Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Stângaciul Bute l-a învins pe Glen Johnson"2296 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
33 rezultate
Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

SG

Stangaciu Gabriela

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

MB

Michelangelo Buonarroti

AutorClasic

A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...

1 poezii, 0 proze

Stângaciul Bute l-a învins pe Glen Johnson

de Ruse Ion

Uimit e Johnson și e trist Și-aproape e să plângă; A fost învins de-un pugilist, Mai mult... cu mâna stângă.

PoezieAtelier

Apocaliptic

de Marcu Costel Claudiu

I. S-a stins curcubeul nametilor gri, A lasat loc furtunii. Stropi de foc incepura sa cada, sa arda, O lume in focuri topea… Si lacrimi, si strigat, vuiet si vaiet Durere… si moarte. S-au stins...

PoezieAtelier

de dincoace

de Gabriela Marieta Secu

Îmi voi imagina că la capătul firului de gând exiști pentru a-mi asculta spovedaniile, mulțumirile, gândurile... simt că trebuie să scriu, să mă eliberez de presiunea netăinuitelor taine, zăvorâte cu...

Atelier

Haruki Murakami „După cutremur” – scurt tratat despre umorile noastre cele de toate zilele care ni le fac mai bune, mai proaste, foarte proaste sau chiar catastrofale

de Bogdan Geana

„După cutremur”, de Haruki Murakami, este o antologie de șase nuvele (Un OZN aterizează în Kushiro, Peisaj cu fier de călcat, Toți copiii domnului dansează, Thailanda, Broscanul salvează Tokyo sau...

ArticolAtelier

via Nino Bixio

de Emma Greceanu

În Riva sunt două străzi principale. Restul ganguri. Via Nino Bixio e strada pe care merg spre muncă atunci când e prea cald la marginea mării, strada pe care mă plimb când mă sufocă nervozitatea,...

Atelier

Ciornă

de Bogdan Vulturul

vezi Tu, cine a scris Biblia a uitat câteva detalii: dumnezeu a creat cerul, îngerii, pământul, soarele și apoi pe noi dar nu e chiar așa dumnezeu a început cu Tine doar că, tânăr fiind, era...

PoezieAtelier

Cursuri cusături cusururi

de Adrian Nicula

Faptul că a realizat situația în care se afla era un lucru de admirat. Să gândești, să meditezi, chiar dacă gândirea ți-a fost interzisă de copil, nu numai că arată prezența unui instinct dezvoltat...

ProzăAtelier

Ana

de Emma Greceanu

Încet, temător, Dănuț fratele Anei a reușit să dărâme zidul resemnării după care se ascunsese sora lui. Multe nopți nu reușise să adoarmă el, oftând, cu ochii ațintiți în tavanul casei lor căutând...

ProzăAtelier

Vintage - IX -

de Emil Iliescu

Luc se prăbușise inertă și doar un reflex târziu al lui Gregorian a făcut ca bătrâna să nu se lovească cu capul de șemineul ce se afla în fața celor două fotolii de răchită. Când s-a trezit din...

ProzăAtelier

creIONnaș

de Miclăuș Silvestru

cine nu-și alintă progenitura cine nu iartă greșelile copilărești cine poate pedepsi inocența unei fapte avem în fața noastră pe Ion gospodar la casa lui acum să ne spună câte ceva din primii ani s-a...

PoezieAtelier

Lecția de primăvară

de diana chindris

Să vă spun cum se vede din geamul meu de la stradă începutul unei povești...de dragoste. I-a luat mâna grea între degetele lungi și subțiri;și-a înfipt privirea în ochii lui opaci de sub sprâncenele...

ProzăAtelier

Unde au dispărut amintirile ?

de Has Georgiana

Un decor simplu, într-un oraș moleșit sub căldura verii, în care rar își mai face apariția câte un trecător mai îndrăzneț, sfidând liniștea. În acest decor apare un personaj oarecum sinistru. Merge...

ProzăAtelier

Capcanele gândului

de Cornel Galben

Aidoma Celestei, tânăra ambițioasă și frumoasă ce, în romanul \"Meduza albastră\" al Amandei Quick, se decide să intre în exclusivista și rigida elită londoneză, Silvia Miler dorește, la rându-i, să...

EseuAtelier

Călăuza merge spre cer

de Cristina Muntean

Scriu cu tristețe aceste gânduri. Domnul Valeriu Bârgău nu mai este. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, director al revistei Ardealul literar și artistic și al Editurii \"Călăuza...

Atelier

Intalnirea

de Mihaela Plesa

In pardesiul lung si cambrat, cu esarfa infasurata in jurul capului ca un batic si ochelarii de soare parea mai degraba o intretinuta de unul din capii Mafiei. Isi tinea mainile in buzunare si calca...

ProzăAtelier

povestea timpului

de jennifer

Povestea Timpului \"Lanturile acestea ma rod, povara aceasta am purtat-o prea mult timp si prea mult timp am stat martor la tot ceea ce ai facut. Te-ai jucat ca o fetita cu papusile sale, ai ras si...

ProzăAtelier

Șarpele de aramă (X)

de Sorin Coadă

Ațipise undeva în preajma nopții. Se miră de nebănuitul visului din care se trezise. Își reluă jocul cu mărul pe jumătate putred. Cineva îl deranjă cerându-i o țigară și oferindu-i un gât de rachiu...

ProzăAtelier