"Supun atentiei publice" – 20141 rezultate
0.05 secundeMeilisearchParna I.Ioana Luminita
Cred ca nu eu sunt cea mai in masura sa vb despre mine ci ceea ce scriu.Poate nu merit ca fruntile unor oameni de seama sa se aplece asupra gandurilor mele dar spun ca statutul de fiinta umana imi da dreptul sa fiu ascultata.Daca o data nu am atras atentia asupra mea nu voi cere sub nici o forma sa fiu luata in seama a doua oara.Asadar...
1 poezii, 0 proze
Lucia Eniu
„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...
5 poezii, 0 proze
Oana Bakonyi
Iubesc cuvintele deși nu sunt absolut necesare. Iubesc cuvintele deoarece ele pot însemna totul sau nimic. Iubesc cuvintele fiindcă ele mă-nsoțesc oricând și oriunde. Iubesc cuvintele atunci când mi se supun numai mie. Iubesc cuvintele...
8 poezii, 0 proze
dorin hozan
spun mai tarziu.
3 poezii, 0 proze
daniel cruce
Spun mai tarziu
8 poezii, 0 proze
Lupea Iulia
Spun ce gandesc, scriu ce simt...
9 poezii, 0 proze
emanuela bunea
ce spun despre viatza?!absurd..dispret.cum e sa simti pe propria piele inutilitatea?cum e sa intrevezi mereu un final nefericit,nedem care sa tzi infraneze elanul..?cum e sa suferi?sa suferi pt nimic concret ..asa,intruna..degeaba..din panica.sa rizi scriind,stiind,crezind ca ai secretul.stiu ca e zadarnic.cine pierde? timpul ma omoara,putin ate putin..mai greu decat singuratatea...de ce?cum sa inteleg de ce?!mereu intrebari..intrebari fara raspunsuri..intrebari cu raspunsuri care genereaza alte intrebari..oare cum ajung la capat? nu voi reusi.nu pentru ca sunt pesimista ..ci idealista.nu voi reusi pentru ca n se poate
1 poezii, 0 proze
dragos rotea
cand spun ca sunt de-la-mare, stiu ca asta e de cele mai multe ori suficient ca sa devin interesant pentru cealalta categorie, cea de ne-de-la-mare. e un interes superficial, ma ajuta sa leg conversatii, sa fac rost de musafiri vara si... da, cam atat. cred totusi intr-o amprenta pe care o lasa locul din care provii asupra omului care esti. asa ca eu nu-mi gasesc linistea. am un vuiet si o miscare interna continua chiar si cand sunt bine.
1 poezii, 0 proze
Elena Barbu
Nu spun nimaniu. Acesta este micul secret dintre mine, naratorul meu, si eul meu liric.
1 poezii, 0 proze
Bejan Crina
Poeziile spun totul despre mine!
5 poezii, 0 proze
Supun atentiei publice
de gheorghe Sarbu
NOTA : supun atentiei publice, cit si directorilor de reviste literare & posturi tv/ radio, editorilor, criticilor literari, moderatorilor de emisiuni tv, atit poezia Subtiori de fese, cit si refuzul...
Traducerea, act de creație - Adrian George Sahlean
de Nuta Istrate Gangan
Vă supun atenției un articol scris de traducătorul Adrian George Sahlean, articol care a apărut inițial pe FITRALIT, Filiala Traducătorilor Literari USR, ca replică la un articol intitulat „Plagiat...
``Dincolo de Bine și de Rău``
de Radu Herinean
motto: Diavolul are cea mai bună perspectivă asupra lui Dumnezeu, de aceea se ține atât de departe de El, și de aceea el este și cel mai vechi prieten al cunoașterii - Friedrich Nietzsche Vă supun...
Prima Stagiune Camerală a UICCMR
de Mirela Zafiri
LUNI LA ORA 5 După-amiaza unui interpret Prima Stagiune Camerală a UICCMR Biblioteca Metropolitană București, str. Tache Ionescu nr. 4, sector 1. Vă supun atenției un proiect de Stagiune camerală a...
Ce să facem pentru a ține la distanță răul?
de florian stoian -silișteanu
Nu știu câtă importanță are ora la care postez acum câteva cuvinte. E sâmbătă dimineața ora 4. 45 Probabil că unii dintre dumneavoastră știți că scriu pentru un cotidian că trăiesc din scris probabil...
Festivalul Național de Satiră și Umor „Zâmbete în Prier”, ediția a VII-a, Vișeu de Sus, 25-27 aprilie 2009
de Rodean Stefan-Cornel
Ca participant la gala finală a acestui festival, transmit pentru toți cei interesați următoarele informații: 1. Premii acordate la secțiunea „Epigrame”: Premiul I – Elis Râpeanu (București); Premiul...
Marilena Preda Sanc - «Arta urbană contemporană»
de Marina Nicolaev
Marilena Preda Sanc - «Arta urbană contemporană» Editura UNARTE București, 2008 ISBN 978-973-1922-28-7 175 pagini Editura UNARTE a Universității Naționale de Arte din București, a publicat în 2008...
Cronica „Atelierelor Artistice” din 9 mai
de Irina Iacovescu
Pe 9 mai, de Ziua Europei, în Backstage a avut loc o nouă “ediție” a \"Atelierelor Artistice\". A fost o seară-eveniment, după cum s-a anunțat: „one man show” după I.L. Caragiale în scenariul, regia,...
Alienarea socială a tinerilor cu CES*, sau eșecul neasumat al dezinstituționalizării.
de Eduard Rosentzveig
Studii istorice, psiho-sociologice și antropologice precum și trecutul recent ne supun continuu atenției cazurile și momentele în care societatea românească a optat pentru segregare și holocaust...
Opiniile unui frustrat
de Adrian Firica
S-a ales praful și pulberea de vizionarea părții finale a „Campionatului european de fotbal”, asta de când și-a băgat coada Justiția noastră și a decis, murdar, în treburile curate ale „Dosarului...
