima dorinta de libertate “Poor restless dove, I pity thee; / And when I hear thy plaintive moan, / I mourn for thy captivity, / And in thy woes forget mine own.” – Biata...
16 poezii, 0 proze
Dumitrescu Gabriel
Scriu poezii in timpul liber
1 poezii, 0 proze
Vândut miercuri, trădat joi, răstignit vineri
de Daniel Dobrica
Când ne simțim pierduți la greu, vrem toți să aflăm calea, Vrem dintr-o dată să o urmăm bătrâni, copii sau tineri Când calea ni s-a arătat, care a fost urmarea? Vândută miercuri, trădată joi și...
Luați gheara de pe bogățiile popoarelor, ticăloșilor!
de viorel ploesteanu
Trăim într-o lume a sărăciei și a sclaviei. Da, o sclavie mascată. Această planetă a fost creată extrem de inteligent, astfel încât fiecare zonă populată să ofere locuitorilor ei resurse care să le...
O zi neobisnuita de miercuri. Capitolul 2
de Cuth Hajnalka
Pășeam ușor dar sigur cu pași mai mari decât obișnuiam de obicei, mă îndreptam spre stația de autobus, aveam o bucurie neobișnuită în mine care simțeam că vrea să iasă din întuneric. Aveam impresia...
Cântec de nai
de Tatiana Gradinaru
N-ai vândut niciodată vise. Ai vândut - uneori - cuvinte, ce-i drept cam înguste pentru șanțurile plugului. Te-ai mai vândut câteodată mie noaptea și câte puțin în zilele de miercuri și de vineri....
Formular de editare a textului
de florian stoian -silișteanu
Tata a vândut pământ. În curând soarele va ocoli blând această absență la noi nu se știe când mori numai la naștere ești strigat pe numele mic. Mi-am făcut un card A expres . O să-mi cumpăr un rechin...
Singuratate
de volodia macovei
PROLEGOMENE Singurătatea E un scaun la mijloc o Încăpere cu ferestrele înspre gratii sunt Mii de femei care caută urme pe zid sunt Porumbei și scatii Lângă scaun e-o ploscă cu maluri rotunde un Efect...
Semnificatia Deniilor fiecarei zile din Saptamana Mare
de Bogdan Gagu
Ne apropiem cu pasi repezi de ceea ce lumea crestina numeste \"timpul pascal\". In aceasta Saptamana Mare, in biserici au loc slujbele numite Denii, in care se face pomenire despre toate prin cate a...
Poem în metru scurt...
de Iulia Elize
Lanțuri grele să mă soarbă Pasărea e-n vie tristă Pe din porți o babă oarbă Duce fericirea-și Cristă... Poate, mâine port tămâia În sihastrul loc cu pâine Poate cerul și lămâia Mi-or mai fierbe-un...
A treia bancă - Epilog – Scenariul american: o tragedie!
de Laurențiu Orășanu
Sâmbătă dimineața, sâmbăta dinaintea eliberării, am avut în mână primele exemplare din carte. Ieșise binișor. Pe copertă, așa cum îi cerusem editorului, era un fotbalist de la Rapid stând pe o bancă....
Să nu ucizi mai mult de 7 iele
de Carmen-Iulia Ciumarnean
spovedește-te de cămașa ta albă de in care se înnoadă exact între coastele mele acolo unde am mai multă nevoie de aer (de opt ori m-am răzgândit. de șapte ori am trișat) am mâinile pline de ochi larg...
Anunț de ultimă oră
de Ioan-Mircea Popovici
“ Voi prezenta în premieră spectacolul de teatru happening, " Vorba românului...!” ( 30 min.), text și regie proprii, cu o trupă ( de elevi) dublu laureată național. Unde? Aula Bibliotecii...
Pe scurt
de Anton Potche
NEUE RUNDSCHAU este o revistă literară care apare de 118 ani la editura S. Fischer din Frankfurt am Main. Ultimul număr al revistei este dedicat literaturii sârbe. Revista conține fragmente din...
Portmonee fin lucrate găsite-n pielea goală și fișicuri de 50 de bani lepădate
de Dragoș Vișan
Prolog-dedicație Portmoneului prometeic umflat de-o izbucnire-a naturii citadine – flagel într-un circ restrâns muntenesc regățean – lumea aceasta l-a și uitat deja încă de la trecerea ultimului...
De-ale cărturăriei de odinioară (6)
de Doru Ciucescu
Luni, ora 14,50. Profesorul de matematică Afinian Bogățoiu în papuci de casă, cu pantaloni largi, comozi, susținuți de bretele, cămașă cu mâneci lungi și manșetele suflecate, era în sufragerie și,...
Atunci poporul trebuie sa stie
de ADRIAN ANGHELESCU
Poporul care este suveran Și care s-a scăpat de comunism Rămase totuși fără nici un ban Ca și șomerul din capitalism Fiindcă poporul hotărî așa Și pentru asta el s-a și luptat Să vină cineva străin...
