Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Te-as ucide, ca sa am mancare"20203 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
P

Plastic

AutorAtelier

Ahhm, as putea spune multe, dar te-aș obosi degeaba. Așa că totul ramâne la latitudinea ta. Daca vrei citesit, daca nu, NU!

3 poezii, 0 proze

Claudiu Alexandru SurmeiCS

Claudiu Alexandru Surmei

AutorAtelier

Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge

1 poezii, 0 proze

Secarã AndreeaSA

Secarã Andreea

AutorAtelier

"De-as afla ca te-am pierdut Marea am sã o ascult, Sã îmi spunã de-am gresit cândva..." IRIS

2 poezii, 0 proze

JS

Jaime Sabines

AutorClasic

Je te veux à aux dix heures du matin Je te veux à aux dix heures du matin, et aux onze, et aux douze du jour. Je te veux avec toute mon âme et avec tout mon corps, parfois, dans les après-midi de pluie. Mais à aux deux heures de l\'après-midi, ou aux trois, quand je me mettes à penser nous deux, et tu penses le repas ou au travail quotidien, ou dans les divertissements que tu n\'as pas, je me mets a te haiser sourdement, avec la moitié de la haine que je garde pour moi. Je retourne ensuite à t’aimer, quand nous nous coucherons et consigne que tu es faite pour moi, d\'une certaine manière me le dissent ton genou et ton ventre, que mes mains me convainquent de cela, et qui il n\'y a pas un autre lieu où je viens, où je vais, mieux que ton corps. Tu viens toute complète à ma rencontre, et les deux nous disparaissons un moment, nous nous mettons dans la bouche de Dieu, jusqu\'à ce que je te dise que j\'ai faim ou sommeil. Tous les jours je te veux et je te haïs irrémédiablement. Et il y a...

0 poezii, 0 proze

Darjan TantaDT

Darjan Tanta

AutorAtelier

Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.

75 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

claudiu gherghilescuCG

claudiu gherghilescu

AutorAtelier

Mi-ar fi placut sa fie stufoasa (biografia) si sa pot spune cate in luna si in stele...dar cred ca n-as mai fi eu...ci altul. De aceea azi...mereu un alt azi...mi-e dat sa las spre citire aceste cateva cuvinte si nu date care sa te indrume catre MINE...sau , ca sa respect totusi regula hai sa ma conformez...in doua cuvinte...INCA ANONIMUL.

6 poezii, 0 proze

Anghel NicolaeAN

Anghel Nicolae

AutorAtelier

BIOGRAFIE: NUME: ANGHEL NICOLAE NASCUT: 04-02-1982 ORAS: BUCURESTI OCUPATIE: CADASTRU CITAT: 'TE NASTI PENTRU A TRAI, TRAIESTI PENTRU A MURI,MORI PENTRU A TE RENASTE' PE LINGA ACESTE RINDURI, VREAU SA VA SPUN SI DESPRE AUTORUL ACESTEI POEZII CITE CEVA: NUME: BURNETE DUMITRU NASCUT: 13-08-1954 ORAS: BUZAU OCUPATIE: FERMIER PE LINGA ACEASTA POEZIE VREAU SA VA SPUN CA MAI ARE IN JUR DE 500 DE POEZII, PE CARE AS VREA SA LE PUBLIC PE ACEST SITE CIT MAI CURIND, IN FUNCTIE DE SUCCESUL ACESTEIA. ASTEPT PARERILE SI COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA AICI, S-AU PE ADRESA DE MAIL boletieri@yahoo.com,: Id.Mess.: boletieri

1 poezii, 0 proze

CG

corina georgescu

AutorAtelier

Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.

5 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Te-as ucide, ca sa am mancare

de Jianu Liviu-Florian

Te-as ucide, ca sa am mancare Am mancat in post pe saturate, Carne, lapte, branza, trufandale, Si-as manca si azi, in post, de toate, Ale Tale, dintru ale Tale – Grabnica, Apocalipsa vine, Cu risipa,...

PoezieAtelier

micile noastre animăluțe dresate

de emilian valeriu pal

într-o zi voi ucide toți bătrânii cu demență senilă așa nu vor mai împuți aerul nopții cu urina lor aruncată din castroane de plastic și covoare de iută puse la uscat pe ascuns așa n-o vor mai opri...

Atelier

Scrisoare pentru Mos Craciun

de Adria Martin

SCRISOARE PENTRU MOS CRACIUN scrisa de: (I) adria GMB Decembrie Scrisoare din exil Mosule..mai existi? Ce-ar fi sa-mi dai un semn? Te-astept de-atatia ani..si n-ai mai venit..O fi oare pentru ca am...

ProzăAtelier

Doamna și piatra

de Adrian Stângă

Doamna și piatra Plecând în obisnuita mea plimbare, pe Calea Victoriei, am fost surprins de forța pe care unii o pot manifesta în modul cel mai negativ cu putință. O forță nu fizică, cel puțin nu...

ProzăAtelier

Napoleon și-ar fi făcut singur autopsia

de cristina cornilă

Napoleon și-ar fi făcut singur autopsia Soarta marilor eroi/dictatori este să sfârșească tragic. Oricât de eroic ar fi începutul. Kennedy a murit împușcat. Cezar a fost asasinat, Macedon a murit...

Atelier

Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

de Paul Pietraru

Avea să treacă o lungă perioadă a tăcerii, aproape trei luni de zile şi treptat aveam să canalizez conversaţiile mele în zona virtuală recunoscută, acceptată fără dorinţa de a trece în lumea reală,...

ProzăAtelier

Crima din mintea mea

de adrian mardan

I Introducere – Penetrarea din gând Există multe posibilități de-a ucide: din dragoste, din ura acumulată în timpul secerișului la sfârșitul verii pe câmp, pentru țară și așa mai departe. Mintea...

Atelier

Supraviețuire

de Boér Péter Pál

În cămara familiei Kovács nimic nu mai e cum fusese odinioară, în vremurile bune, când încă nu era nici vorbă de frigider, iar șoarecii dinastiei Cașcaval își aveau asigurată, zilnic, o masă...

ProzăAtelier

Pseudojurnal de pseudolimbaj

de Cristi Suciu

Nu am mai ținut de multă vreme un jurnal. De data asta nici nu știu dacă voi continua măcar. Nu știu dacă ceea ce scriu poate fi numit jurnal. Mă simt singur. Clișeu. Nu mai pot. Simt că toate...

Atelier

Lumea lui Lem

de viorel gongu

Am venit de la dat zăpada înainte de a termina treaba complet. Soția m-a privit lung și m-a întrebat, insinuant, dacă am mai lăsat zăpadă pe alee. Þineam în pumnul ascuns la spate o omidă prinsă de...

ProzăAtelier