Crima din mintea mea

I Introducere – Penetrarea din gând Există multe posibilități de-a ucide: din dragoste, din ura acumulată în timpul secerișului la sfârșitul verii pe câmp, pentru țară și așa mai departe. Mintea zboară adesea și neîncetat, n-ai cum s-o oprești. Gândul e ca țânțarul dintr-o garsonieră confort III, dintr-un bloc din cartierul Constructorul din Timișoara, în timpul unei veri asfaltice. Cumplit peisaj și neverosimil pentru menstruația uniunilor și planurilor actuale: 2005-2007 forever. Trăiască partidul. Care partid? ... același, forever. E postul paștelui. Și poți să-nebunești de nu crezi că după atâta purificare urmează dezastrul dinaintea purificării. E pacea cea care dictează ordinea faptelor fără noimă. Se acumulează un pic din toate pentru ca la sfârșit să apuci să faci un pic de nani. Mă rog. What the fuck. II Cele șapte legi În mediocritate se naște patosul ardorii. Dorești și crești. Ordinea e purtătorul de cuvânt al dezordinii. Culegi și împrăștii. Mâncarea e gurul burții. Beșina e ambulanța. Educația, cizelarea și valoarea în minusul pulsului. Sistemul care dă gust ca și o roșie turcească. Grăsimea acumulată e rezonanța crosului de soartă. Transpiră cât mai ai timp. Senzualitatea e paralela răbdării. Restul e cutezanță. Un tort cu TNT pentru toate celebrările mincinoase. Un OSCAR pt fiecare muritor, pentru restul Divina Comedie. III Acțiune. Păcatul Pe Teodora a cunoscut-o în timp ce schimba valută pe strada Luminișcăcătiș de la nr 10. Era într-o zi de vinerea mare. Ea se întorcea de la întrunirea fraților penticostali și ce a fost izbitor la înfățișarea ei erau cei doi ochi albaștri și baticul de pe cap care determina trăsăturile feței ovale. Era puțin timorată. Poate de ea însăși sau poate chiar de mesajele pătrunzătore, din timpul ritualului frățesc, care încă mai aveau rezonanță în adâncul ființei sale. Dar care ființă ... ? Și-au schimbat priviri subit și de atunci parcă nimic nu mai putea să împiedice desfășurarea acțiunii lor comune. Nimic nu venea să contravină timpului prestabilit, momentului prezent. Era ca și cum ceasul nu ar prinde din urmă moartea atârnată de un umeraș dintr-un dulap unde în sertarul de jos, stau prăfuite scrisorele ce urmează a fi trimise destinatarilor. Totul s-a încins destul de repede și pe neașteptate, deși nici un gest nu venea să confirme aceasta. Ficțiune pură ... deși ... Ea mai timidă, cum era firesc, poate, pt o femeie cu batic la cap și care cu siguranță din timiditatea însăși să transmită râvniri nebănuite într-un oarecare loc public, el cu doi ochi sticloși adulmeca în taină fiecare formă ascunsă a trupului său. Deși nu părea un tip salivos, ce ascundea dincolo de încrețirile frunții, era numai de el știut. Însă în spatele acelor ochi mai zăcea totuși câte un pic din reverențiozitatea pierdută a umanului bărbat al zilelor noastre ... expirate ... La un moment dat, acordându-i un loc în fața lui, asistenta bișnițarului de la ghișeu îi numără fetei banii și cu stupoare se adeverește coeficientul factorului întâmplare, și anume: pe lângă comisionul de 8% Teodora nici nu avea destui bani pentru schimbul valutar respectiv. Era momentul cheie pentru A (inițiala ascunsă a numelui său) să intervină, să o ajute. Nu era o sumă mare de bani, dar gestul în sine dădea dovadă de o mare apartenență asupra tuturor mijloacelor de care un bărbat dădea dovadă în momente cheie dinaintea abordării verbale propriu zise. Dându-și seama că n-are cum să realizeze schimbul respectiv, Teo a dat să plece, dar A cu un accent din voce lipsit de