"Spovedania poetului…" – 1255 rezultate
0.02 secundeMeilisearchRomulus Guga
Romulus Guga s-a născut la 2 iunie 1939, la Oradea, și a murit la 18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în 1958, în revista "Tribuna", de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei "Vatra", de la Târgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. A publicat volumele:"Bărci părăsite", versuri,EPL, 1968, "Totem", versuri, Editura Cartea Românească, 1970, "Nebunul și floarea", roman, Editura dacia, 1970, ediția I, ediția a II-a, Editura Tipomur, 1991, cu o Postafță de Nicolae Băciuț, "Viața postmortem", roman, Editura Cartea Românească, 1972, "Sărbători fericite", roman,Editura Cartea Românească, "Adio, Arizona", (Spovedania unui naiv, făcută în fața unui autor din provincie), Editura Dacia, 1974, "Paradisul pentru o mie de ani", roman, Editura Eminescu, 1974, "Evul mediu întâmplător", teatru, Editura Eminescu, 1984, "Poezii", Editura acia, 1986.
2 poezii, 0 proze
Maria Jorj
"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009
2 poezii, 0 proze
Spovedania poetului…
de Tania Kub
Lume!... Deschide ochii mari, când poeții vin să-ți imortalizeze frumusețea și durerea în cuvinte; cât încă snopul de grâu se-odihnește greu de podoabă, pe-o petală de mac… și mulți copii copilăresc...
Cristina Lițoiu [Deisis] - într-un dialog imaginar
de Maria Prochipiuc
Prietene , e iarasi toamna afara si printre atatea umbre nu ti-e bine, eu ma-nfior si plang in prag de seara cand ma gandesc prietene la tine... * Îți scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase,...
Am citit cartea asta: ,,maestrul și jumătate lebădă,,
de Valeriu D.G. Barbu
În unele volume de poezie, citindu-le filă cu filă, descoperi ,,ceva,, si le parcurgi ca pe o alee cu tarabe unde zac vraiște sau ordonate pe principii de marketing, ba foste iubiri sau presupuse...
Sub semnul domnului Eminescu
de Florentina-Loredana Dalian
Citeam, într-o seară, poezie religioasă, pe un site ortodox. Nu știu nici acum ce mi-a venit să intru și să comentez la una dintre poeziile Dorinei Stoica, mai ales că observațiile mele erau destul...
« Echilibrism rafinat între sentimente și rațiune » volumul de poezie ”În sensul copilului” Eugen Pohonțu – Editura Grinta, 2017
de Nache Mamier Angela
La Eugen Pohonțu, poet – om de știință, polivalența sa erudită este ușor perceptibilă, deoarece poemele oscilează, ori sunt fuzionale între percepții ermetic cerebrale, ori deschise spre elanuri...
Ajunul Crăciunului
de Mihaela Rascu
Începuse să ningă. Liniștit, rar, cu fulgi atât de uriași încât Cioban ieșise din cușcă și alerga să-i prindă cu limba. O dureau toate oasele. Cu toate acestea, își trase vesta matlasată peste...
Bani europeni. Ridicarea Panaghiei
de george geafir
- Mai nou, zice Nimeni și trage aer adânc în piept, rupe inima târgului vestea că se dau bani din ăia europeni, nerambursabili. Pe praful ăsta!, se dau bani pentru școlarizarea persoanelor fără loc...
Grîu păzit de maci
de Corneliu Traian Atanasiu
„O imagine este sau fața unui destin sau gunoi literar.” Dumitru Caracostea Cerem poeziei să ni se adreseze prin imagini surprinzătoare. Dar este oare suficient să rezumăm natura surprizei la...
Grîu păzit de maci
de Corneliu Traian Atanasiu
(eseu repostat cu comentarii) „O imagine este sau fața unui destin sau gunoi literar.” Dumitru Caracostea Cerem poeziei să ni se adreseze prin imagini surprinzătoare. Dar este oare suficient să...
spovedanie periculoasă
de dumitru cioaca-genuneanu
motto: \"vezi ce-i acolo la ușa bisericii? eu am făcut-o da da eu m-am pișat acolo, eu m-am masturbat\" ( fragment din \"spovedanie\"-a poetului Cosmin Dodoc) dodoc scosese din sac numai un sfert de...
Spovedanie fara sfat
de Carina Strapazan
In arta plange si se confeseaza singuraticul biet poet . Si gandurile si durerile si sentimentul pateaza o foaie, Si curg ca un venin intr-un corp in negre organizate siroaie, Schitandu-i acestuia in...
în viață nimic nu se obține fără un efort susținut...
de dumitru cioaca-genuneanu
\"Aschia nu sare departe de trunchi\" (Proverb popular) \"Atunci când eram foarte tânără visam să am o sută de nepoți. Cine s-a gândit că la patruzeci și trei de ani visul devine realitate.\"...
Rugăciune pentru cei întârziaţi
de Liviu-Ioan Muresan
Adresată oamenilor, cartea aceasta e totuşi o rugăciune. Adresîndu-se sieşi şi semenilor, poetul se confesează însă lui Dumnezeu. Întreg volumul pare o spovedanie, chiar dacă nu explicită. Poetul...
Subt scutul amurgului (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga VIII)
de Corneliu Traian Atanasiu
Dacă umbra a fost recuperată și convertită din culpabilă și păcătoasă ispită în oază de taină prielnică vieții umane, este firească pentru poet tentația contemplării momentelor ei de superlativă...
e noapte-n bucurești
de lupu ionut catalin
și toată lumea face nani arunc în foc hipopotamii din pluș cu care până ieri mă jucam apoi plec neanunțat în vizită bă noi avem un suflet zic enervându-l pe platon platon fiind câinele unei amice bă...
Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu"
de Marian Dragomir
Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu" va începe vineri, 29 martie, timp de trei zile Ploieștiul devenind gazda manifestărilor celui mai mare eveniment dedicat poetului simbol....
...si ne iarta noua...
de george lupascu
...și ne iartă nouă... După ce termină Liturghia și toate celelalte mărunte îndatoriri, pe care le avea ca păstor al sufletelor celor câteva sute de creștini din parohia sa, părintele Tupilici se...
Scurtcircuitul necesarei cunoașteri
de Maria Elena Chindea
dragul meu șterge culoarea spaimei de sub pleoapă nu așterne umbra orice fir de stea ochiul meu veghează diguri curg din geană iris cosmic scutură petale pe-o curbură-i visul eu alerg pe urma-i...
