Jennifer Benghea

În liniștea toamnei, rezonanța cuvântului tău se rătăcește ușor și se destramă... îmi vorbești, îmi spui, dar nu te-aud... îmi dai o crizantemă. să râd, să plâng? nici nu mai știu. s-o pun

Au trecut și serile de mai fără regrete fără urmări doar o vagă senzație de neliniște și răcoroase dimineți...

Au încercat să zboare, dar s-au izbit de geam - s-au prăbușit cu aripile frânte. Au încercat să fugă, crezând în șansa lor - plăpânde, tremurânde, naive-n visul lor - Au fost zdrobite.

Primăvara mă inundase cu verdele ei și ploaia îmi dezmierdase trupul, când am descoperit culoarea anotimpului în violetul florilor de liliac.

Ninge alb peste mormane de gunoaie- Natura s-a gândit la străzile murdare. Ninge alb... Romantic? Mi se pare... Iertată-mi fie neinspirata intrebare. Ninge alb... La vama

Ascultă-mi ploaia cuvintelor, în noaptea asta iubirea există... Ascultă-mi suspinele, în părul tău palmele mele sunt frunze... Ascultă-mi tăcerea și lasă lumina din ochi, n-o stinge, în

Un strigăt s-a prăbușit fulgerând peste tăcerea mea și cioburile rezonanței lui durea noaptea ochiului pe altarul de vise.