respirație și de salivă îi spuse: _ De cât ai avea nevoie? și cuvintele se pierduseră parcă în cel mai mare neant găsit vreodată în jurul său. Își putea justifica starea. _ Nu prea mult. Dar nu pot accepta. _ Te rog, insistă el. Ajungând la concluzia că deși nu putea accepta banii, totuși cu un gest necontrolat îi luase o bancnotă de 10 lei din mâna cu care el i-o întinse și o dă fetei de la ghișeu. După puține clipe care i se păreau teribile, îl așteptase, după cum era firesc, să-și rezolve și el schimbul iar impresiile acumulate fuseseră devastatoare pentru ea. Nu-i venea a crede ceea ce făcuse. Era pentru prima dată în viața ei când fără să vrea acționase împotriva tuturor principiilor sale. Era derutată. Speriată puțin, anunțând parcă din ceea ce va urma. Cum a ajuns să facă una ca asta? Împinsă de ce instinct a putut accepta bani de la un necunoscut. Sub care pretext. De ce nu plecase. S-ar fi putut întoarce mai târziu. Dorind cu desăvârșire să participe la aplanarea tensiunii acumulate în ea, A îi spuse: _ Nu trebuie să te justifici. S-a întâmplat pur și simplu. Și eu poate dacă eram în locul tău ... _ Îți mulțumesc, dar mă simt și mai tare stânjenită. N-am nici o justificare. Vreau să-ți înapoiez banii. Cum aș putea face asta? Doamne ... Știu că în astfel de cazuri cuvintele sunt de prisos ... sau poate nu ... Iartă-mă ... _ Liniștește-te, te rog. M-aș simți mult mai bine dacă ai încerca să reduci din presiunea acumulată în mintea ta. S-a întâmplat și asta e. După o tăcere de câteva secunde, vrând să-i vină în ajutor el o invită la o cafea într-o cafenea din imediata apropiere. _ Nu beau cafea. Nu fumez. Mă grăbesc. Ã, cum îți dau banii? _ Atunci un ceai? Și-a dat seama imediat că a stânjenit-o și mai tare. Era o întâmplare cu care nu se mai întâlnise. Era și el puțin derutat prin prisma ei. Era în măsură să flirteze și să agațe subtil orice femeie, dar în cazul ăsta atipicul îi dăduse târcoale, ceea ce din gând îl înfocă și mai tare. _ Un ceai ai spus? _ Da, răspunse neîncrezător că ar mai accepta. _ Dar nici măcar să-mi răscumpăr gestul nu pot. A-și mai aplana, cred, din conflictul instaurat în mine. Þi-aș face cinste dar cu ce ... ? _ Nu fi așa dură cu tine, îi spuse puțin iritat A, dorind vădit să alunge din crispările vizibile. După o mică ezitare Teodora îl rugase dacă s-ar putea întâlni mai târziu și atunci lucrurile și pentru ea ar fi mult mai liniștite și ar putea trece puțin mai simplu peste toată întâmplarea. El acceptase fără clipită și fără să se gândească măcar un pic la ce-ar mai fi avut de făcut. Își dădură întâlnire la ora 7 seara la aceeași cafenea la care au vrut să meargă mai devreme. „Trecuse ceva timp de când gândul nu mi se aprinse așa tare. Trecuse ceva vreme de când n-am mai simțit că o pot face. Simt că totul e aproape. E incredibil cât de neașteptată poate fi viața, cât de seducătoare devine clipa. Am așteptat atâta timp să înțeleg că parfumul destinului de care te dezici nu e altceva decât izul înșelător al marilor speranțe. Am s-o fac fără explicațiile care țin de divinitate. Pot fi eu acela care nu se dă la o parte din calea anevoioaselor platitudini ale vieții. Acum înseamnă totul, devine acțiunea cea care mă va trimite în cel mai nesperant avânt desăvârșit vreodată, acolo de unde îngerii contemplează țestele ruginoase din calea tavernelor și de unde mințind se pot întoarce vreodată. Odată va fi; Once upon a time – mijește ca în toiul unei certe banale. Am un puls demn de invidiat și acordurile fine ale muzei care cântă la o harfă se descoperă în mine”