omul ciocârlie

știu un om un oarecare la câmpie-ntr-un bordei veșnic fără pernă doarme și-i sărac lipit pâmântului deși e-ncărunțit și la plete și la barbă gârbov nu-i deloc vesel precum ciocârlia ziua-i face concurență noaptea fluieră la stele și nori, la ploaie, lună chiar salută pe oricine nu are nici pălărie nici papuci și nici opinci ce i-aș da, umil refuză c-un răspuns descurajant „la ce-mi treb'e mie, taică? am de toate, doar vezi bine” îmi pare cam ponosit însă-i fericit mereu și mă-ntreb oare ce văd e-adevăr ori am iluzii? am răspunsul pur pe buze că în fața mea se află săracul cel mai bogat dintre-ai noștri pământeni