"Sfârtecare - II -" – 1002 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGOLCEA LAURENTIU ALEXANDRU
Am început să scriu la începutul anului 1991 pentru a spune cumva ce nu puteam spune pe vremea aceea care încă mirosea a dictatură . Am început să scriu bacovian descoperind că există întradevăr "terapie prin scris ". În anul 1993 încurajat de colegii de clasă și de profesoara de limba română Gearmaty Salvina am obținut locul doi la concursul din vremea aceea "Tinere condee" . Am scris și scriu poezii despre viață, despre tine, despre mine și despre gândul nostru nespus, ascuns poate și nouă în momentul acesta . "Nu scrii fiindcă ai ceva de spus , ci fiindcă ai dori să spui ceva " Cioran - Sfârtecare
8 poezii, 0 proze
Radu Iuliana
Asa eram odata: "Dornica de libertate si suferind de lipsa ei,dornica de cunoastere, de oameni, nebuna dupa copii, nebuna dupa calatorii ( pe care le voi face probabil in alta viata -sau in aceasta, dar doar cu puterea imaginatiei), cu sufletul sfartecat de neputinta umana asupra mortii fizice, cu o mare lacrimi latente, asteptand parca prilejul sa iasa la suprafata, sa-mi incetoseze ochii, in ciuda luminii lor si a zambetului vesnic din ei si de pe buzele mele. Ma zbat in permanenta intre doua lumi si inca ma tarasc, nu zbor! Incerc sa gasesc adevarul unic pe propria mea cale, Practic o autoeducatia continua, neobosita pe care mi-o aplic cu zambetul pe buze!" Acum doar sunt.
16 poezii, 0 proze
Sfârtecare - II -
de Zaharia Ramona
M-am năpustit asupra ta cu un salt în care mi-am încordat toate gândurile, mi-am reglat toate simțurile, mi-am jucat toate șansele ... Am devenit saltul însuși – viguros, întins, mut de concentrare....
Sfârtecare ontologică
de Nincu Mircea
Pentru ca să fii nu este suficient să exiști. Pentru a fi este nevoie de o strategie a sinelui al cărui identitate este necesar să o impui manifestării. În acest act, care se desfășoară de-a lungul...
\"Exercitii de admiratie\"
de Razvan H
Mic elogiu: Cioranizând: \"Cioranizând acum încerc să mă împresor În melancolia creatoare încerc să mă înconjor\" \"Nu e nimic mai jalnic decât cuvântul și totuși doar prin el ajungi la acele...
turnu măgurele
de marian vasile
când m-am îndrăgostit am spus că inima m-a menstruat am iubit ceva vreme prin nevedere și necunoaștere până m-am retras în capilare mă îmbătam cu mirosul de cămașă proaspăt călcată cu vodcă săniuța...
poem în alb și fir cusut de mână
de Deminescu Violeta Mirela
n-am văzut niciodată pietre plângând știu doar sunete venind dinspre ziduri ca din odaia mică în care aștepta să moară ședeam pe trepte cu ochii-n ochii icoanei așezată deasupra ușii sub ștergarul...
Sonia cu accent grav și hiat (10)
de Daniela Luminita Teleoaca
Marian este un băiat de treabă. Nici înalt, nici scund. Nici frumos, nici urât. Nu prea vorbăreț, dar nici taciturn. Este semn de foc. La fel ca ea. La o adică ar putea să îl iubească. Puțin. În...
Trofeul
de Mihaela Rascu
Vibrația, amprenta termică și mirosul erau inconfundabile. Omul. Nu mai vânase până atunci om, dar pentru un prădător ca el mereu exista un început. Unele începuturi se transformaseră de-a dreptul în...
Coșmarul (II)
de Mihai Gindu
Nu mai țineam bine minte de când nu mai părăsisem apartamentul. Lucrul la noile nuvele mă acapara, erau încă multe de adăugat sau revizuit, iar atunci când nu eram prea obosit, navigam ore...
Inimă de mamă II - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
Pe fundul unei râpi abrupte, pustiite, Stă o lupoaică-mamă, cu labele zdrobite, C-a zgrepțănat pământul cu multă-ncrâncenare, Ca să-și îngroape puiul, voinicul său, cel mare! * Într-o încăierare pe...
Stat... ul quo
de Daniel Aurelian Rădulescu
Șosele pline de câini morți, Căruțe nesemnalizate Pe drumuri vechi și sfârtecate... Trăim... prin tragere la sorți?! Ne furăm haine, bani, valori, Poliția-i ”neputincioasă”... Ți-au spus s-ai ”body...
Picătură de păcat
de Elena D. Marcu
Plouă și încep să geamă norii de plăcere Vântul se simte vinovat și învăluie totul în tăcere “Taci!...” Iubire oarbă, picătură de păcat, “Nu e nevoie de cuvinte...” îi spuse și a plecat Peste umbre...
Lansare roman, Gaura de vierme - Mircea Cavadia, la Muzeul Literaturii Române
de Radu Herinean
Editura Muzeul Literaturii Române și www.agonia.ro vă invită joi, la ora 13:00, la Muzeul Literaturii Române pentru lansarea unui roman de excepție semnat Mircea Cavadia: \"Gaura de vierme\"...
Cândva
de nica ioana
Obișnuiam să o văd zilnic. Mereu cu un alt zâmbet. Avea vreo șase sute de zâmbete diferite.Și fiecare dintre ele îi aducea seninul în zilele negre. Și imi făcea plăcere să o văd. Speram că într-o zi...
Reflexii stroboscopice
de Laurentiu Nicolae
Iubito da-mi mana sunt ars sunt scrum sunt lut si suflare si poate cine stie intr-o zi o sa razi si o sa-mi creasca aripi si ganduri si iluzii in jurul tau e ceata viscol furtuna ridic mana sa te...
Colonist in Tara lui Amenhotep
de angela furtuna
COLONIST ÎN ÞARA LUI AMENHOTEP ( 2000 ) se dedică Sandei-Maria Ardeleanu 1. dincolo de lume e doar lumea / un atelier pentru experți în deranjarea plauzibilului / aur exfoliat sub rugina ascezei /...
Ziua tuturor înjunghierilor
de Zaharia Ramona
Astăzi e ziua tuturor înjunghierilor. Chiar tu mi-ai străpuns palma cu un cuțit imaginar ... Sângerez translucent pe tejgheaua împuțită a unui bar de plajă, situat la periferia universului. Deși...
Vintage - I -
de Emil Iliescu
Prin semiobscurul camerei abia o puteai zări, pierdută în marsupiul fotoliului de răchită. Când te apropiai cu pași scăzuți, întrezăreai părul strâns la spate într-o coamă adolescentină. Apoi silueta...
Forme
de Anisoara Iordache
formă de viață embrionară: frumoasa privirea de viperă înmoaie în sunetele unei muzici ancestrale bestia tocmai a coborât de la bar un cocktai cu toples.girl a băut în grabă o pereche perfectă pentru...
