"Simțind" – 2107 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIon Rosca
Nascut si copilarit tare demult in com Bulzesti, jud Dolj Acum... Sunt un arhanghel coborât De pe un zid de mănăstire Și căruia i s-a urât De-atâta searbădă iubire. Privirea nu-mi mai cată-n cer Fiindcă la mine, sub sutană, Se află-ascuns un lucifer, Simțind iubirea ca pe-o rană....etc etc In rest... inginer... mi-e dor... A,am publicat doua volume de poezii: Ninsori târzii, în 2006 la editura MJM Craiova și Decor în asfințit în 2008,la aceeași editura. Lansare de carte, critici literari locali, sinceri, fericiti ca au citit aceste cărți (cunoașterea nu aduce totdeauna nefericire)
1 poezii, 0 proze
Mario Paparadzzi
Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...
10 poezii, 0 proze
simtind
de Ioana Camelia Sîrbu
Prin flori respirate te sarut mereu... Prin pasi de secunde te-astept, domnul meu... Prin vuietul de vant ascult vocea ta si valuri de gand imi saruta mintea... Prin frunze de toamna cazand in palma...
Simtind
de Gabriela Cernat
Simțind Simt bătaia de aripă, Armonizând bătaia gândului, Ca o sărbătoare A răsăritului. Simt bătaia ierbii Dorind sărutul soarelui, Ca o sărbătoare A nașterii omului... Simt trosnetul copacului În...
Simțind
de Cojocaru Valentin
Sentimentele mele au crescut mâini făcute să se-ndrepte către tine și s-au făcut precum arbori ce se întind tăcut către lumină sentimentele mele au crescut ochi ce au învățat să te vadă și s-au făcut...
simțind
de Florentin Cristian
Simțind o frustrare Mai mare decât Propriul eu Îmi dau seama Că nu pot să exist Fără propria umanitate Deoarece încercam să o refuz Știind că e predestinată. Punând-o pe seama soartei Deoarece ea mă...
Simțind absența...
de iscru adrian
Simțind absența presimțim Prezența căci numai ea \"se află în lăuntrul contrariului său\" simțind absența \"ceva\" din noi ne separă de noi înșine ...și părem divizați între două stări ...cînd de...
simtind iubirea
de Elena Micu
de crezi că totul este un dezastru îmbrățisarea unei inimi calde îți redă speranța iluzia separării îți atrage privirea spre Astru simțind iubirea, vei schimba complet ambianța ...doar privește lumea...
simțind lacrimile cerului
de FLOARE PETROV
privesc cerul cum plânge peste oameni timpul acesta crud doare cu putere viruși perverși au pătruns în germeni și în fiecare clipă o viață piere. învăț ce e teama și mă frământ intens nu credeam că...
simțind atingerea tandră a timpului
de FLOARE PETROV
vântul adie cald, plăcut, înmiresmat de trandafirii care își scutură parfumul, simțuri activate produc senzații dulci, inedite, visuri de iubire ies din anonimat, cu policrome irizații. ne înfășurăm...
Simțindă
de Daniel Aurelian Rădulescu
Te-oi mai gândi la mine, cu ochii duși în pâclă Din pleoapele adunate un pic, să nu mă pierzi, Ascunsă, c-un creion ce dinții-l țin să rupă, Palpitând piept de-atins, de sâni... Te-oi mai dezmierde?...
Cadou de iubire
de Florin DeRoxas
simtind ca mor de cata iubire iti port, iti darui astazi viata mea, ca pana atunci cand voi fi mort tu sa faci ce vrei cu ea. ti-o dau fara nici un regret, si n-am de gand sa o cer inapoi, ti-o dau...
Scrisoare
de chetan sanda teodora
Simțind cu ochii minții bobocul ce apare Ea-l ia petală cu petală și-l pune-ntr-o scrisoare Și-acolo-nchide gândul, viclean și tăinuit Ca el să prindă viață în sufletul iubit. Și radacini de cântec...
Tacere...
de Neagu Aurora
Simțind, înțelegând îl căutăm pe Dumnezeu Sublim poet și creator de viață O-ntreagă lume a iubit mereu Chiar și pe cei cu inima de gheață. Primești la sânul Tău preasfânt Pe cel trufaș ca și pe cel...
Spre libertate
de Potoroacă Mihai
Simțind dureri nesuportate Am vrut ca să te uit. Însă iubirea ce mă arde, Firul uitării, mi l-a rupt. Eu vreau să uit, să nu te știu, Să fiu precum am fost pînă la tine. Eu vreau să nu mai simt ce...
Băsescu și Referendumul
de Ruse Ion
Simțind Traian că pierde tot - Lipsit total de coerență - I-ndeamnă pe români la vot: Să fiți activi, dar... prin absență!
Copacul meu
de Constantinescu Gabriel
Simțind o durere necunoscută și anormală în zona plămânului drept mi-am amintit din nou de tata pe care l-am pierdut din cauza unui cancer pulmonar stadiul patru. Se lăsase de fumat de zece ani dar...
Ziua a treia
de Dumitru Sava
simțind că îl apucă un soi suspect de frenezie convocă la el istoria arta știința credința și filosofia din cristelnița cu teleologie sorbiră câte-un gât cât să se încălzească și să alunge nostalgia...
Transformările finale
de Cristian Petru Balan
Simțind cum gem în taină în funduri de oceane, Lemuria-necată cu Atlantida-n hăuri, Se înfioară Terra de noi urgii titane, Căci iar îi crapă coaja și iar i-apar largi găuri... Vor oare noi ținuturi...
Moartea. Poveste pseudo-zen
de Manolescu Gorun
Simţind că in ziua care o să urmeze, spre seară, va veni Moartea, cineva s-a gândi s-o fenteze, fugind ȋn altă localitate. S-a culcat liniştit şi a adormit profund. Ȋn timp ce dormea s-a răsucit ȋn...
