Poezie
nepământeană
nostra karma
1 min lectură·
Mediu
nu-i trebuie unui om mai multe decât să devină nemuritor
atunci energia iubirii se refulează în spirit întreagă undeva karmic
se face că tot dumnezeul așteptărilor ia un timp de la noi pentru festinul zilelor nebune și verzi
o mână se întinde de ani în care se respiră numai aerul posibilei împliniri
între timp se scrie despre aceasta
se întoarce la rădăcini bărbatul își caută copilăria pe străzi
de mână cu femeia care e un cuptor fecund de lumină
parcă poartă însăși luna stingheră
la pas
timpul fuge cu vehicule albastre
se face o cocă pe care o consumă iubiții
într-o mansardă cu fereastra stănesciană
spre cerul ca un câmp înstelat
bărbatul sărută degetele care-i desenează blând chipul
apoi senzația cum crapă creștetul acestui bărbat
când karmic va penetra aceasta idee de femeie
din vremuri neatinsă numai lui
ofrandă
în lumina dimineții despre care se tot scrie de milenii
bărbatul putin stingher o privește pe furiș
ea își îmbracă nemurirea, ambidextră
ea are spirit și expresie cosmice
ea zâmbește
nepământeană
033212
0
se face o cocă pe care o consumă iubiții
într-o mansardă cu fereastra
mie îmi place ce spui aici
dacă n-ar fi cuptorul fecund și
fereastra stănesciană
care mi se par forțate
mai trec