Poeziepamflet
Theogonie mioritică
(Celor care, deși sunt doar muritori de rând se consideră zeități locale)
2 min lectură·
Mediu
Lumea, spun grecii, s-a născut
Din haos, care-i perceput
Ca ceva dezorganizat,
Mișcător și întunecat.
Din haos la un moment dat,
Geea, Pămîntul s-a-ntrupat
Iar ea și-Uranos, soțul ei,
Au dat Olimpului mulți zei.
Copii adică, fete, feciori,
Atotputernici, nemuritori.
Dintre fii, Zeus cel tunător,
A fost atoate stăpânitor...
Așa ne spune Theogonia.
Zei însă, sunt și-n România,
Dar ei nu sunt nemuritori,
Deși cred asta deseori.
Așa fiind, în viața lor,
Pot să facă ceea ce vor.
Astfel, dintr-un brav marinar
Slujitor al lui Ceaușescu,
S-a-ntrupat omul-Zeu cu har,
Factotum-ul Traian Băsescu.
Acest ZEUS, azi Șef de Stat,
Abil, persuasiv, rapace,
Un luptător neînfricat,
Una spune, alta face:
Spune că e imparțial,
Da'și protejează acoliții
Care-i sunt subjugați total,
Și-și promovează favoriții.
Spune că-i neîndurător
Cu hoții, chiar dacă-s cu har,
Da-i foarte îngăduitor
Cu de-alde Omar sau Blejnar.
Pe cei care nu-i cântă-n strună
Și interesul i-l lezează,
Cu Cerberii lui îi adună
Și-n Hades îi înmormântează.
Muncește ca Sisif, zi-noapte,
Nici Hercule nu-i stă-mpotrivă,
Iar de somn, nu mai are parte.
Te miri cum nu intră-n derivă.
Rareori are timp de Muze,
Doar Udrea-n rol de Afrodita
Mai reușește să-l amuze.
Păcat că e cam ofilită.
Și de BACHUS își face timp,
Când e cu el, grijile zboară
Și se simte ca în Olimp,
Unde este doar primavară.
Iar Ceres, alias Ioana,
Născută dintr-o mânărie
Legată de moșia Nana,
Îi mai aduce-o bucurie...
Cu toate astea, acest mare
Zeu-se-ntâmplă-ntotdeauna-
Ar fi rămas un oarecare
Dacă nu-l ajuta Fortuna.
La rândul său, Fortuna care
Și-a salvat Zeul deseori,
A avut și ea ajutoare:
Oportuniști și Profitori.
Această gașcă de sforari
Lingușitori și insolenți,
Au posturi cheie, sunt demnitari,
Deși mulți sunt incompetenți.
Dar cu ei, nu ne pierdem timpul
Să-i numim. Ar fi în zadar.
Vrem doar să-i judece Olimpul.
Locul tuturor e-n Tartar.
Zeii noștrii, adeseori,
Nu sunt decât niște trișori.
00745
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Niculae Stanescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 314
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
Niculae Stanescu. “Theogonie mioritică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/niculae-stanescu/poezie/14056009/theogonie-mioriticaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
