Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Trăim, deci..."20166 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mihaela MicuMM

Mihaela Micu

AutorAtelier

In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...

2 poezii, 0 proze

MI

Militaru Raluca Iuliana

AutorAtelier

Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...

1 poezii, 0 proze

AP

Anton Pann

AutorClasic

Anton Pann a trăit între 1794 și 1854, în Țara Românească.Este, oarecum, precursor al lui Ion Luca Caragiale, atât prin stilul(deși la o scară inferioară, evident), cât, mai ales, prin\"balcanismul\" concepțiilor, dar nu numai; se pare că Anton Pann era tot aromân, venit din sud. A fost autor de cărți muzicale religioase și compozitor de cântece populare. A publicat în\" Povestea vorbii\" o culegere de proverbe, zicători, fabule și anecdote populare, sintetizate și comentate într-o manieră personală, cu savuros umor. Lucrarea s-a vrut un îndrumător de comportare în viață, pe baza experienței și înțelepciunii poporului. Alte lucrări sunt:\" O șezătoare la țară sau povestea lui Moș Albu\", \"Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea\" și \" Fabule și istorioare\". Caracterul pitoresc al limbajului, în care se îmbină termeni și expresii populare cu neologisme, arhaisme și termeni argotici, dă scrierilor sale o deosebită suculență, contribuind la dezvoltarea limbii literare. Sumară biografie...

0 poezii, 0 proze

LC

Laura Cristea

AutorAtelier

Desi m-am nascut in Bucuresti, mi-am trait copilaria in Ardeal, cu bunicii mei alaturi de care am invatat placerea de a savura mirosul de iarba proaspat cosita, alergatul cu bicicleta pe strazile prafuite pline de copii razgaiati, campioni la topaiala incoerenta si aducatoare de zambete si nu in ultimul rand placerea si uitarea de sine pe care mi-o daruia o felie de paine cu untura rumegata impreuna cu bunicul meu in padure in timp ce ascultam greierii si asteptam aparitia efemera a vreunui cerb ratacit. De atunci scriu...

3 poezii, 0 proze

Diana EugeniaDE

Diana Eugenia

AutorAtelier

M-am nascut intr-o noapte de 31 decembrie,in orasul meu natal.Sunt zile in care blestem ziua aceea....Cineva m-a intrebat odata care este rostul meu in lume...ma gandisem demult la chestiunea aceasta....tot ce pot zice ii ca eu nu-l vad,m-am nascut pentru ca asa a decis mama,pentru ca nu m-a intrebat nimeni daca vreau sau nu sa ma nasc.Am facut o scoala buna din oras....eram o fata linistita,dar care parca totdeauna cauta sa zica ce are de zis.Am intrat cu orecare sacrificii la unul dintre cele mai bune licee din judet si din tara,acolo unde am vrut..matematica-informatica...Deseori nu-mi simt locul aici,am ales asta deoarece m-am considerat o persoana total realista...a sosit momentul sa-mi dau seama ca nu potzi trai doar cu realitatea..cam tarziu...Cam ata am sa va zic,nimik interesant in viatza mea,pe viitor as vrea academia militara...dar viitorul e mai bine sa nu-l planifici..oricum vorba lui tata"socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ"...

8 poezii, 0 proze

Giovanni GiudiciGG

Giovanni Giudici

AutorClasic

S-a născut în localitatea Le Grazie (La Spezia) la 26 iunie 1924. A studiat literatura franceză la Universitatea din Roma (terminând cu o teză asupra lui Anatole France), apoi a trăit la Ivrea și Torino, iar din 1958 la Milano, unde a lucrat în calitate de copy-writer la Olivetti. În prezent face gazetărie. Colaborează la „Paragone”, „Rinascita”, „Aut Aut” etc. Primele plachete (Fiori d\'improvviso, 1953; La Stazione di Pisa, 1955; L\'intelligenza col nemico, 1957; L\'educazione cattolica, 1963) vor fi reluate apoi în La vita in versi (Mondadori, 1965), după care urmează Autobiologia (1969); O beatrice (1972); Il male dei creditori (1977); Il ristorante dei morti (1981); Salutz (Einaudi, Torino, 1986). În 1976 publică un volum de eseistică sub titlul semnificativ La letteratura verso Hiroshima (Editori Riuniti, Roma). A tradus de asemeni din E. Pound, Sylvia Plath, Pușkin și din poeți cehi. „Forța specifică a poziției lui Giudici - spune criticul Mengaldo - derivă din modul...

0 poezii, 0 proze

Aileen HavaaAH

Aileen Havaa

AutorAtelier

Când lumea se cutremura, eu vroiam să mă nasc...când pămîntul nesătul îngurgita trupuri, eu mă bălăceam în lichidul amniotic, bucurându-mă încă de găzduirea în uterul de 5 stele, all inclusiv. De atunci tot merg împotriva curentului...mi-am trăit adolescența la 7 ani, maturitatea și mai devreme, iar acum mă hrănesc din câteva fărâme de copilărie. La 3 ani, pe când tăiam cu foarfecele ombilicul fratelui născut sub privirile mele, brusc m-am trezit din toropeala postnatală. Hormonii colcăind prin trup, mi-au lăsat liberă mintea, care a decis să trăiască în altă ordine.

