"Sihastrul trandafir galben" – 1070 rezultate
0.02 secundeMeilisearchRafail Noica
Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...
5 poezii, 0 proze
Sf Ioan Iacob Hozevitul
Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....
1 poezii, 0 proze
Cleopa Ilie
Parintele arhimandrit Cleopa Ilie Constantin (Părintele Cleopa) S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si...
62 poezii, 0 proze
Cristina Somcutean
Sunt un element nesemnificativ intr-un univers mult prea mare. Din acest motiv mi-am creat propriul univers. Atrasa de enigme, de noapte de frumusete, si de poezie. Dar REA. "Ucid fara scrupule sau cel mai mic regret Vanand sinistrul aspect nocturn Caci eu sunt placerea durerii tale Picaturi mici si rosii ce cad ca o...ploaie"
1 poezii, 0 proze
Sihastrul trandafir galben
de Floarea Cărbune
Galbene petale, senzuale, Scăldate-n rouă matinală! Frunze de aur, Tulpini în flăcări sub soare răsare, Stropi de lumină solară, În trandafirul galben Toate se-adună și se încunună. Sălbatic crește...
Marilena Mihai [ Caly ] - o lacrimă de copil pe un trandafir albastru
de Maria Prochipiuc
Am adormit intre palmele tale. Mi-e somn si teama De glasul din launtrul meu . *** dangăt de clopot calcă încet glasul s-adune tăcerea s-o stingă fără tropotul formei lumina se prelinge-n clepsidră...
Trandafirul albastru
de MARILENA MIHAI
\"Doresc un fir De trandafir Catifelat,albastru.\" Si lumea toata Tot trandafiri Mi-au daruit: Albi,galbeni, Rosii,roz. Nici unul,insa, Nu era ALBASTRU. Cununi de credinta Pe frunte purtam. \"JURA\"...
Un infinit blestem
de Elena Aprozeanu
Pe când ei nu erau povești nemuritoare, Când fraged se-mpleteau ca florile astrale, O dimineață caldă, în gustar născută, A nemurit iubirea în veșnicia mută. Grădinile musteau în mii de curcubeie, Un...
Un infinit blestem
de Elena Aprozeanu
Pe când ei nu erau povești nemuritoare, Când fraged se-mpleteau ca florile astrale, O dimineață caldă, în gustar născută, A nemurit iubirea în veșnicia mută. Grădinile musteau în mii de curcubeie, Un...
Impresii și însemnări
de Vlad Flavius
Despre mistere ale creștinismului (140) Isus se naște de două ori: o dată, în ceruri, din tată, fără mamă; a doua oară, pe pământ- din mamă, fără tată… Apoi, a treia oară: reînvie din moarte!...
Canto XVII
de Ezra Pound
Așa că dintre degetele mele țâșnesc vițele Și-albinele de polen îngreunate Se mișcă-alene printre lăstari: sfrr-sfrr-fâr-parcă toarce mâța, Și somnoroase păsările prin crengi. ZAGREUS! IO ZAGREUS! La...
Trandafirul felin
de Traian Rotărescu
Irbisul, pantera zăpezilor, Sub blana-i mătăsoasă-adăpostește Fluidul trandafir al sângelui cald. O, cât de-aprins s-ar arăta privirii inițiate roșia splendoare Pe-al mantiei de omăt fundal brodată!...
viziuni romantice
de FLOARE PETROV
aș vrea să fiu un trandafir albastru să plouă peste mine cu lumină să nu mai plângă spiritul sihastru sleit de tristețea care îl domină. fluturi să danseze pe petalele mele zefiri să-mi șoptească...
Visul..
de Rizea Elena
Visul.. Un gand sihastru se abate asupra mea Lasandu-ma pe ganduri, Alene incep a visa. Clipele dulci pe care incet le voi uita, Se-abat asupra ta, si-ncep a te mustra. Uscat de negura vietii, Un...
Albastru...
de Raluca Andreea Tirziu
Îmbracă-mi ființa în albastru, Pictează-mi în azur sufletul-sihastru, Transformă-mă într-un senin cer, Un cer al tău...unde ești înger! Þese-mi privirea în ochii-safir, Așterne-mi fiorul pe...
trandafirul albastru
de ciocandorica
SUNT URMA TA Când munții falnici, Fruntea în pământ și-or apleca... În urmă să nu calci, pentru că eu... sunt urma ta... Și de-ți va spune cineva, de mîine, că nu mai sunt, pe-acest pământ, Tu să...
Iubirea-n palma dreapta
de mircea trifu
Aleargă-un râu pe munte-n jos, și-n limpezita fugă, Din versul său lasă duios, culori de câmp să curgă. Oferă-n dar, reci, pân’-la cer, pe bolta gurii-albastre, Stropi dulci de sete de mister...
Caz clasat
de Alena Haiduc
Trandafirul japonez de la patru s-a sinucis ieri, orele 09.09 a.m., a fost găsit căzut în propriile-i flori: istorie fără miez, un sihastru - au scris azi, dosar 24 h postmortem -, fiind plictisit,...
cand... daca...
de Alexandru Corneliu ENEA
Când trandafirul ți-e alesul firii, îi iei parfumul și-i suporți și spinii. Dacă alegi să te-nsoțești cu stele , vei fi vizibil, nearzând ca ele. Când nou drum vei alege la-ntâmplare, vei fi călcat...
rondel de toamna
de Benjamin Fondane
iti plange toamna in priviri si-ti moare lenes la fereastra in odaita ta albastra privesti bolnavii trandafiri tu stai pe ganduri si te miri frumoasa pasare sihastra iti plange toamna in priviri...
