Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sub talpa lui Dumnezeu"20354 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
NB

Nicolae Beldiceanu

AutorClasic

Nicolae Beldiceanu (n. 26 octombrie 1844, Preutești, județul Suceava - d. 2 februarie 1896, Iași) a fost un poet și prozator român. Urmează cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile de la Cucuteni (1885). Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și publicist. Opera Tala. Nuvelă contimporană, Iași, 1882 Elemente de istoria românilor, I-III, Iași, 1893-1894 Poezii, Iași, 1893 Doine, Iași, 1893 Poezii, București, 1914

3 poezii, 0 proze

diaconu valentinDV

diaconu valentin

AutorAtelier

sub felinarul de la colt azi stau si imi amintesc plangand, cum jurai ca ma iubesti, ca nu ma parasesti, nici gand; cu o mana sterg obrazul, alta pare sa se inchine, cand prin ochii inlacrimati te zaresc, zambind pe tine. multe amintiri placute, multe vise ce nu mor, marile iubiri trecute si cad prada sentimentelor, caci la felinarul casei tale, azi ingrop zambind trecutul, in inima mea nu mai esti nemuritoare, azi te-am plans in schimb...vreau totul 100 de ani se duc intr-o zi, e putin, e prea scurta pt a fi traita dar prea lunga pt a gusta din veninul dezamagirii, nu? Uite o vorba care ma inspira: doar oamenii mici pot ajunge mari pentru ca cei mari sunt acum ingeri!

2 poezii, 0 proze

radu-ilarion munteanuRM

radu-ilarion munteanu

AutorAtelier

Născut sub semnul Gemenilor, într-un orășel din Valea Jiului, în precedentul an al câinelui de foc, între mineri și momârlani, de origine fizician, de profesie pensionar. Redactor la portalul cultural LiterNet.ro. Coautor negru la o serie de volume de chimie macromoleculară, cu un singur nume pe copertă. Coautor (alături de fiul său Ramiro) la volumul de proză Glissando , Editura Napoca Star, Cluj, 2001. A mai publicat volumele Nisip peste bordul nacelei , editura LiterNet.ro, 2003 (o versiune selectată a primului volum), Fals tratat de alchimie onirică , Editura EIKON, Cluj, 2005, proză, Osmoze , ăproză, Editua Limes, Cluj, 2007, Călatorul de serviciu , jurnal, Editura MNLR, & Editura Semne, București, 2008, și , proză, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008. Publică proză, foarte puțină poezie, eseuri, cronică de carte, de teatru și de cinematecă, în reviste digitale online și în mai puține reviste tipărite. Sit personal http://rim.tmp.ro

38 poezii, 0 proze

lucian sturzuLS

lucian sturzu

AutorAtelier

Străine Sub lespezi amintirile poartă povara clipelor neâmplinite Furtuni mocnind in fum de inerție Mergi mai departe lucian * Nascut in prima zi de scorpion undeva candva in judetul Bacau; Poezia - un alt fel de a respira. lucian sturzu-nastase euristics@yahoo.com

17 poezii, 0 proze

Viorica PopVP

Viorica Pop

AutorAtelier

Născută sub numele de Cilibiu în localitatea Ștefan cel Mare, județul Neamț. Am copilărit în comuna Filipești, județul Bacău,unde am absolvit școala generală de 8 clase. Am absolvit liceul în Rîșnov, județul Brașov. Am absolvit Școala de Artă-pictură în Tîrgoviște. Sunt membru a Societății Scriitorilor din Tîrgoviște, din anul 2007 și am publicat următoarele volume de poezii: "Din suflet pentru suflet", "Pași spre viață" - poezii pentru copii, "Amprente de papagali", "Aspirații subtile". Pasiuni - pictură și poezie. Iubesc oamenii, natura și animalele.

213 poezii, 0 proze

Ciocoiu IoanaCI

Ciocoiu Ioana

AutorAtelier

Nascuta sub creasta de munte, intr-un bloc de beton din fata unui camp de albastrele...ajunsa in prezent intr-o lume de beton,cu sufletul trudind spre creste printre oameni cu ochi prea albastri.Etapele... s-au ars...

