Simon Salca

Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.

5 poezii, 0 proze

DUMITRU MARINELA DANIELA

1 poezii, 0 proze

Mondea Adrian

un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...

245 poezii, 0 proze

Alin Avram

...sunt o amagire a mea pentru ca alerg in dreapta si in stanga printre carti,intocmai ca un copil printre jucarii..nu ma pot axa!...mi-am gasit domeniul, insa tot inot intr-o vastitate a posibilelor “sine”..cine sunt eu?, cum sunt eu?...sau pe unde voi fi?, cum voi fi?, cine voi fi?.....prea multe intrebari pt prezent…nu-i bine sa constientizez unde ma aflu, caci ma dezamagesc, insa in acelasi timp nu ma pot opri din a ma compara pe MINE cu cei din jur…ori mai bine zis PE CEI DIN JUR cu mine?......mai bine neg toate intrebarile si cu ochii inchisi, necontientizand deci, voi ajunge UNDEVA... Insa, in cine ma incred eu in drumul asta, cand nu ma cunosc nici macar pe mine atat de bine, incat sa ma indrept spre UNDEVA.. ..cea mai importanta persoana din viata mea voi fi EU..cand voi avea deosebita onoare de-a face cunostinta cu MINE! Iei in deradere intrebarile adresate mie personal? Da, da, tu- cititorule! Tie iti vine a rade? Dar tu prietene, intreaba-te in sinele tau, si-apoi rapid...

79 poezii, 0 proze