"Toate respirațiile de pe Pământ " – 20370 rezultate
0.03 secundeMeilisearchEla Solan
...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...
320 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
corogeanu marius
toate-s vechi si noi is toate
5 poezii, 0 proze
lovin ceres
Toate si la timpul lor
1 poezii, 0 proze
Luminita Cristina Ndaba
Dedic toate poeziile mele sotului meu Charles, si tuturor persoanelor care iubesc poezia.
4 poezii, 0 proze
Popescu Vlad
un simplu exponat din toate, cu ganduri, cu doruri si dorinte de implinire
7 poezii, 0 proze
remus radu
"Om cu toate simturile treze. Jurnalist." A trait pentru 26 de ani la Bacau, a facut o escala de doi ani la Roma, iar din toamna lui 2001 locuieste in Bucuresti. Cistigator in 2003 al premiului pentru expresivitate jurnalistica la concursul national organizat de Clubul Roman de Presa, cu articolele "De la Barca la ridicol" si "Orasul cu doua taxiuri". Un an mai tirziu a obtinut Marele Premiu pentru reportaj oferit de Freedom-House, cu lucrarea "Ziua Europei la Ciorogarla". In 2006 a fost rasplatit cu "Premiul pentru promovarea inventivitatii romanesti" la gala "Invingatori pentru Romania", pentru reportajul "Bill Gates pariaza pe albina spion de la Iasi". Pasionat de gastronomie, de vin, de literatura si, mai ales, de calatorii. A lucrat pentru perioade semificative in redactiile "Monitorul de Bacau", "Evenimentul zilei", "Cotidianul".
70 poezii, 0 proze
Simona Vlasa
O viata cu de toate.M-am nascut,am crescut...etc.
1 poezii, 0 proze
Stefan Leon Orzu
Vad ca toate textele postate de mine sunt catalogate drept "nesatisfacatoare". comentati-ma, oameni buni, injurati-ma cu patima si spuneti-mi cat sunt de dobitoc, sa stiu si eu ce-mi lipseste(in afara de creier). Despre mine: Am terminat Colegiul Costache Negruzzi din Iasi, locul unde formarea mea spirituala s-a conturat cel mai bine si unde am invatat sa deschid ochii larg. Nu e meritul liceului in sine, cat a oamenilor de acolo, atat colegi, cat si (unii) profesori. In prezent sunt student al Facultatii de Informatica Iasi, univ. Al. I. Cuza, si indiferent de orice ar crede majoritatea, acolo se afla oameni care au imaginatie vie si care pot crea mult mai mult decat programe de calculator.
7 poezii, 0 proze
KIDKNEE SOURSNOW
Cerceteaza cu-atentie toate aspectele acestei pagini.
1 poezii, 0 proze
Toate respirațiile de pe Pământ
de Mihaela Merchez
straturi albastre de nori si amintiri au venit odată cu vântul de Nord ce ușoare sunt aceste respirații rare cât de firească mișcarea lor pe Pământ cât cer încape în plămânii celui care cântă cum...
Inelul pescarului - I I -
de Emil Iliescu
Bărbatul avea ochii închiși, abisul în care fusese ostracizat obligându-l să devină un pui de cârtiță fără apărare. Pleoapele și întregul chip îi erau acoperite cu peceți albe, resturi de hrană...
Calea Lactee
de Cristian Petru Balan
CALEA LACTEE Coloană vertebrală de lumini, bulevard al îngerilor de gheață, vultur cu aripi de praf de stele răstignite în cuiele zenitului ca de-o umbră, eu aud și-nțeleg pulberea muzicii tale......
zidul
de Mihai Chira
te-am clădit cu atâta grijă şi speranţă cărămizile veneau de la fabrică cu lutul încă fierbinte şi viu traumatizate nedrept în cuptoarele flămânde multe veneau cu arsuri de gradul 4 altele mai...
nothingness
de Petru Teodor
Voi scrie tot ce am gândit. Astăzi. Sub un copac. La marginea unei păduri. (Îmi cer iertare de la început pentru cuvintele străine. Dar și ele tot ale mele sunt. Și ălea albe. Și ălea negre. Ceea ce...
uitare
de Daniela Luminita Teleoaca
treacă de la mine! petreacă-se apocalipsele! copacul să-şi crească pădurea cu vârful în jos şi păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită intempestiv / accidental peste...
pulp fiction dance scene
de Daniela Bîrzu
îmi îngrop poemele în slash-uri linii care ar trebui să delimiteze forța mea vitală de restul lumii azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund îmi aud de fiecare dată pașii...
slash. poem în care îngrop tot
de Daniela Bîrzu
îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să delimiteze forța mea vitala de restul lumii azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund // îmi aud de fiecare dată...
no more fear
de Daniela Bîrzu
"nothing can hurt me. when fire has already burned the fields all the lies and fantasies, all the scars. now you are deep into the ground. all the prayers are your enemies." // mici zvâcnete, animale...
behind the light
de Ciobanu Vlad
Ochi dupa ochi obosit alearga in oglinda alb rozalie. Obosesti cand mergi pe varfuri prea mult... usor, usor, incepi sa uiti cum se simtea podeaua pe toata talpa. Cand esti reinzestrat cu permisiunea...
