Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Timp cu oameni"20506 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

nadiaN

nadia

AutorAtelier

Imi pare bine ca in sfarsit am ocazia sa scriu totu despre mine si cu ocazia asta sa mi pot evalua cat mai bine personalitatea, etc..... Sunt o fata de 22 de ani, inalta , cu ochi caprui-verzi si careia ii place sa citeasca mult , mult de tot , daca as putea as sta toata ziua cu nasu n carti.Sunt cuminte dar in acelasi timp si putin mai nebunatica ptr ca adeseori fac nazbatii si am niste ganduri nu tocmai''curate'', dar ce sa fac daca asa sunt eu? Imi place sa vb cu oamenii, sa i ascult , am rabdare cu ei , imi place sa vad partea buna in fiecare om. Sunt modesta , nu mi place sa fiu in centrul atentiei , desi de cele mai multe ori asa mi se intampla ptr ca nu s , oriunde as fi reusesc sa atrag atentia[ fac io ceva de atrag atentia] ....Cateodata am impresia ca sunt superficiala dar e si datorita varstei ....Imi place sa inveselesc oamenii la care tin , sa i ajut , imi place natura si tot ceea ce este natural, net.... Cat despre defectele mele , ei da sunt cam pisaloaga si asta ii...

8 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

J

JM

AutorAtelier

Vor langer Zeit bin ich in Caransebes geboren. Als Jugendliche habe ich cenaclu literar in caransebes besucht. Die Menschen dort (u.a. Sorin Solaris Olariu) haben mein Leben verändert. 1998-2000- Studium der Jurnalistik an der UNI West in Temeschburg. Ich lebe seit Juni 2000 in Deutschland. 2001 bis 2005 habe ich an der Georg-Simon-Ohm Fachhochschule Diplom Sozialpädagogik studiert. 2005-2006 habe ich als educational technician in einer amerikanischer Kaserne gearbeitet. Seit 2006 arbeite ich als Diplom-Sozialpädagogin (FH) in einer Seniorenresidenz. Cu mult timp in urma m-am nascut in Caransebes. Cenaclul literar la care am mers in liceu si oamenii de la care am invatat sa scriu (printre care Sorin Solaris Olariu)mi-au schimbat viata. Dupa 2 ani de studiu de jurnalistica in timisoara, plecata in germania, unde a urmat studiu de pedagogie sociala. In prezent lucrez ca pedagog social intr-o resedinta de seniori.

5 poezii, 0 proze

RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

D

Diana

AutorAtelier

"Pentru suflet".Ceea ce scriu eu ân micile mele "comori de iubire" este despre oameni, sentimente și mai ales sunt poveștile și sentimentele unor oameni, nici un singur vers nu este despre mine.Am trăit atata timp în anonimat încat m-am obișnuit cu el, mi-a devenit prieten, partener și confident, de aceea nu vreau să mă despart de el, nu sunt pregatită.Dar m-am gândit că ar fi nedrept să țin în anonimat, propriile-ți sentimente doar pentru că eu nu le știu împartași pe ale mele... Eu scriu cu mâinile și mintea, tu citește cu sufletul și inima...

2 poezii, 0 proze

DG

daniel gavrila

AutorAtelier

Genul de om care nu are timp sa isi cumpere un ceas, atetia la detalii fiind catalogata ca schizofrenica. Imi place sa gatesc, normal, sa iubesc, sa fiu ascultat oricand, sa stralucesc de inteligenta, sa ma las sa pierd, sa ma joc, sa sochez, sa distrug pentru a cladii din nou, sa gandesc miliardic, sa ma pun la mintea motanului meu Zino, sa discut, sa sustin puncte de vedere din ipostaze care nu ma caracterizeaza. Nu-mi place, de mine cand vreau sa schimb lumea, de lume cand vrea sa imi schimbe lumea, cand lumea pe care o vreau e reala, cand oamenii devin materiale, cand suntem suparati, cand ma simt frustrat (foarte rar), cand s-a imbatat partenerul de pahar...Big Brother, Andreea Oricare, Mihaela la fel, de fapt TV-ul, urasc stirile fabricate, hainele de gala pentru femei, femeiele care le poarta, stapanii de caini de bloc, mancarea cu vegeta, muzica de azi, sefii vorbareti, Daciile, bomboanele agricole, evlavia, erezia ...

1 poezii, 0 proze

Doru LascaracheDL

Doru Lascarache

AutorAtelier

Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell

182 poezii, 0 proze

SI

Sudu ionut

AutorAtelier

Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.

1 poezii, 0 proze

valeria tamasVT

valeria tamas

AutorAtelier

M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.

783 poezii, 0 proze

Timp cu oameni

de Motoc Lavinia

Cu o nerabdare centripeta, dintr-un ascensor, mama a strigat prima data pentru mine astfel ca gravitatia pamantului a ramas cu gura cascata oarecum de uimire ursitoarele mi-au daruit un timp cu...

PoezieAtelier

Bufonerie. Decepțiile

de razvan rachieriu

Când viața devine bufonerie cu oamenii, histrioni jalnici izbindu-se cu fruntea de o barieră invizibilă dincolo de care țipă fericirea transformată într-o vrăbiuță urmărită de condor eu mă retrag în...

PoezieAtelier

Rugăciune

de Alexandru Mărchidan

Doamne, ascunde-mă în mâna Ta și uită-mă acolo ca într-un timp cu oameni buni.

PoezieAtelier

dragostea nu e deajuns...

de Florin NEDELCU

dragostea... nu mai e de-ajuns ca sa miște măcar... zidurile construite cu nădejde de oameni în jurul inimii... inima...nu mai e de-ajuns ca să poata indupleca orbii sa simtă,dacă nu pot vedea cu...

PoezieAtelier

Noaptea

de Ra Soare

Iarăși bate vântul la fereastră. Aud cum foșnesc frunzele, cum se zbat ramurile. E vară. Pe mine acest anotimp mă afectează cel mai tare. E-o melancolie în aer, un amalgam de sentimente răvășite. Mai...

Atelier

A patra stare de agregare

de Miriam Cihodariu

* Actul II * ~ Scena I ~ [Cortina încă nu s-a deschis, Radu iese din culise prin stânga, bâjbâie un timp în căutarea “ușii”, extrem de entuziasmat, după care conturează din nou cu mâinile...

Atelier

femeia din tren

de Nicolae Tudor

S-a întâmplat în cinci minute. Credeți că lucrurile importante se petrec pe îndelete? Nu. Când te joci cu limita, un singur pas și poți fi afară. Labirintul vieții mă forțase pe un drum înfundat și...

Atelier

De-a învergelatu'

de Vali Slavu

Când fulgii de argint dansau voioși, în zare, Pe uliță, vibrau ecouri de colindă, Suna un cingătău din ce în ce mai tare, Iar cete de copii soseau la noi în tindă. În casa cea de lemn, priveam cum...

Atelier

Am stat un timp cu ochii închiși

de Maria Prochipiuc

norii își scutură nehotărâți bărbile peste punctele cardinale din când în când își încrețesc frunțile atingând pământul fulgii dezorientați își caută culcușul străini de lume se lasă ușor purtați de...

PoezieAtelier

Tipuri de oameni 13,14. Plictisul și spleenul 17,18

de razvan rachieriu

Omul își variază stările, gândurile și eurile, trecând de la yang la yin și invers, căci acestea conferă vieții complementaritate. Omul urcă infatigabil cu suferința în cârcă muntele invizibil al...

Atelier