"Sfârșit de Septembrie" – 20051 rezultate
0.02 secundeMeilisearchPacurar Lucian
nascut in brasov,la un sfarsit de toamna,ca al treilea frate dintr-o familie de muncitori,am avut parte de un destin controversat.mi-am petrecut viata incercand sa imi raspund la intrebari si mi-o voi petrece in acelasi mod,chiar daca nu voi gasi nici un raspuns(pana acum nu am gasit) va ofer poeziile mele(care sunt tot niste intrebari)nu pt a obtine raspunsuri,ci pt a transforma sufletele voastre intr-un mare semn de intrebare.
77 poezii, 0 proze
Alina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Nasos Vayenas
POEZIE : -Campul lui Marte(1974) -Biografie(1978) -Genunchii Roxanei(1981) -Ratacirile unui necalator(1986) -Caderea Zburatorului(1989) -Ode barbare(1992) -Caderea Zburatorului II(1997) PROZA : -Corporatia(1976) ESEU SI CRITICA LITERARA : -Poetul si Dansatorul(1979) -Labirintul tacerii(1981) -Tunica zeitei(1988) -Poezie si traducere(1989) -Limba ironica(1991) -Insemnari de la sfarsit de secol(1999) TRADUCERI IN LIMBA ROMANA : -Ratacirile unui necalator(1998)- selectie poetica -Despre poezie(1999)- selectie de critica,eseistica si aforisme -Ode barbare(2001)- editie bilingva
3 poezii, 0 proze
Jennifer Benghea
Nascuta in orasul Craiova, in anul 1972. Debut literar in volumul colectiv de poezii "ECOU DE GAND", Editura Prietenii Cartii - Bucuresti 1997 Poezii publicate in ziarul "Postasul" - 1998 si revista "SFARSIT DE MILENIU" -Craiova 2000.
7 poezii, 0 proze
Ismail Kadare
- s-a născut pe 28 ianuarie 1926, la Gjirokastër, un mic orășel din Albania. - a absolvit Facultatea de Filologie la Tirana - studii literare la Moscova, la Institutul de Literatură Maxim Gorki - a debutat cu poezie: - ,,Visări juvenile\" - 1954 - ,,Melancolie\" - 1957 - roman ,,Generalul armatei moarte\" - 1963 îi aduce recunoșterea internațională - ,,Cetatea\" - ,,Cronica în piatră\" - ,,O capitală în noiembrie\" - Iarna marii însingurări\" - ,,Concert la sfârșit de toamnă\" - între 1990-1999 locuiește la Paris - în 1999 se reintoarce în Albania - ,,Piramida\" - ,,Umbra\" - Spiritus\" - ,,Florile reci din martie\" - cărți de memorialistică - ,, Moartea care ne-a unit\" - evenimentele din Yugoslavia ultimilor ani - în ultimul deceniu propus de patru ori pentru Premiul Nobel pentru literatură.
2 poezii, 0 proze
Cristian Tanasescu
Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.
21 poezii, 0 proze
Victor Țarină
Născut la 9 mai 1960 în Cluj-Napoca Studii: Elementare și liceale: 1967-1979 Cluj Napoca; Universitare: Fac. de Geologie, Univ. Babeș- Bolyai Cluj-Napoca; Debut literar: revista Tribuna, 1986; Volume publicate: * Nisipuri cu pelerini, poezie, Ed. Litera, București, 1991 (cu o postfață de Victor Felea); * El și Cel, scenariu, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Nicolae Dudaș) cu o postfață de Nicolae Mocanu; * Plouă aseară, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1996 (în volum cu Nicolae Dudaș, proză scurtă); * Aureole, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997 (cu o postfață de Adrian Popescu); * Statuile disperării, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998; * Ultimul cuvânt, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1999; * Veghe și somn, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; * Dialog cu hârtia, poezie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; * Sfârșit de coridă, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; * Încercare de bust, poezie (antologie), Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2002 *...
