Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un mare roman"22529 rezultate

0.08 secundeMeilisearch
40 rezultate
GN

GELLU NAUM

AutorClasic

Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) este un mare poet român, a aparținut ultimilor mari suprarealiști europeni. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul \"Dimitrie Cantemir\" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil...

0 poezii, 0 proze

Leonard TuchilatuLT

Leonard Tuchilatu

AutorClasic

"Despre feciorul meu, poetul Leonard Tuchilatu, se stie mai putin, pentru ca s–a stins de tanar. A scris si el, dar nu a mai dovedit sa scrie totul, murind, fiind rapus de o boala grea." (Nadeja Tuchilatu, mama poetului) A fost fratele poetei Leonida Lari "... Este unul din cei mai subtili poeți români din Basarabia, un mare poet român din secolul XX. Am fost prieteni, deși nu am mers cu el la vânătoare de lei și nici nu l-am biruit împreuna pe Humbaba. L-am cunoscut când s-a întors din Armata Sovietica, unde se și imbolnavise grav. Am discutat mult cu el despre poezie si barbație. Susținea că arta poetica este cea mai bărbată din toate manifestările omenești și tocmai de aceea poetul trebuie să decimeze necruțător formele (rimele), ritmurile, armoniile, influențele și metaforele prea frumoase. Am discutat mult cu el despre poeții moderni și poeții clasici. Hotărâse ca poezia este destinul lui dupa ce l-a citit pe Eminescu. Eminescu, spunea Leonard Tuchilatu, este torentul care înaltă...

3 poezii, 0 proze

Statescu VladSV

Statescu Vlad

AutorAtelier

Am 15 ani si sunt elev in clasa a IX-a. Imi place literatura, proza in general si sunt un mare fan al romanelor lui Stephen King. Scriu eseuri iar acum lucrez la un roman pe tema luptei divine, a razboiului dintre Dumnezeu si demoni. Romanul este aproape gata si as vrea sa stiu daca il pot publica.

6 poezii, 0 proze

Marcel GaftonMG

Marcel Gafton

AutorClasic

Marcel Gafton (1925-1987) a fost un poet și traducător român. A absolvit studiile liceale la Brăila și alege Facultatea de Drept a Universității din București pe care, însă, nu reușește s-o finalizeze. Încă din vârsta adolescenței, debutează cu poeme în Revista Fundațiilor Regale, primul său volum va apărea însă abia în 1972. Volumele sale îl impun drept un poet de „accentuat rafinament lingvistic”; Ștefan Augustin Doinaș, crede că Gafton este un mare amator de cuvinte ne-poetice cu ajutorul cărora ilustrează „un orizont de candori și miraje, de străvezimi și plutiri”, orizont moral și senzitiv deopotrivă. Marcel Gafton e „un poet fidel lui însuși, cavaler al unei poezii de interior, care gândește într-o încăpere severă” (Emil Manu) și care se impune prin poeme rafinate până la esențe. Altfel spus, acest novator al limbajului poetic este „o individualitate nu numai în cadrul generației războiului, din care face parte, dar și în cel al generațiilor ulterioare de poeți” (Ion Cristofor)....

4 poezii, 0 proze

Neculai RoșcaNR

Neculai Roșca

AutorClasic

Neculai Roșca Poet român bucovinean, asociat cu gruparea iconaristă (poreclită și cea a "suprarealiștilor bucovineni", vezi G. Călinescu, care îl cita primul pe Neculai Roșca drept reprezentant al acestora, deși este aproape singurul cu un mare debit de neologisme dintre toți iconarii). Născut în 1912, în comuna Trestiana. A tradus mult din Baudelaire, Verlaine și Rimbaud. Decedat pe 31 martie 1954. Opere (listă posibil incompletă): Neutral, Colecția Iconar, 1934 Blocat, Colecția Plai, Cernăuți, 1934 A apărut în antologia Poeții tineri bucovineni a lui Mircea Streinul.