5 poezii, 0 proze

Lawrence DurrellLD

Lawrence Durrell

AutorClasic

Lawrence Durrell născut Lawrence George Durrell -- (* 27 februarie 1912 - † 7 noiembrie 1990) a fost un romancier, poet, eseist, dramaturg, parapetician și autor de cărți de călătorie britanic, deși el însuși se considera a fi doar un cosmopolit. * S-a născut în India, în Jullundur, în fostele Indii Britanice ca fiu al inginerului de construcții civile Lawrence Samuel Durrell și al unei irlandeze protestante, Louisa Florence Dixie, născuți la rândul lor în Indiile Britanice. * Frate al lui Gerald Durrell, zoologist și naturalist (1920 - 1995). * La vârsta de 11 ani, a fost trimis la școală în Anglia - țară în care nu a fost fericit și pe care a părăsit-o foarte repede. * Primul său roman, Pied Piper of Lovers, a fost publicat in 1935. In acel an Durrell, soția sa, gemenii sai și mama s-au mutat pe insula grecească Corfu, unde au trăit până în 1941, când au părăsit-o din cauza declanșării războiului. * Lawrence Durrell a divorțat de soție in 1942, și a devenit un peripatetician, trăind...

1 poezii, 0 proze

Darie NovăceanuDN

Darie Novăceanu

AutorClasic

Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...

1 poezii, 0 proze

Haruki MurakamiHM

Haruki Murakami

AutorClasic

Haruki Murakami (村上春樹/Murakami Haruki în japoneză, n. 12 ianuarie 1949) este unul dintre cei mai populari romancieri japonezi contemporani. A fost nominalizat pentru câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2007. premiul a revenit romancierei britanice Doris Lessing. Deși s-a născut în Kyoto, în copilărie s-a mutat la Kobe, unde va absolvi și liceul. A studiat teatrul la Facultatea de Litere a Universității private Waseda din Tokyo, una din cele mai faimoase universități private japoneze, unde a studiat deopotrivă limba franceză, dar în special tragedia Greciei antice. A cunoscut-o pe soția sa Yuko în Tokyo și au deschis un club de jazz în capitala Japoniei care se numea Peter cat. S-a căsătorit la doar 22 de ani, o căsătorie din timpul facultății, extrem de fericită, care i-a inspirat povestea din romanul Pădurea norvegiană. A părăsit Japonia, între 1991 și 1995 a trăit și predat la universității americane și a revenit în țara natală abia în 1995....

0 poezii, 0 proze

Trăim, deci...

de Traian Rotărescu

Când mai țipă câteodată Vladi, copilul vecinei din celălalt duplex, Parcă ar fi o insectă (călugăriță) prinsă în tubul unui pirofon. (da, chiar există un astfel de instrument muzical). Nu multe fete...

PoezieAtelier

În ce lume trăim?!

de Anton Vasile

În ce lume trăim?! (Pledoarie pentru o nouă Românie) Moto: A medita înseamnă a filosofa; a filosofa înseamnă a medita. Să filosofăm deci asupra condiției noastre în lumea globalizării! 1)Despre...

EseuAtelier

Sa traim cu numele!

de diana vlase

Piesa intr-un act. Decor: O banca. Personaje: El; Ea. Ea se plimba pe strada. Are un buchet de flori in mana. Vede o banca. Se aseaza. Vrea sa isi aprinda o tigara. Este pe inserat, nu i se disting...

Atelier

De Ce Traim?

de Pausescu Paul

Partea I : Ce sunt eu?Simplu: biet om, pustiit si-ngenuncheat de nevoi si durere. Ma plimb pe drumul batatorit al vietii, plin de praf, cu haine rupte si jerpelite. Carute si masini trec prin mine si...

EseuAtelier

Grozave vremuri mai trăim !

de Mariana Tanase

Ce, parcă voi nu mergeți cu tramvaiul? Merg și eu ! Că doar distanțele sunt mari, și acolo unde trebuie să străbat orașul de la un capăt la altul este greu, obositor să merg pe jos... Măcar întors,...

ProzăAtelier

Papusica Kamikaze

de stefan ovidiu

Traim intr-o lume magica. Vecina mea are un caine latos pe care il cheama Nirvana. La TV am vazut un film in care o pisicuta obeza se chema Chifteluta. Deci dulaul Nirvana si Pisicuta Chifteluta......

Atelier

în zi de Paște

de Florentin Cristian

Zorii credincioșiei i-am văzut an de an deci des Învierea prin soarele strălucitor să lucească La noi este și mai evident, trăim la șes Domnul luptă cu vraja împărătească Dacă voia împărăția devenea...

PoezieAtelier

fragment de coespondenta I

de stefan ovidiu

Traim intr-o lume ciudata si uneori ostila in care suntem nevoiti sa incercam sa ne descurcam mai mult sau mai putin singuri.Tu spui ca nu esti perfecta dar incerci sa fii. Si cauti sa te mantuiesti....

Atelier

Cine trăiește lângă tine?

de Marius Andreiana

Trăim într-o societate civilizată, aglomerată, care se dorește a fi cât mai eficientă. Ne trezim dimineața devreme, servim micul dejun și ne aruncăm în mijloace de transport către servici. Acolo...

EseuAtelier

Culisele clipei

de Ecaterina Pavel

„Trăim clipa! Ne înfruptăm și noi din roadele vieții!”...ne măgulim noi adesea... Însă după ospețe și benchetuială, sclipirile prefabricate devin inutile; iar mijirea zilei are o spontaneitate...

EseuAtelier