Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un copil cu foamea-n gât"22529 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana FintaAF

Ana Finta

AutorAtelier

Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.

22 poezii, 0 proze

AM

andreea mihai

AutorAtelier

studenta,dar inca un copil cu capul in nori

6 poezii, 0 proze

Silvia Martha IordacheSI

Silvia Martha Iordache

AutorAtelier

Multe nu sunt de zis...M-am nascut in orasul Ploiesti, in luna martisorului. De mica am fost un copil retras cu multe ganduri, vorbind mai mult cu mine, cuminte, cu gropite in obraji. Anii au trecut, iar acum am 23 de ani, o varsta la care agoniile nu-ti dau pace, doar pentru ca ai indraznit sa le rascolesti. Am de gand sa-mi urmez cu sarguinta scopul in viata, sa fiu un inginer stralucit. Tot ce imi doresc este sa ma tin de treaba, sa muncesc din greu, aceasta este formula succesului!

59 poezii, 0 proze

VM

Valeriu Marinescu

AutorAtelier

prof de mate, 28 ani, căsătorit cu un copil... frumos copil

2 poezii, 0 proze

Balan Florentina DanielaBD

Balan Florentina Daniela

AutorAtelier

M-am nascut in Buzau, un orasel mic si prietenos, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea...desi daca merg acum acolo, chiar si o saptamana sa ma plimb zilnic pe strazile orasului, este posibil sa nu mai recunosc nici jumatate din oamenii pe langa care voi trece. Am fost (...si cred ca inca mai sunt)..un copil romantic...visator..cu suflet de artist..care din pacate in prezent este prins in mrejele cotidianului artificial si superficial care ne conduce viata prin prisma banilor (sau a nevoii de bani)... Recunosc ca de multe ori uit cum sunt cu adevarat,..si devin un robot economic, o unealta a societatii...insa in momentele cand ma regasesc...incerc sa scot ce e mai frumos din suflet si sa exprim iubirea prin arta...poezie...fotografie...rareori desen... Sunt in Bucuresti deja de 6 ani...nu imi dau seama cand a trecut timpul...lucrez la o banca cu nume...visez la ziua cand o sa traiesc cu adevarat din iubire, pentru iubire, iubind...arta...

5 poezii, 0 proze

MA

marinescu andrei

AutorAtelier

!!!!....acestor asa zise poezii nu le-a fost acordata atentie...sunt scrise in cel mult 7 minute cine crede bine cine nu problema lor...dpmdvd la 17 ani p care ii am cunosc foarte bine viata dar cei mai important este ca am inceput sa cunosc foarte bine oamenii...si nu prea imi place ceea ce cunosc...mi se tot atrage atentia in legatura cu gramatica...ca nai scris bine acolo ca nush ce shi nush cum...mi se urca in cap sa vad totul scris ca la carte...o mica greseala acolo nu strica...parerea mea...cine mai are ceva de reprosat rog sa ma contaceteze pe yahoo...poate purtam o discutie nu doar simple reprosuri.

3 poezii, 0 proze

Minerva  VieriuMV

Minerva Vieriu

AutorAtelier

Un copil ciudat Un adolescent schimbat Cu un viitor în față Mult necaz și multă ceață Ce viața-și poate schimba Pe simplu' ritm de samba! Ai invins ? Continua! Ai pierdut ? Continua! Cunoaste-te pe tine insuti!

19 poezii, 0 proze

Andrea BedeAB

Andrea Bede

AutorAtelier

Sunt un copil în creștere. Biografia mea începe acum 17 ani, dar nu conține nimic relevant pentru o antologie, mai ales pentru că textele mele nu vor ajunge acolo. Sunt un copil anormal într-o școală cu mulți copii normali cu părinți normali, profesori normali și tot ce poate fi mai normal într-un oraș normal dintr-o regiune anormală a unei țări normale din Europa. Sunt voluntar și sunt mândră când pot spune că am organizat ceva pentru cei din jur din propriile forțe și cu ajutorul celorlalți voluntari. Iar ce fac eu nu e perceput ca "normal" de persoanele din anturajul meu (de care voi scăpa în curând). Tot ce am zis aici are un singur scop: să demnonstreze faptul că disprețuiesc cuvântul "normal" și tot ce implică el. Și faptul că o carieră strălucită mă așteaptă.

1 poezii, 0 proze

Bogdan CrisanBC

Bogdan Crisan

AutorAtelier

Totul inepe cu inceputul creatiei proiectului meu, care a inceput acuma 17 ani cand Cineva a incercat sa construiasca un copil, dar in cele din urma a creat un esec social,de care m-a legat,si m-a invatat sa ascult de glasul vointei unui copil...si sa il exprim,cum pot mai bine: fotografie si in scris! Nu a tinut de mine insa,ci a tinut de experienta celui care a experimentat proiectul care m-a creat!

5 poezii, 0 proze

AC

adina camara

AutorAtelier

am:24 de ani, un copil de 5 ani, o facultate,un divort recent cu o jumatate de african,un serviciu stabil ca si mine, bani de cosnita, o dragoste ,cateva articole publicate, cheile de la birou,casa,interfon si masina sefului,carti,un apartament inchiriat,coafura cu tepi,neliniste.

3 poezii, 0 proze

Un copil cu foamea-n gât

de Silviu Somesanu

Cu singurătatea nu mă laud niciodată aproape că am uitat de ea, cât mai plin de gânduri am înnoptat devreme, am rămas un căutător de comori. În tot ceea ce-mi spui mărșăluiesc printre lucruri cu...

PoezieAtelier

Scrisoare către Bob Dylan

de Doru Mihail

Dragă Bob, Îți scriu dintr-un tramvai din generația noastră, care m-a dus azi dimineață la școală, de mână cu nepotul meu. Are ochii mei — nu de-acum, ci de-atunci, când purtam fustă lungă și visam...

PoezieAtelier

Sorcova

de Barbu Ștefănescu Delavrancea

I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul...

ProzăClasic

Sorcova

de Bogdan Alexandru Florin

Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul...

ProzăAtelier

Qwerty

de Bogdan Alexandru Florin

Subtitlul textului:De Bogdan Alex Textul în sine: -------------------- Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în...

Atelier

Aleodor Imparat

de Petre Ispirescu

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se...

ProzăClasic

Clipele frumoase

de Eugen Galateanu

CLIPELE FRUMOASE PETRECUTE ÎMPREUNÃ Primul film văzut împreună-FlashDance cu Jennifer Beals, la Cinematecă. Filmele pe care le-am văzut împreună, duminică de duminică, la Cinematecă, la ora 11....

Atelier

Limba noastră o c(omoară)!

de Ionela van Rees-Zota

Cum ați reacționa, stimați cititori, dacă v-ați duce la un restaurant cu fiul sau fiica dumneavoastră pentru a vă potoli foamea, iar la nici doi metri de masa unde stați, s-ar afla doi indivizi,...

Atelier

Nea Petrică

de moisa bogdan

Nea Petrică, îmbrăcat cu niște pijamale vărgate, tremura de frig pe pervazul ferestrei. Cu o mână se ținea de mânerul geamului și cu cealaltă de peretele blocului. Era hotărât să sară. Se afla la...

ProzăAtelier

Pacatul iubirii

de Adria Martin

Pacatul iubirii Anda avea 17 ani cand l-a cunoscut pe Vlad. El o placea din anul intai de liceu, dar era deja prieten cu Stela. Stela era prima femeie din viata lui. I se daruise total! Lui!…N-ar fi...

ProzăAtelier