3 poezii, 0 proze

ES

Ernesto Rafael Guevara de la Serna

AutorClasic

Cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american.

0 poezii, 0 proze

BA

brinzoi gabriel adrian

AutorAtelier

Nascut sub semnul ,,Berbecului" caut cu infrigurare ,,Lina de aur "

21 poezii, 0 proze

MA

Mihai Ardeleanu

AutorAtelier

Nimic nou sub soare!

1 poezii, 0 proze

Gabriela Marieta SecuGS

Gabriela Marieta Secu

AutorAtelier

Nimic nou sub soare... clipe, cuvinte, doruri, dureri, solitudine si solidaritate... uneori poezie... Am publicat pe ici pe colo în țară și peste hotare: poezie, proză, articole ... Am tipărit "Inimă de buzunar". Și acum scriu aici... mi-e drag să-mi imaginez că aici ar fi o lume a poeziei, un loc unde se scrie și se citește literatură, zic eu de calitate...

865 poezii, 0 proze

Sub talpa lui Dumnezeu

de Alina Maria Ivan

cerul mi-e piele cu tâmplele în mâini stau ascunsă sub lună închid lumea arunc lacătul dincolo de zare te-am uitat jos nu-i nimic o să deschid nasturii cerului aici nu mai e loc de sânge îngerii...

Atelier

Balada lui Arthur din Octogon, întîi vestitorul Medellinei

de Sorin Rosca (Rosentzveig)

Pînă să-și pună ea trupul pentru astă lume și să coboare, Arthur așeză prag de cetate întîia filă din astă carte prevestitoare și începu să pună lațuri, să amăgească, să vină cuvintele din...

PoezieAtelier

V

de Andrei Dobrowensky

15. despre sentimente oxidate, despre rugina adunată-n suflet, la izvor de cântec de sub talpa lui dumnezeu am apărut și eu și cârtița săpând galerii prin creier. la marginea pământului oamenii sunt...

PoezieAtelier

Risipirea

de Ana Virlan

Toți vrăjmașii tăi vor pieri, întru necunoașterea Voii Tale! și ne vei ridica, în Ierusalimul cel Nou, Doamne, ne vei ridica!… Yahve! Yahve! Yahve!(2) Dumnezeule al Iubirii, Cel ce ai rușinat...

PoezieAtelier

Simbolurile numerelor

de razvan rachieriu

Genealogia se păstrează intactă în memorie vertijul întâmplărilor spulberă din morminte strămoșii în fiecare eveniment ce-mi străbate ca un meteor ființa peste care plouă cu zâmbete acide un eu...

PoezieAtelier

Copilul

de Costel Stancu

Stau singur într-o cameră, ascult ticăitul ceasului. Ora e rotundă, nu pot ieși din ea. Cine sînt? Privesc disperat cum îi plouă pe oamenii din hîrtie. Ei sunt veseli, dansează, dansează. Unde e...

PoezieAtelier

Istorisire de schimbat florile moarte

de Iulia Elize

Singurătatea-i măritișul meu, poate. O strâng în brațe, cu lacrimi, și mă strânge și ea cu brațele ei abrutizate, totuși filigranine, semitransparente... Singurătate, te rog, ca și gândâcelul din...

PoezieAtelier

bătăi de ceasornic

de Anisoara Iordache

purtând ca și noi semnul lui Dumnezeu- prin lumină cunoașterea 2 se strâng sulurile toate cântările Terrei într-un strigăt 3 rupând legăturile lumești- timp dizolvat în lumină 4 vei dojeni copacul de...

PoezieAtelier

Drumul orbului spre libertate

de Jianu Liviu-Florian

Drumul orbului spre libertate “Libertatea are chipul lui Dumnezeu” Nicolae Dabija Ce sa facem, Doamne, cu credinta noastra? Nu da branza, lapte, carne, nu da paine, Nu tine de foame, Doamne, pana...

PoezieAtelier

Drumul orbului spre libertate

de Jianu Liviu-Florian

Drumul orbului spre libertate “Libertatea are chipul lui Dumnezeu” Nicolae Dabija Ce să facem, Doamne, cu credința noastră? Nu dă brânză, lapte, carne, nu dă pâine, Nu ține de foame, Doamne, până...

PoezieAtelier