1 poezii, 0 proze

Petrescu Andreea-IoanaPA

Petrescu Andreea-Ioana

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras superb, parte din mandria nationala. Am trait printre romani si asta ma bucura. Fericirea mi-am gasit-o, mi-am pierdut-o si mi-am regasit-o aici. Am avut parte de un invatator care si-a iubit elevii ca pe copiii lui; ne-a oferit totul si i-am dat totul. Domnului Brebenea Ion, ("domnu`" nostru), ii purtam si ii vom purta mereu, noi, elevii dansului, un mare respect, admiratie si-l vom indragi pentru totdeauna. Toti profesorii m-au marcat profund si merita fiecare in parte aprecierea mea si nu numai. (Domnul Margalina, Domnul Giurgiu etc.) Am absolvit Colegiul National "Alexandru Lahovari", printre oameni mari de viitor, sub indrumarea unor oameni de seama, dintre care tin sa mentionez numele domnilor profesori Mihail Voiculescu, Dusceac Radu, Ion Diaconescu si doamnelor profesoare Manuela Ioachim si Maria Bratu. In prezent studiez la Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, Universitatea "Babes-Bolyai", sectia Engleza-Japoneza. Marea mea pasiune este limba engleza,...

34 poezii, 0 proze

Vintilă ParaschivescuVP

Vintilă Paraschivescu

AutorClasic

Vintilă Paraschivescu (n. 7 februarie 1890, București, d. 6 februarie 1965) a fost un poet român asociat cu simbolismul. A absolvit liceul și Facultatea de drept la București. A debutat în 1911, la Junimea literară. Se apropie în 1912 de Convorbiri literare, unde publică poezii și articole. În 1914 se alătură grupului de la Viața nouă, devenind un mare admirator și prieten al lui Ovid Densusianu, al cărui executor testamentar va fi la moartea acestuia în 1938. Luptă pe front în 1916-1918. Polemizează la sfârșitul războiului cu Alexandru Macedonski. Este premiat în 1923 de Academia Română pentru volumul Cascadele luminii. O dată cu dispariția Vieții noi, poetul se retrage din literatură, consacrându-se activităților profesionale: avocat al statului și sef de contencios. Opere * Cascadele luminii, București, 1921 (reeditată în 1938 la Ediutra Literară a Casei școalelor) Colaborări Junimea literară (1911-1912); Convorbiri literare (1912, 1914, 1915); Viața nouă (1914-1925); Universul...

3 poezii, 0 proze

A

ana

AutorAtelier

Cred ca sunt, de fapt sunt mai mult ca sigura ca sunt cea mai "tanara" din toti de aici, si nu am pretentia la un mare succes al creatiilor mele. Oricum, din cauza varstei (12 ani si 8 luni!) sunt intr-un clar dezavantaj fata de restu lumii, varsta multora depasind triplul varstei mele. Sunt in clasa a VII-a, in scoala generala. (una din cele mai bune din Bucuresti). Am fost la olimpiade la romana din clasa a V-a si la fiecare am luat cate un premiu. Ma simt nasol cu poeziile mele pe langa unele pe care le-am citit din site-ul asta... Si mai multe poezii sunt mai vechi, adica le-am scris inainte sa ma inregistrez pe site.

3 poezii, 0 proze

Ion BuzduganIB

Ion Buzdugan

AutorClasic

Ion Buzdugan (pe numele adevărat Ivan Alexandrovici, 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălți – 27 ianuarie 1967, București) a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii (24 ianuarie 1918) poate fi socotită operă de obște, unirea ei cu Patria Mamă nu s-a putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan. A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Țării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. A studiat agronomia la Gorki, literele și dreptul la Universitatea liberă din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița. Licențiat în drept al Universității din Iași și doctor în...

