Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Theogonic ballad"28 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
28 rezultate
HesiodH

Hesiod

AutorClasic

Hesiod (greacă: Ἡσίοδος) (aprox. sec. al VIII-lea î.Hr., Beoția) a fost un poet epic grec, considerat a fi, după Homer, cel mai vechi scriitor al Greciei.[1] Este autorul poemului genealogic „Teogonia”, consacrat panteonului divinităților elene, folosind tiparul mitlui și noțiunea vârstelor. De asemenea, tot lui îi aparține și poemul didactic „Munci și zile”, opera pătrunsă de poezia sinceră a naturii, calendar pentru agricultori și navigație, cu prețioase indicații. Hesiod era un agricultor, un poet-țăran, un om obișnuit cu viața aspră, pătruns de o mare stimă față de muncă, dotat cu un desăvârșit simț al realului, care vedea viața și oamenii așa cum sunt; un om care nu-și face nicio iluzie asupra realității sociale, dar este convins de triumful final al cinstei, hărniciei și dreptății. Hesiod este considerat, alături de Homer, părintele poeziei religioase, morale și didactice. În opera sa există referiri la propria biografie: tatăl poetului se...

0 poezii, 0 proze

Theogonie mioritică

de Niculae Stanescu

Lumea, spun grecii, s-a născut Din haos, care-i perceput Ca ceva dezorganizat, Mișcător și întunecat. Din haos la un moment dat, Geea, Pămîntul s-a-ntrupat Iar ea și-Uranos, soțul ei, Au dat...

PoezieAtelier

Acasă la Ovidius

de Lucia Daramus

Acasă la Ovidius Lucia Dărămuș Articol publicat în revista Tomis, iulie, 2005 Povestea spune că micuțul Ovidius s-ar fi născut în Sulmo, martie 43, după cum el însuși afirmă în opera Tristia 4, 10 –...

EseuAtelier

Forța cuvintelor

de Bogdan Cristian Blascioc

Atunci când am vorbit despre aplicarea metodei lingvistice a logogriff-ului asupra unor nume proprii, de zeități ale pantheonului egiptean, și am relevat raporturile de asimetrie existente între cele...

EseuAtelier

Creangă, Creanga de Fier și Ultima Poveste

de Plopeanu Petrache

Între 22 octombrie 1877 și 12 noiembrie 1878 Ion Creangă scrie Povestea Poveștilor, cunoscută de foarte multă lume și cu celălalt nume, mai popular care face trimitere la falus și la o presupusă...

ArticolAtelier

Iertarea 1, Esotericul 1,2, Teofania și teogonia 1

de razvan rachieriu

Iertarea se află închisă ermetic într-o capsulă din viitor pentru a se prezerva și a nu se macula, întina și mânji de teluricul vâscos și e cea mai înnobilatoare calitate a omului, iar funcțiile și...

Atelier

Pete-n soare

de Cristina-Monica Moldoveanu

Tot scriind cu rimă creață Versuri noi pe agonia Nu mai pot de dimineață Să citesc Teogonia. Ori cumva chiar pe Ovidiu, Eneida lui Virgil, Mă gândesc că azi Covidul Face totul dificil. Mi-e lene și...

Atelier

All'alba vincerò!

de Cristina-Monica Moldoveanu

o ședere cu sufletul aproape de marginea trupului meu multe lucruri împrumutate de-a valma acolo civilizațiile pierdute sau înfrînte sub calota cerească a unor familii de hominizi, teogonia și...

PoezieAtelier

TINERETEA

de Frentiu Toma Adrian

“apele râurilor, florile copacilor, fazele lunii,descresc si iarasi revin; nu însă si tineretea muritorilor-“ S o m a d e v a , TINERETEA (cugetari versificate) Iute ca un gând ea trece Tinerțea...

PoezieAtelier

Tomyris, regina-zeiță

de Camelia Tripon

Tomyris, regina-zeiță Când oamenii și-au ridicat privirea spre cer, căutându-și părintele protector, ” lumina „ le-a fost hrană și adăpost. Atunci poate au fost conștientizați germenii alchimiei,...

EseuAtelier

Dialectica 9,10,11, Rafinamentul 1

de razvan rachieriu

Dialectica artistului extrage principiile din vocația sa pe care le elaborează, cizelează și definitivează în raționamente veridice și persuasive, pe când dialectica vulgului este înțesată cu erori,...

Atelier

Geneza:si din dragoste a inceput totul…

de laura samu

“Daca fiecare om ar putea sa citeasca in inimile tuturor,ar fi mai multi oameni care ar vroi sa coboare,decat aceia care ar vroi sa se inalte.” (J.J.Rousseau “Confesiuni”) Geneza:si din dragoste a...

EseuAtelier

Problema teodiceei cu referire la G.W. Leibniz

de BILBA DANIEL

„Dumnezeu vrea în mod antecedent binele și în mod cosecvent mai-binele. Cât despre rău, Dumnezeu nu vrea deloc răul moral și nu vrea, într-un mod absolut, nici răul fizic, nici suferințele; tocmai de...

EseuAtelier

Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (19)

de Doru Ciucescu

Câteva magazine cu suveniruri din cartierul atenian Plaka conțin replici mai mult sau mai puțin reușite (unele sunt chiar kitsch-uri obținute la scară industrială) ale statuilor antice (găsite...

ProzăAtelier

Ibrahima Keita - Arta sau libertatea ca formă de înger

de Marina Nicolaev

Răzvan Caratănase, Marina Nicolaev, Prefectul județului Tulcea, reprezentanta Primăriei Tulcea și Ibrahima Keita, la vernisaj, Tulcea 2015 Prin natura destinului său incredibil, Ibrahima Keita este...

ArticolAtelier

Mama noastră - Istoria

de Dumitru Sava

Am trăit să o văd și pe asta! Cum în ședința solemnă a parlamentului roman, dedicată centenariului Marii Uniri, un important lider național declara, cu o criminală inconștiență, dată fiind importanța...

EseuAtelier

Globalul 1, Samariteanul 1, Iertarea 1, Intermundiul 1

de razvan rachieriu

Globalul face din empatia planetară sens reprezentativ și esențial, însă apelăm la mintea planetară ca un sistem energetic și cognitiv ale cărei configurații vii suntem. Globalul influențat de...

Atelier

Maxime 1

de razvan rachieriu

1. Anormalitatea dă psihopatie gândirii și are manifestări ridicole. 2. Anomalia privilegiază absurdul și își așază malformatul în enormitatea pliindu-și sinistrul pe senzorial și senzitivități. 3....

Atelier

Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”

de Cornelia Georgescu

*100. Terra şi personificările-i divine. Nava albastră trecuse de sistemul solar, lăsase-n urmă cometele din Norul Oort; îşi continua drumul spre Proxima, pe traseul stabilit, pe pilot automat....

ProzăAtelier
Comentariude alexandru moga27 sept. 50911

nu exista apolitism cine sustine asa ceva ca ar fi apolitic este ipocrit toti facem politica vrand nevrand textul de mai sus este unul politic si inca un text politic foarte angajat spre stanga la fel...

la Doresc României alte timpuri de Dragoș Vișan