Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Taina la masa tăcerii"17675 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru Adrian ArdeleanAA

Alexandru Adrian Ardelean

AutorAtelier

Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...

3 poezii, 0 proze

Tarniceri AureliaTA

Tarniceri Aurelia

AutorAtelier

La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.

121 poezii, 0 proze

Michael OndaatjeMO

Michael Ondaatje

AutorClasic

Michael Ondaatje se naște în 1943 și își petrece primii ani ai copilăriei in Sri-Lanka, într-o familie în care se suprapun origini olandeze, singaleze, portugheze și tamile. În 1954 părinții săi se despart, iar Michael Ondaatje se mută cu mama sa în Anglia. Studiază literatura engleză la Toronto și Ontario, iar din 1970 locuiește în Canada. Este profesor de literatură la Universitatea York și la Colegiul Glendon din Toronto. Michael Ondaatje a publicat treiprezece volume de poezie, multe dintre ele deținătoare ale unor premii literare de prestigiu, precum Governor General's Award. Pasiunea pentru film a experimentat-o în trei documentare, dintre care unul despre ex-președintele Bill Clinton. Dar înainte de orice, Michael Ondaatje este cunoscut în întreaga lume ca romancier. Cu numai patru romane și-a cucerit definitiv locul în literatura secolului XX, câștigând multe dintre premiile la care râvnește în taină orice autor de ficțiune. Stilul său literar se încheagă din detaliu, din...

1 poezii, 0 proze

Tana QvilTQ

Tana Qvil

AutorClasic

Tana Qvil alias Maria Ana Oardă (n. 27 decembrie 1894, București, d. ?) este o poetă româncă, soția lui Ion Vinea. Inedita poreclă vine de la numele soției regelui roman Tarquiniu Bătrânul, Tanaquil (nume găsit la întâmplare de poetă într-un Larousse). Tatăl poetei a fost medic de profesie, în timp ce mama a fost profesoară secundară. A studiat la facultatea de litere din București. Pentru câțiva ani ea va preda română și istorie, înainte ca să se reprofileze, tot temporar, pe traduceri. Colaborează prima dată în 1997 la Deșteptarea politică și socială, zis și Chemarea, publicație de stânga condusă de Ion Vinea. A publicat doar în Clopotul lui H. Gad și mai ales în Contimporanul. Își strânge versurile în volum abia în 1968, după modelul soțului ei. Opere * Nocturne, Editura pentru Literatură, București, 1968 (cu prefață de Sașa Pană și copertă de Smaranda Banu)

5 poezii, 0 proze

John GrishamJG

John Grisham

AutorClasic

Al doilea venit pe lume într-o familie cu 4 copii, s-a născut în Jonesboro, Arkansas, având părinți baptiști și cu posibilități modeste. Tatăl său era muncitor în construcții și într-o fermă de bumbac; mama sa era casnică. După o perioadă în care s-au mutat frecvent, familia s-a stabilit în 1967 în orașul Southaven, în districtul DeSoto, Mississippi, unde Grisham a absolvit liceul Southaven High School. Încurajat de mama sa, tânărul Grisham era pasionat de lectură și a fost influențat în special de John Steinbeck, a cărui claritate o aprecia. În 1977, Grisham a primit gradul de Bachelor of Science în contabilitate de la Mississippi State University (Universitatea de Stat Mississippi). În timp ce studia la MSU, autorul a început să țină un jurnal, un exercițiu care îl va ajuta mai târziu în strădaniile sale creative. Grisham a încercat să intre în echipa de baseball de la Delta State University dar a fost respins de către antrenorul legendar și de către aruncătorul Dave Feriss de la...

7 poezii, 0 proze

Magdalena VaidaMV

Magdalena Vaida

AutorAtelier

redactor la Ziarul Faclia Cluj (www.ziarulfaclia.ro) Volume: "Teste de afectivitate" (proza scurta, Editura Albatros, Bucuresti 1990), "Taina cea mare" (povesti, Editura Alux, Bucuresti, 1993), "Femina lente" (proza scurta, Editura Nord, Quebec, 1996), "Colierul fermecat" (povesti, Editura Limes, Cluj-Napoca, 1999), "Dejul in presa" (antologie, Editura Astra, 2005) Proza in antologiile: "10 prozatori" (Albatros, 1996), "cu zambetul pe buze" (Albatros, 1988), "La Beclean pe Somes, candva..." (Editura Clubul Saeculum, 2004), "Anotimpul cailor" (Editura Clubul Saeculum, 2006), "Saeculum, dincolo de nostalgii" (Editura Eikon, Cluj-Napoca,2006) Colaborari la revistele: Luceafarul (Bucuresti), Astra (Brasov), Vatra (Targu Mures), Zburatorul(Onesti), Tribuna (Cluj), Minerva si Miscarea literara (Bistrita), Luceafarul romnesc (Canada)etc.

