Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Suntem datori"20044 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

ioana dorofteiID

ioana doroftei

AutorAtelier

suntem amprenta pe care o lasam lumii

1 poezii, 0 proze

BI

Barb Ioana-Maria

AutorAtelier

Suntem simple unelte...

3 poezii, 0 proze

cojoaca mariaCM

cojoaca maria

AutorAtelier

"Suntem obisnuiti sa-i judecam pe alti dupa noi,iar daca le iertam cu bunavointa greselile pe care si noi le avem,atunci ii osandim groaznic ca nu au calitatile noastre"

3 poezii, 0 proze

MP

Matei Cristian Paul

AutorAtelier

oare suntem noi?

1 poezii, 0 proze

R

Ramona

AutorAtelier

eu cred ca noi suntem ceea ce am facut si ceea ce facem si nu ceea ce soarta ne face.

1 poezii, 0 proze

DR

Diana Russu

AutorAtelier

Este mai important cine suntem acum, si nu cine am fost sau am dori sa fim... Sunt pur si simplu o fata, o femeie, un om, .. un copil :-)

2 poezii, 0 proze

Tanasiu Radu (Radhucu)T(

Tanasiu Radu (Radhucu)

AutorAtelier

De foarte multe ori ne imaginam ca suntem undeva unde nu am fost niciodata si chiar ne simtim bine dar de si mai multe ori ne dam seama ca acolo este foarte posibil sa nu ajungem niciodata!

18 poezii, 0 proze

B. LiviuBL

B. Liviu

AutorAtelier

"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"

11 poezii, 0 proze

MD

Mihail Dumitru

AutorAtelier

Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...

5 poezii, 0 proze

Suntem datori

de Jianu Liviu-Florian

Suntem datori Suntem datori să ne târâm spre groapă – Să nu trădăm condiția de viermi – Să degere deasupra noastră ierni, În timp ce facem fum petrol și apă – Suntem datori să fim toreadori – Cu...

PoezieAtelier

c-o moarte toți suntem datori

de Macovei Costel

să-i fie oare stelei greu să moară, când cerul nopții mestecă din carnea ei să-ți vezi lumina sfâșiată și trupul să se surpe-n el adânc… durerea stelei nu-i că moare ci că s-o termina lumina pe...

PoezieAtelier

Datorie din dragoste

de Radu Mihai

Suntem datori o viata-ntreaga Cui...ne-a zamislit, suntem datori o creanga rupta din copacul de granit. Mereu purtam o viata-n dar pana ce o prea-frumoasa doamna se va gandi sa-nchine un pahar in...

PoezieAtelier

despre fericirea pe datorie

de moldovan

Te strângeam în brațe și îmi doream să cred cu toată ființa mea că acea îmbrățișare avea să dureze cât noi. Ca și tine, aveam și eu temerile mele: ce gîndește, suntem sau nu suntem? Ne va da oare...

Atelier

Poveste ca toate poveștile

de Lory Cristea

Suntem datori vânduți într-o istorie Unde plătești cu sărutări și șoapte Lăsate-apoi în gaj pe mere coapte Dintr-o livadă mică, iluzorie. Cu mâinile de dragoste pătate Pictăm pe geana plânsă-a...

PoezieAtelier

Muri poetul

de viorel ploesteanu

Suntem datori prea mult acestei nații Și celor ce-au făcut-o din suspin. Ei s-au luptat în vremuri, ca bărbații, Noi numai cu paharele de vin. Străbunii s-au căznit aici să țină Dunărea și munții...

PoezieAtelier

new game!

de Matei Mircioane

cu o moarte toți suntem datori dar tu a trebuit să mori de două ori tu ești dintreceifărănoroc dintre cei puțini aleși în joc ai stat în fața morții o dată pieptul ți s-a cutremurat ca niciodată de...

PoezieAtelier

Rugăciune inspirată din actualitate

de Goea Maria Daniela

Motto: "C-o moarte toți suntem datori!" George Coșbuc C-o moarte știu că sunt dator, Dar, cum în lume-i criză mare, Îl rog pe Bunul Creator Să-mi facă o... rescadențare.

PoezieAtelier

Cu sete, in moarte

de Alina Emandi

Suntem un fel de semizei, Cu cerul arcuit fierbinte In jurul nostru, Ca o placenta De huma albastra; Miscarilor noastre – Senzuala sfartecare Intre sarut si Dumnezeu, Le suntem datori abisul tremurat...

PoezieAtelier

Nihil sine cheia

de Pușcă Ioan Gabriel

Suntem un algoritm decent, necenzurat, avem un raft de chei la subțioară Cu chei e drumul vieții presărat Si cheia, Doamne, Cheia e de ceară. O pierdem, o găsim, o-mprumutăm de la vecini ne este...

PoezieAtelier