"Stanesciana" – 430 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIonut Demetrescu
M-am nascut in aceeasi noapte in care a murit Marin Preda..., poate in aceeasi poezie. Scriu cu parere de rau, poezia mea este o persona a prozei din curgerea lucrurilor, e un text declamat din spatele unei masti, cea a cotidianului liniar...eu prin versuri vreau sa iau liniarul acesta si sa-l curbez pe undeva, stanescian...
70 poezii, 0 proze
florea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Stanesciana
de Ramona Anamaria Secrieru
Si-am zis dor despre departe Si viata despre moarte Cantec spus-am de cuvint, Si-am zis toamna despre vant... Am strigat despre tacere Si-am zis plans despre durere Si-am zis alta despre mine Si-am...
Stănesciană
de Silver Fox
Nerostitele cuvinte ce mi-au încolțit în minte, nici alese, nici ascunse, mi s-au preschimbat în buze. Negrăitul adevăr mi s-a transformat în păr, melancolicul extaz în sprâncene, ochi și glas. Iar...
Stănesciană
de Ursu Marian Florentin
a venit toamna ca o frustrare simte-mi regretele într-un amurg ascunde-mi pudoarea sub absenţa rochiei tale sau într-un sărut ceva mai lung a venit toamna ca o insinuare îmbracă-te cu o câmpie de...
Stanesciana II
de Ramona Anamaria Secrieru
Spune-mi...daca ti-as desena-ntr-o zi, un orizont de mare strajuit de ochi si-un albatros pe-ale carui aripi sa-mi citesti numele... nu-i asa ca ai sti ca nu-i o semnatura ci ca asfel iti vorbesc...
Stanesciana (III)
de Ramona Anamaria Secrieru
Se cade cu fruntea pe umerii amintirilor in mijlocul noptilor in care se face Lumina, Dupa aceea cu sirena gandurilor pornita se goneste pana-n dreptul uitarii de sine Dupa aceea cu un sarut al...
Toamna
de Sima Cristian
Aș mușca din fiecare piatră Ce trece pe sub fiecare tren Să-ți sărut mirosul De talpă, De geană, De colț de cer… Colind acum Pe căi ferate de gând Într-o noapte atemporală, Cu gust de ploaie...
Toamna
de Sima Cristian
Aș mușca din fiecare piatră Ce trece pe sub fiecare tren Să-ti sărut mirosul De talpă, De geană, De colț de cer… Colind acum Pe căi ferate de gând Într-o noapte atemporală Cu gust de ploaie...
Suntem pe creste...
de marinescu filip
Suntem pe creste și este atâta claritate în noi c-ai zice c-ascultăm simfonice Seherezade sau că vedem prin veacuri albastre picturi rupestre vreo dimineață marină stănesciană cu plopi zvâcnind, ceva...
Nichita Stănescu, lovit încă o dată
de florian stoian -silișteanu
Poate va surprinde intenția mea.Voi fi scurt.În cotidianul Argeșul apare în fiecare marți un supliment literar.Săgetătorul! http://www.ziarulargesul.ro/poze/27m/07-10sagetatorul.pdf Mâine este 31...
Nichita Stănescu: Undeva sub cuvinte
de Valeria Manta Taicutu
Chiar și la peste douăzeci de ani de la dispariție, Nichita Stănescu n-a încetat să provoace contestări vehemente și luări de poziție idolatre, opera sa rămânând în actualitate atât prin zelul...
nepământeană
de Carla Biro
nu-i trebuie unui om mai multe decât să devină nemuritor atunci energia iubirii se refulează în spirit întreagă undeva karmic se face că tot dumnezeul așteptărilor ia un timp de la noi pentru...
Poezia lui Nichita Stanescu reinterpretată de Iulia Murariu
de angela furtuna
Poezia lui Nichita Stanescu reinterpretată de Iulia Murariu La Colegiul Național \"Ștefan cel Mare\" din Suceava s-a lansat pe 26 octombrie un studiu excelent semnat de prof. Iulia Morariu: \"...
CABINET STOMATOLOGIC…JURNALUL UNUI CRITIC LITERAR…
de Andrei Lucian Dragoi
Și-a deschis cabinet de critică literară chiar în gură… (limba ascuțită a fost dintotdeauna un \"medic de vocație\"!) Își luase licența în stomatologie poetică! Plomba, punea sau scotea dinții...
Poeziile lui Nichita nu sunt
de cornel marginean
În general poeziile sunt : la fel ghicitorilor, cu ascunzișuri , interpretabile, tâlcuitoare, ori mult prea false sau mult prea adevărate, sau indiferente, sensibile sau dure, filozofice sau directe...
Ziua Nichita Stănescu - Maraton Literar Nichita Stănescu
de angela furtuna
Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” organizează luni, 31 martie, ZIUA NICHITA STÃNESCU, prilejuit de împlinirea a 75 de ani de la nașterea poetului. Pe durata întregii zile, vizitatori, spectatori,...
sonete zise
de Ionescu Miki-Dan
Sonete zise de Dan Ionescu De curând, la editura AIUS, Aurelian Zisu a publicat volumul Sonetele rănite. După definiție, sonetul „este o poezie cu formă fixă, alcătuită din paisprezece versuri...
Jurnal de călătorie
de Cojocar Alina
C’est bizarre… c’est bizarre…de ce spun așa?... nici eu nu știu; e plăcut și bizar în acelși timp să trăiești o serie de experiențe noi, împletite armonios cu noi senzații, sentimente, gânduri – o...
Omul este atât de anapoda fără Dumnezeu
de Ottilia Ardeleanu
Cu volumul de faţă, Daniela-Luminiţa Teleoacă se află la cea de a doua carte de poezie, după ce, în anul 2018, la editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti, iese de sub tipar Î...