17 poezii, 0 proze

Jovan DuèiæJD

Jovan Duèiæ

AutorClasic

Născut la Trebinje, în Herțegovina, Jovan Duèiæ este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului sârb și ai poeziei sârbe în general. Începând cu anul 1907, scriitorul ocupă mai multe funcții diplomatice, cea mai importantă fiind aceea de ambasador al țării sale la București, în 1937. Între anii 1937 și 1939 au și apărut, de altfel, în traducere românească, trei dintre cărțile scriitorului. A murit în 1943, în Ilinois, SUA, unde a trăit, în exil, după anul 1941. Jovan Duèiæ s scris o poezie de o muzicalitate melancolică și gravă, străbătută de neliniști metafizice și de sentimentul morții. Încărcată de sensuri profunde și dominată de o atmosferă de penumbră și taină, lirica lui are ca teme preferate natura, misterul existenței, efemeritatea vieții și singurătatea umană. Volume mai importante: ,,Poemele soarelui\'\' - 1929 ,,Poemele dragostei și ale morții\'\' - 1929 ,,Sonete imperiale\'\' - 1930 ,,Cetăți și himere\'\' - 1930 ,,Legende albastre\'\' - 1930 ,,Comoara...

3 poezii, 0 proze

Emil GârleanuEG

Emil Gârleanu

AutorClasic

(1878 – 1914) S-a născut la Iași dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldovenești, lumea plină de taină “a celor care nu cuvântă”, frumusețea basmelor. Opera sa este alcătuită din schițe și nuvele. În unele, Emil Gârleanu înfățișează aspecte din viața țărănimii, a intelectualității. În culori pline de gingășie zugrăvește universul gâzelor, plantelor și animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul Din lumea celor care nu cuvântă.

7 poezii, 0 proze

CE

Clipca Elena

AutorAtelier

Sunt o domnisoara ce tind la mai mult.Creind ma creez pe sine insumi,aflind tot odata sensul propriei mele vieti.In sufletul meu exista un punct ,prin care incerc sa-i descopar taina menirii sale si sper ca anume din acest punct imi voi marca inceputul viitorului meu.

7 poezii, 0 proze

DC

dragoi andreea cristina

AutorAtelier

LUI EMINESCU Rasare,apune,in lacrimi de stele Un geniu din neguri de ere... Sta straja la cumpana veacului sfant Si-si cauta-n tihna un tainic mormant! E steaua singuratatii cazuta Pe sfant pamant romanesc. O raza abia aparuta, Dar stinsa in tacere pe veci! Eminescu,altarul poeziei, rostita In limba dulce si clara, Iubire si taina mereu harazite Sa bucure un popor si o tara!

1 poezii, 0 proze

Taina la masa tăcerii

de Silviu Somesanu

E vremea când oamenii caută taina la masa tăcerii, apa curge-n râul de alături prin anotimpuri cu veșnicia sub ochi fără teama de singurătate. Iar cuvintele sunt ferestre de gând când atingi cu inima...

PoezieAtelier

La masa tacerii

de Andrei Laur

Cum poate arata mai rau nefericirea? Ca un oras inchis si stins, pandit de mii de hoti, Ca un cavou de lanturi vii, deschis Sa-nchida guri, sa nu se-auda-n vise, nici iubirea!? La masa Tacerii In...

PoezieAtelier

Sculptorul

de Silviu Somesanu

Brâncuși își cioplește gândul peste inima pietrei în forme de sărut poarta se deschide îndrăgostiții trec sculptorul moare se așează masa tăcerii pe scaune doar doisprezece cei care l-au iubit Jiul...

PoezieAtelier

zâmbetul este ceea ce sunt

de Vali Nițu

parcurg timpul în picioare uneori mă găsesc amintirile alteori alerg să le găsesc simple și tăcute ca și mine în nopțile albe mă adorm speranțele când într-o zi lumea va fi mai bună și iubirea...

PoezieAtelier

Al treilea ochi sfredelitor

de Ottilia Ardeleanu

Anica Andrei Fraschini este la volumul său de debut, Alt condițional , apărut în colecția Modus vivendi, la editura ieșeană Pim, 2020, în ediție bilingvă româno-franceză. Dedicat părinților săi...

Atelier

căutări

de daniela rodica rus

deseori trece narcis și îți face cu mâna ca un ucenic pe iisus îi promiți să-l urmezi simon din tine trece în petru din tine amândoi sugrumați cocoșul înainte de zori locuința ta e în sala oglinzii o...

PoezieAtelier

bigamie

de Ștefan Petrea

ni se izbeau craniile de gânduri, gândul tău era spre păcat e duminică, Doamne, odihnește-ne și pe noi și să adormi cenușa în travaliu de păsări ce-și mănâncă placenta siluind văzduhul să le dea de...

PoezieAtelier

Învățăturile cuiva către fiul său

de Nichita Stănescu

I. Dragule, cauta si te insoteste ca sa nu ramai prea singur. Vei vedea si tu, atunci cand vei iubi, cine iti va fi soata, asa cum arborele cel mare, pe timpul soarelui in toi, vede care ii este...

PoezieClasic

Glafuri pentru Pasărea-Nevăzduhului

de Iulia Elize

Un dialog imaginar cu Constantin Brâncuși În ziua aceea, mă dusesem să caut cea mai frumoasă bucată din lemn. Știam, trebuia să ies într-o altă pădure și în zona de lemn, să găsesc poate o femeie sau...

Atelier

Ca o pasăre a Nevăzduhului-mare

de Iulia Elize

TITLU CARTE: Glafuri pentru Pasărea-Nevăzduhului FORMAT: B5 (Format academic) NUMĂR PAGINI:371, alb-negru PĂRȚI CARTE: 26 capitole (Glafuri proză + variante poetice), pentru fiecare dintre capitole...

ArticolAtelier