"Trufaș să fiu, spărgând talazul mării" – 730 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAndrei Trifas
Public aceste poezii, nu spre a mă lăuda, ci pentru a schimba puțin lumea, prin schimbarea propriei persoane. La vârsta adolescenței, ori poate mai devreme, cu siguranță, mulți au încercat să scrie, unora le-a priit și au aprofundat, alții s-au îndreptat spre alte domenii. Nu știu în ce măsură aceste însemnări vă vor bucura privirea, mie îmi rămâne datoria de a încerca.
32 poezii, 0 proze
Bartolo Cattafi
S-a născut la Barcellona (Messina) la 6 iulie 1922. A urmat studii de drept fără a-și exercita vreodată profesia, dar menținându-se tot la fel de distant față de orice ambianță literară. A călătorit în Europa și Africa, rămânând însă totdeauna fidel peisajului messinian. Debutează editorial cu placheta Nel centro della mano (1951), după care au urmat: Partenza da Greenwich (1954); Le mosche del meriggio (1959); Qualcosa di preciso (1961); L\'osso, l\'anima (1964); L\'aria secca del fuoco (1972); La discesa al trono (1975); Marzo e le sue Idi (1977); L\'allodola ottobrina (1979). A murit la Milano la 13 martie 1979. Acest poet ce „se preface pentru a supravieții printre morții trufași/mai mult mort decât viu”, a învățat bine lecția poeziei metafizice montaliene și a depășit-o; în fragmentarea impresiilor desprinse din pânza realului el țese cu o lentă plictiseală tragică câteva pete, câteva „dâre” ale propriei existențe ce se colorează brusc în roșu și dau strania senzație că extincția...
0 poezii, 0 proze
Trufaș să fiu, spărgând talazul mării
de Adrian Munteanu
Trufaș să fiu, spărgând talazul mării Chiar când mi-e trupul ars de cruntă sete Și mă strivesc vântoasele în cete Legându-mi rostul de catargul zării. Nepăsător să-mi prind nădejdi în plete, Deși...
Nu va lasati chipul sa curga
de Dorin Lucaciu
Cu totii suntem niste zei. Niste bieti demiurgi, osanditi sa domneasca peste aceste universuri umpulte de goliciune… Stateam deunazi si ma-ntrebam: mai merita sa narui? Raspunsul s-a rostogolit spre...
la ce-mi trebuie...
de Valeriu D.G. Barbu
pot fi smerit la picioarele oricărui om pot chiar încerca și la picioarele lui Hristos dar nu pot nicio clipă să fiu smerit la picioarele mele… astfel, încet-încet, mă crește nesmerenia și nu mai pot...
Forum
de Florin Opran
“Femeia este un animal care trebuie strunit, ingrijit bine si pastrat in interiorul casei.” misogin= 1. (barbat) care uraste femeile. 2. care manifesta, exprima ura fata de femei. -DEX Un stapan ce...
de ziua dorinţei
de Ioan Postolache-Doljești
eu mi-aş dori ca încă-n timpul vieţii mele să văd că se arată omenirii dumnezeu brăzdând văzduhul cu o rază verde meridian după meridian stârpind printr-o combustie spontană tot ce-i trufaş viclean...
Eu și site-ul meu
de Eugen Galateanu
Doamne, ce mi-aș dori să pot fi din nou un copil! Doar copiii nu au vini. Ei sunt puri, atâta cât poate fi un membru al speciei umane. Din păcate însă, cresc. Și crescând, vin și compromisurile. Un...
S o n e t 93
de Adrian Munteanu
Îmi regăsesc puterea mea stângace În scormoniri de întrebări gentile, Într-un căuș de mângâieri abile Și cred că pot zvâcniri să mă dezbrace. Dar ce sunt eu, cel cu stârniri debile, Ce-ar trebui să...
țara gingiilor vinete
de Vasile Munteanu
cel mai tare mă tem de săpatul zadarnic (gurmand am fost... bețiv... și vorbăreț...) oriunde sunt doi sau mai mulți eu tac ascuțit – hârleț scormonind în adâncuri de oase lumina acolo-i lipsită de...
cei șapte contra tebei
de Catalin Pavel
I. orice început e o barbarie. deschizi ochii și lumea te înjunghie cu înfățișarea ei. ce se poate întîmpla mai mult la poarta ochilor mă voi prăvăli pînă tîrziu, pînă ochiul copilului de demult se...
Eresiarhul si ergul
de Catalin Rosioru
“ ERESIARHUL SI ERGUL “ “ Si Dumnezeu i-a spus: - Omule, stiu ca poti face pulbere si tarana o lume intreaga dar poti tu, pentru a fi propriul tau egal, plasmui o viata si o lume dintr-o mana de praf...
convalescență
de Mihaela Popa
Plecarea mea din țară, e așa, ca o boală din care am rămas cu sechele. Adică dacă auzi pe cineva că parcă ar mânca o prăjitură sau o ciocolată pe mine o să mă auzi că “Doamne ce aș mânca o ciorbă de...
Noaptea de noiembrie
de Alexandru Macedonski
To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că murisem... Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam, Și mumă, frați,...
Demonul
de Lermontov Mihail Iurievici
Ma jur pe-ntaia zi a firii Ma jur pe ultimu-i azur Pe blestemul nelegiuirii Pe vesnicul adevar ma jur Ma jur pe chinul prabusirii Pe sacrul biruintei dor Ma jur pe clipa intalnirii Pe-amenintarea...
Demonul
de Lermontov Mihail Iurievici
Ma jur pe-ntaia zi a firii Ma jur pe ultimu-i azur Pe blestemul nelegiuirii Pe vesnicul adevar ma jur Ma jur pe chinul prabusirii Pe sacrul biruintei dor Ma jur pe clipa intalnirii Pe-amenintarea...
Theodor Paleologu este candidatul PMP la alegerile prezidenţiale din 2019; pretinsul profesor a publicat o scrisoare cică adresată tatălui său, mort, plină de agramatisme adresată prostimii votante
de George Budoi
Candidatul mioritic Nu-i doar traseist politic, Nu-i doar fiu de turnător, E şi calomniator. "Grecotei cu nas subţire" Şi mason, trufaş din fire, Minte fără să clipească, Fără să se înroşească. Cică...
Rătăcirea II
de Ion Scalen
Rămas-am poate al umbrelor sălaș, Vânat fără-ncetare de regrete, Trudind mereu spre a găsi noi pete În soare roșu, căzând pieziș, trufaș Atât pe prieten cât și pe rău vrăjmaș În stările sub semnul...
Fagul evreilor
de miron stefan
Unde-i mîna atît de blîndă şi neprihănită Deşi de o minte îngustă răvăşită, să poată Cu atîta hotărîre ţine piatra neclintită S-o arunce înspre o biată fiinţă osîndită? Curajul are cine, setea de...
Inger
de Lucian Petrescu
ÎNGER …. Într-o cană de cafea fierbinte zăresc Un chip de înger cu un văl dumnezeiesc. Aripile-i plecate în fața propriei soarte Se împleteau cu întunericul prin șoapte, Iar din ochi îi curgeau...
