"Suferința 55,56,57" – 14420 rezultate
0.03 secundeMeilisearchArici Alexandra
Suferinta desarta pentru un scop necunsocut!
3 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Schiopu Lucica
Suferinta Amor si suferinta, Pasiune si dispret, Iubire desarta In asta poti sa crezi? In lumea asta mare, De dor m-am ratacit. Si seara, zi si noapte, Imi par un infinit. A ta faptura draga As vrea s-o intalnesc, Sa mangai a ta tampla Si-apoi tu poti sa pleci. Sa pleci spre infinituri Unde sa intalnesti, A mea iubire sincera Si sa n-o parasesti. S-o iei de mana-n graba Si sa te joci cu ea, Sa-i spui ca e frumoasa Ca un rasarit de stea.
5 poezii, 0 proze
Roxana Mihailescu
1977 - prezent : Suferință tu, dureros de dulce...
3 poezii, 0 proze
Sabadas Mihai
Pe a mea planeta se respira suferinta/ strop din Iov-destin,ce luat-am si eu fiinta,/ sa iubesc adevarul, dar lumea ma vorbeste/ caci nu ma comport la fel de omeneste.
14 poezii, 0 proze
maia rizescu
Oamenii nu stiu sa renunte la suferinta. De teama necunoscutului prefera suferinta, care le este deja familiara. Thich Nhat Hanh Id: maiarizescu@yahoo.com
6 poezii, 0 proze
Badea Viorica
La temelia Universului se afla o vointa oarba,omul nu se poate elibera de suferinta decat prin stingerea vointei de a trai,nirvana.
7 poezii, 0 proze
Erdei Sergiu
Am trecut prin focul mocnit al infernului, prin povara indelungata a agoniei si suferinta necrutatoare care cu cruzime si-a infipt pumnalul in inima mea. In aceste poezii mi-am deschis sufletul au reusit sa aduca lumina si caldura in viata mea inconjurata de intuneric si clipe reci. In privinta talentului meu consider ca sunt o piatra neslefuita, nu ma pretind un poet, mai degraba un muritor de rand care vrea sa traga un semnal de alarma privind lumea perversa, insensibila, egoista, superficiala si sadica in care traim. Dupa cum afirma demult apusul mentor "Friedrich Nietzsche":"Nu exista bine si rau, adevarat si fals... iubire si ura ci doar reactii si contrareactii la nevoile personale". Personajul meu se identifica cu societatea actuala, dar totusi sunt in contrast cu ea fiindca m-am nascut in epoca gresita.
16 poezii, 0 proze
Nicolae Rares
Nascut si crescut intr-o lume efemera ce m-a fortat sa iau supradoze de durere si suferinta , am ajuns la concluzia ca indiferent cat de rau iti este , tot va exista mereu un lucru oricat de mic pentru care merita sa lupti si sa zambesti !
9 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Suferința 55,56,57
de razvan rachieriu
Din punctul de vedere al prostului, cu cât suferința capătă amploare, cu atât o consideră dotată cu deșteptăciune, inteligență și sagacitate, o privește cu respect și o primește în forul lui...
Din gandire
de Sorina Nelis
Din gandirea mea ciudata 1.Cand ai de gand sa enervezi pe cineva,pastreaza-ti calmul. 2.La malul cu flori nu se vine cu alte mirosuri. 3.La inceput e ca la celalalt capat al sfarsitului. 4.Te gasesti...
Pașadine în vers alb (55)
de George Pașa
Că dată-ți este suferința-n lume să simți mai bine bucuria pură. Nu-i om neîncercat și de tristețe. Splendoarea lumii ține doar o clipă, dar tu s-o prelungești spre nesfârșire. Deschisă-i poarta...
Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (55)
de Maria Tirenescu
3 iulie 2008 a. vrea complimente ducă-se-pe-pustii, aplauze din trupuri izbindu-se cu putere între ele apoi de caldarâm – dându-le iluzia înălțării… o perdea de mâini, aripi și câte-o lacrimă uneori...
Apare în inima ta
de voiculescu daniela
așa începe zâmbetul... cu suferință, cu furtună pe care nu o pricepi... cu ochi acoperiți de dor! strigând lumina speranței, semănând tot mai mult cu un chip de cântec... lăsat de Mihaela Runceanu pe...
Meditațiuni și proverbe - fragmente -
de George Magheru
(...) [7] Dinamita latră și mănâncă piatră. La fierar iar zbiară fierul ca o fiară. Suferința mea: pretutindenea. [8] În marmora adâncă este zarea în care zeii-așteaptă deșteptarea. (...) [31] Sub...
Aramă
de Adina Batîr
nu am decât un vas de aramă în care amestec până la transparență furiile cresc din frunte ca și când norii ar cădea colorându-mi fiecare umbra mă dor cireșele amare din ele storc suferința îngerilor...
Șapte zile pentru învățat moartea
de Paul Pietraru
Ziua a patra La zece și zece minute s-a întâlnit cu doctorița, căreia i-a confirmat personal decizia de externare comunicată în seara anterioară. Medicul curant, cu o competență nedefinită în scurtul...
In fata revolutiei
de Cosmin Pohaci
Acest an este dominat din punct de vedere politic de alegerile ce vor avea loc in toamna. S.U.A. si Romania vor fi in febra electorala in aceeasi perioada, un motiv in plus pentru a urmari in paralel...
Predică \"Despre credința cea mare și statornică\"
de Cleopa Ilie
Predică la Duminica a XVII-a după Rusalii (Despre credința cea mare și statornică) O, femeie, mare este credința ta! Fie ție după cum voiești (Matei 15, 28) Iubiți credincioși, Credința cea mare și...