1 poezii, 0 proze

Ion VitnerIV

Ion Vitner

AutorClasic

Ion Vitner (n. 19 august 1914, București, d. 1991) este un scriitor și critic român asociat cu proletcultismul. Chiar dacă primele sale volume de versuri sunt asociate cu avangarda, ele sunt tot în spiritul literaturii proletare de mai târziu... Opere * Octombrie, 1932 (publicat sub numele de Ion Wittner) * Supremul adevăr, editura unu, București, 1933 (ediție hors-commerce cu un portret de M. Grünspan și cu un autoportret-colaj de autor; publicat sub numele de Ion Wittner) * Critica criticii, 1949 * Pasiunea lui Pavel Corceaghin, 1949 * Fronturile de luptă ale lui C. Dobrogeanu-Gherea, 1949 * Influența clasei muncitoare în opera lui Eminescu și Caragiale, 1949 * Poezia lui A. Toma, 1950 * Viața și opera lui D. Th. Neculuță, Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., București, 1950 * Problema moștenirii literare, 1952 * Eminescu, Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1955 * Un mare scriitor al Chinei de Azi: Go Mo-Jo, Editura de Stat pentru...

1 poezii, 0 proze

Un mare roman

de qasman

Un mare roman Un mare roman ,generalul Burtalau,venit sa ajute biata noastra tarisoara intr-un moment in care i se decidea chiar existenta,spunea ca toate sunt bune si frumoase pe meleagurile...

ProzăAtelier

Un om care caută nefericire

de Laur Abehg

1 Februarie 2012 Am născut! Să-mi trăiască! Are vreun kilogram de celuloză, 513 pagini fix, cu tot cu drafturi alternative și, din fericire, e hermafrodit. Am fost cu ea în travaliu timp de 19 luni...

ProzăAtelier

A judeca vântul...

de Eugen Galateanu

Un eseu interesant- cel al dlui.Hălălău- plus un circ josnic- cel din Parlamentul României- m-au făcut să-mi pun foarte serios o întrebare stupidă: Ce judecăm ? Judecăm comunismul și nazismul. Foarte...

EseuAtelier

În loc de cronică literară

de Eugen Ionesco

Apar, în România, din ce în ce mai multe cărți de literatură. Apar chiar atât de multe, încât nici criticul literar nu mai are timp să le citească pe toate. Volumele apărute, de pildă, în „Săptămâna...

ProzăClasic

poezie

de malin tacu

A venit la fereastră în ziua de pace Alături de crengi colorate În fața palatului Ștefan cel Mare, puternic bărbat. Astăzi trăiește în ochi alături de Ștefan, Dosoftei Peste mormântul lui fraged -...

PoezieAtelier

Poezie

de Alexandru Mălin Tacu

A venit la fereastră în ziua de pace Alături de crengi colorate În fața palatului Ștefan cel Mare, puternic bărbat. Astăzi trăiește în ochi alături de Ștefan, Dosoftei Peste mormântul lui fraged -...

PoezieClasic

Soarta unor sarmani

de proca bogdan constantin

Timpul...Marele stăpân ce domnește de milenii Măsurându-si cu clepsidra domnia peste mirenii Care incontinuu cearcă mica lor secunda vană Adapandu-si cu speranța fericirea pământeana . .. Este el,o...

PoezieAtelier

Dan Perșa - Cu ou și cu oțet

de Dan Persa

\"Cu ou și cu oțet (hărțuire textuală)\" - Ed. CR Între cărțile de referită publicate în ultimii ani, romanul lui Dan Perșa (Cu ou și cu oțet, Editura Cartea Românească, 2007) va ocupa, cu siguranță,...

ArticolAtelier

Nicolae Breban...

de holobaca gheorghe

Nicolae Breban, Jiquidi sau inconsistența logocrației la prima rostire „Ziua și noaptea, vol. IV”, după nota autorului de la sfîrșitul ultimei pagini (510) al romanului Jiquidi încheie doar în sens...

Atelier

Prea multe povești

de Mihail Valentin

Prea multe povești Am scris foarte multe povești, Foarte multe iubiri am cântat, Foarte multe legende sau vise Ce cuprind adevăr și minciuni… Totul a fost frumos- și fericit, și dureros… Un timp...

PoezieAtelier