Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Stele oarecare"19196 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
cornel margineanCM

cornel marginean

AutorAtelier

.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.

268 poezii, 0 proze

Marius FlorinMF

Marius Florin

AutorAtelier

Si daca stele-mi mor in ochi, e ca lumina lor tarzie , sa-ti lumineze fata.

78 poezii, 0 proze

liviu panamarencoLP

liviu panamarenco

AutorAtelier

sunt unul dintre acei calatori pescari de stele si nisipuri

2 poezii, 0 proze

DC

dragoi andreea cristina

AutorAtelier

LUI EMINESCU Rasare,apune,in lacrimi de stele Un geniu din neguri de ere... Sta straja la cumpana veacului sfant Si-si cauta-n tihna un tainic mormant! E steaua singuratatii cazuta Pe sfant pamant romanesc. O raza abia aparuta, Dar stinsa in tacere pe veci! Eminescu,altarul poeziei, rostita In limba dulce si clara, Iubire si taina mereu harazite Sa bucure un popor si o tara!

1 poezii, 0 proze

A

Anna

AutorAtelier

M-am nascut pentru a scrie in stele...Traiesc sa inteleg universul...Voi muri in praful cunoasterii!!!!

1 poezii, 0 proze

HM

Hirja Bogdan MArcel

AutorAtelier

Sunt mica stea printre o mare de stele...

17 poezii, 0 proze

BD

Badulescu Theodora Denisa

AutorAtelier

Sunt un copil care se uita la stele . Scriu , simt , mananc , visez , respir , iubesc , ascult muzica ...

1 poezii, 0 proze

AC

Avram Cristi

AutorAtelier

depsre mine...cate in luna si in stele

2 poezii, 0 proze

IC

ion cranguleanu

AutorClasic

* * * Vreme de elegie,timp de luna neagra Vant cu stele batute,ranile mele la vant! Eu mi-am pierdut sufletul prin fantani Cautand chipul tau, Eu mi-am pierdut pasii prin pamant Mereu dupa tine, In goana, Cu gura in spume... Timp de cantec intr-o singura voce, Jale si tristete de balada, Luna peste morminte,luna neagra, Pasare rupta gata sa cada..... Vant alungat pe rauri in sus Om singur si pamant pana la capatul lumii!

0 poezii, 0 proze

NM

Negrescu Maria

AutorAtelier

Hm...O stea pe un soare...Adica doua stele... Nu mi-am facut niciodata o biografie, asa ca ce o sa scriu eu aici nu stiu daca o sa corespunda cu ceea ce se cere.. Eu m-am nascut si am trait(cel putin pana acum) in acelasi oras, in acelasi cartier, cu aceeasi familie.. Am muncit la copilaria mea, am mers si pe la gradinita(de la vreo 3-4 ani), apoi am trecut la scoala generala nr 12 si la sfarsitul ei, am dat(ca tot omul) examenul de capacitate. Am intrat si la liceu si au urmat 4 ani frumosi. Apoi, am terminat si liceul(yeah!...)..de fapt, scuze, Colegiul National I.C.Bratianu si am intrat(cica!) la A.S.E.(sectia SELS) la Bucuresti. Ce-o sa fie de acum incolo? Habar n-am... Cam atat despre mine... Cam putin si prea normal?!Ata ete!

7 poezii, 0 proze

Stele oarecare

de Mihai Gurta

Stele firave se ofilesc deasupra lacului înnegrit de umbre, Sfărâmându-se în el ca într-un ocean de vis, Stingându-și licărirea pentru astă-seară Sau pentru totdeauna. Speranțe firave se ofilesc...

PoezieAtelier

O oarecare stea

de Crina Grigore

Sunt mii de stele sus pe cer... S-aleagå îngerul una… Pe aripi de heruvim s-o poarte spre slavå S-o scalde-n luminå si s-o poarte la piept Ocrotind-o cu aripa sau cu mâna. Så...

PoezieAtelier

Ploaie de stele,

de Alin Zamfir

Într-o noapte oarecare Am vrut să prind ȋn zbor, O stea arzândă căzătoare. Am vrut să prind doar una, Credeam că e de-ajuns Să-ntind firesc doar mâna. Păreau atât de multe stele Încât ploua în...

PoezieAtelier

Ploaia de stele

de Alin Zamfir

Ploaia de stele, Într-o noapte oarecare Am vrut să prind din zbor, O stea căzătoare. Am vrut să prind doar una, Credeam că e de-ajuns Să-ntind firesc doar mâna. Erau atât de multe stele, Încât ploua...

PoezieAtelier

O neliniște oarecare

de Nichita Stănescu

Un aparte miros de umbră de frunză violent abator vegetal; o, jupuire de lumină de pe stele cu ochiul, cu ochiul cel mai nedorit. julitură de toamnă, de un fel de suflet care nu are dreptate...

PoezieClasic

Buchet de stele...

de Vasile Adrian-Daniel

Pe cer noaptea, deseori apar niște picățele. Nu sunt acele beculețe de la un oarecare avion, Sunt prea sfințitele stele, nu făcute-n creion. Fiecare înger are-n vraja lui o stea, Pe care-o șterge de...

PoezieAtelier

Printre stele - I I -

de Emil Iliescu

Cristi privi de pe crugul cerului la casele ce abia se mai vedeau, ca niște puncte fosforescente. Se întoarse către Forfax și îi șopti: - Atunci, când ți-am zis că nu sunt pregătit, nu am mințit! -...

ProzăAtelier

Balada unei stele

de Porumboiu Nicusor

Din bolta neagra spre pamant O stea coboara catre mare Si-i cere-un strop fara un cuvant Se-afunda-n apa si-apoi moare. Chiar daca si-a pierdut din stralucire Si simte-ncet cum aura-i se stinge Ea va...

PoezieAtelier

van Munteeanoven îl cinstește pe Vasile Munteanu (un oarecare scriitor pe internet)

de Vasile Munteanu

(variantă) spir(i)t: fie i) ArzI, fie ii) o aRZi aiURea; „pe ea, o” nu o interesează 1 2 3 (variantă) șp(i)riț (model alchimic pentru bâlbâiți): . . . simt gândesc – nimic neobișnuit abia putința...

PoezieAtelier

omul ciocârlie

de Miclăuș Silvestru

știu un om un oarecare la câmpie-ntr-un bordei veșnic fără pernă doarme și-i sărac lipit pâmântului deși e-ncărunțit și la plete și la barbă gârbov nu-i deloc vesel precum ciocârlia ziua-i face...

Atelier