211 poezii, 0 proze
Vera Tcaci
Nascuta in anul 1996 intr-un orasel din preajma Chisinaului, si anume Hincesti, am frecventat ciclul primar si cel gimnazial in cel mai bun liceu din localitate LT”Mihail Sadoveanu”. Nu depun efort prea mare pentru a studia, insa mai mereu obtin o diploma la sfarsit de an. Acum sunt la liceu, clasa a 10a ”C” francofona, profil realist. Studiez limba franceza din clasa intii si voi fi nevoita sa sustin BAC-ul in franceza. Pe langa franceza, ca limba a 2a invat limba engleza, si ca in orice scoala din Moldova am studiat si limba rusa. Unele obiecte realiste le desfasuram in limba franceza . Darul de a scrie poezii nu l-am descoperit, a iesit el cu timpul la iveala, si am un record personal: o strofa in 54 secunde. Locuiesc cu parintii, am o sora mai mare ca mine cu 8 ani.
1 poezii, 0 proze
Laurentiu Moise
Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi
12 poezii, 0 proze
ioana petrea
Pamantul tineretii,povesti fara de inceput si fara de sfarsit,iubire,razboi,aventura si ura... Da , acum este inceputul... Usa din spate este inchisa,iar cea din fata este singura cale de inaintare sau abandonare a jocului. Suntem tineri,ascultati-ne visele!
1 poezii, 0 proze
Sfârșit de Septembrie
de Ivășcan Horia
Stând în grădină Numărând în sens invers Funzele din tei Privesc cum plânge vara Și-ascult cum cântă toamna.
sfârșit de septembrie
de Alexandra Baldovin
stelele nu s-au mai aprins pentru noi în noaptea asta păsările albastre cântă fals ploaia a uitat să șteargă îmbrățișările vechi buzele tale desenează săruturi străine vântul aleargă distrat printre...
sfârșit de septembrie
de Ela Solan
septembrie și-a scris partitura soledad nu și-a schimbat nici cheia nici ritmul închipuie-ți liniștea dinainte respirația abia simțită a clipelor ce preced intrarea apoi verdele ciupind tot mai slab...
Sfârșit de septembrie
de Ciprian Emanuel
Aseară ,aseară după ceasuri stranii Ne dezgoleam, trăind precum sărmanii Într-o intensă grijă, grijă de pământuri Săltând spre ceruri ,doborâte vânturi Aseară, când te căutam ,aseară Cădeam precum o...
În mutul sfârșit de septembrie
de Dumitru Mălin
norul pleoapă udă și neagră se alungește pe cer și dimineața pare o cârtiță ce scormonește cu ghearele orașul nu despre dragoste se poate vorbi în sumbrul ecou al mâhnirii atunci când viața ți-e...
septembrie
de dan stancu
e sfarsit de septembrie si a-nceput sa ploua, iar ploaia ma face oarecum melancolic si trist ... iar norii imi lasa in suflet povara lacrimilor de-ametist. se-ntuneca mai devreme, iar noptile sunt...
septembrie
de Dumitru Sava
veacuri de insomnii încep să-mi fie nopțile ca o morfină răcoarea singurătății amăgește durerea veche mută a dulcilor păcate nesfârșite șiruri de coșmaruri-avalanșe nebuniile-mi de-odinioară atâtea...
Septembrie
de Alex Serban
Simplă zi de toamnă Oglinda unui suflet înghețat S-a scurs demult pe ochii mei Un soare prea mult așteptat. M-am trezit în toamnă Dârdâind a neputință E toamnă, iar mi-aduc aminte Pustie, fără nici-o...
Ritual de trecere
de Somesan Sergiu
Ritual de trecere Deasupra mării, cerul avea o nuanță cenușie, și vântul care bătea dinspre larg făcea ca plaja să aibă un aspect dezolant. Din cauza norilor, soarele căpătase o ciudată culoare...
sumar de eu
de Mihai Leoveanu
democrația stresului ce să fie, Doamne? când nu poți să taci altfel taci pe silabe, Bedranos … aș vrea să DA mai peste margini totul izbucnește în flăcări… ai ajuns și aici, Nenumito? (făptură de aer...
