"Tristete sub perfuzii matinale" – 20057 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIlarie Voronca
Ilarie Voronca (n. Eduard Marcus, 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea...
110 poezii, 0 proze
albu adrian
sunt cine sunt
11 poezii, 0 proze
B. A. S.
3 poezii, 0 proze
ILIE GRIGORE
-nascut CIORANI -profesor istorie -autor:-tristete fara leac -la poalele golgotei -adameva -un lup scarbit -cand Dumnezeu a fost Copil -contemporani cu apocalipsa -si gradinile iadului sunt verzi -om in Rai Rai an om iar ân om , în Gradina Maicii Domnuluiu -Pana mea - singur pe contrasens -cand tu vei fi o baba si eu un sfinx- nepublicabila, - pământul de pe suflet - nu trebuia decât o pasăre să fie, - Amartrocinții, - colț de rai și colț de iad - Răgălie
136 poezii, 0 proze
Fonoage Ciprian
Fericire, tristete, fericire, tristete, ...
1 poezii, 0 proze
Manolescu Gabriel
Eu sunt ceea ce sunt.O strofa dintr-o poezie.O lacrima de tristete si bucurie.Sunt aici dar sufletul meu traieste printre stele.Visele mele sunt ale sufletului meu.Corpul doar le intretine.Gandurile mele sunt mostenirea trecutului si al educatiei mele.Tot ce am strans pana acum e tot ce am mostenit de la strabunii mei.de la bunici si parinti.Sunt o apa care curge din munte si s-a varsat in Olt iar din Olt a urcat pe dealuri prin paduri spere un loc mirific unde eu mi-am trait copilaria cu bune si rele cu jicniri de la oameni si cu zambete de la ei cu multa ,multa suferinta a mamei mele...si a tatalui meu.Din toate acestea sunt eu Un ghem de pamant plin de viata...iar mai tarziu ma voi cobora in pamant iar dim mine se va hrani un liliac cu flori albastre.Sufletul meu se va ridica din nou la stele iar eu voi citi din cand in cand din zambetele voastre cuvintele din versurile mele.
7 poezii, 0 proze
ilinca nistor
Veniți și faceți dragoste cu mine. Nu veți mai simți niciodată atâta tristețe.
22 poezii, 0 proze
ion cranguleanu
* * * Vreme de elegie,timp de luna neagra Vant cu stele batute,ranile mele la vant! Eu mi-am pierdut sufletul prin fantani Cautand chipul tau, Eu mi-am pierdut pasii prin pamant Mereu dupa tine, In goana, Cu gura in spume... Timp de cantec intr-o singura voce, Jale si tristete de balada, Luna peste morminte,luna neagra, Pasare rupta gata sa cada..... Vant alungat pe rauri in sus Om singur si pamant pana la capatul lumii!
0 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
ionut
Iubesc asa cum iubesc si nimeni nu o sa ma invete sa iubesc caci stiu sa iubesc Cand m-am nascut ... cineva mi-a daruit o poza rosie..Era inima mea ... Mi-a spus sa am grija de ea si sa n-o daruiesc nimanui ... numai lucrurilor sfinte ... marilor si stelelor Dar eu nu am ascultat si am daruit-o.Ea a inceput sa se joace cu "ea" de-a fericirea ... pana cand s-a plictisit ... Apoi a aruncat-o in spinii unui trandafir. Am gasit-o ... era ranita si plangea ... de durere si tristete ... Am incercat sa o vindec cu orice P.S Nu uita: Sa iubesti de ajuns sa fi iubit cat se poate ...
1 poezii, 0 proze
Tristete sub perfuzii matinale
de Stanica Ilie Viorel
o sa-mi rezerv loc de veci in miez de mare moarta unde am sa-mi ingrop tristetea batrana tintuita la pat sub perfuzii matinale de secole parca nu voi a plati nici mai putin nici mai mult decat acei...
Minunea cea mai mare
de Monahia Parascheva Avădanei
Minunea cea mai mare Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alții în cununițe de flori roz-albe. Vrăbiile și mierlele își slobozeau cântecele prin văzduh, iar...
în și de spre pt
de Petru Teodor
astăzi astâmpărându-mi setea cu pielea plină de muguri aș vrea să zbor amnezic pentru că în fiecare om este o margine ca un tăiș ce alunecă peste carnea fiecărui drum beau hidos, știrb, mă'mbăt ca un...
Sinucidere pentru o zi -ultima parte
de Dorina Șișu
Vreau să dorm. Am făcut pipi iar. De la perfuzii faci mai des. Nimeni nu-mi schimbă plosca. Vreau să dorm. Vreau să....vreau.... Să fie singurătatea tămăduitoare? Nu trec de cenușă ci cu putere mă...
tristețe viscerală
de FLOARE PETROV
de-o vreme blestemată ca lumânarea ard sufletul meu este pe jumătate stins am rămas povestea prea tristului bard ecoul ei răsună departe-n necuprins. nu credeam timpul să-mi fie inamic să mă supună...
Iubito sună la 112
de Morar Florin Teodor
Iubito, am probleme sună la 112! Am în suflet aversele de ploi. Vreau un curcubeu intravenos. Iubito îmi este sufletul pe dos. Iubito, am probleme sună la 112! Îmi stă în suflet pete de noroi. Îmi...
Hieroglifele umililor - VI
de Emil Iliescu
VI – Ciocolată dulce-amăruie Malena mă aștepta pe terasă, însoțită de sora de caritate, pe care o mai văzusem cu câteva zile în urmă trăgând după ea stativul acela pentru perfuzii. Aceasta stătea în...
seducție
de Leonard Ancuta
sunt cruce și cuie duioasă apăsare sunt plăcerea ta sexuală pe partea neagră a sticlei privirea mea face vestalele să viseze la masturbare uită-te în ochii mei proiectez în mintea ta un film porno în...
killing myself
de Alin Mercasi
azi mă constrâng în imperfecțiunile verbului din mine îmi așez coerent războaiele în fața unui semafor pe roșu etern și îmi smulg iubirile cu penseta din ochii mei cu ecran plat fără să îmi pese de...
pulp fiction dance scene
de Daniela Bîrzu
îmi îngrop poemele în slash-uri linii care ar trebui să delimiteze forța mea vitală de restul lumii azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund îmi aud de fiecare dată pașii...
