"Sfânt este cerul...." – 17270 rezultate
0.01 secundeMeilisearchKabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
Efrem Sirul
Sfântul și Prea Cuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul IV. El este cinstit de creștini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie. Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuși, "Efrem" este scrierea preferată în general. Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ. Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros. Latină — Sanctus Ephraem Syrus Engleză — Saint Ephrem the Syrian Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibis (actualul Nusaybin, la granița cu Siria)....
1 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan al Crucii
Ioan al Crucii, (Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542, d. 14 decembrie 1591 a fost un preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. Născut 24 iunie 1542, Fontiveros, Spania Decedat 14 decembrie 1591, Úbeda, Spania Venerat în Biserica Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Luterană Beatificat 25 ianuarie 1675 Papa Clement al X-lea Canonizat 27 decembrie 1726 Papa Benedict al XIII-lea Resturi pământești Mănăstirea carmelitană Segovia, Spania Sărbătoare 14 decembrie Însemne În atitudine de contemplație, scriitor Patronaje Viața contemplativă, teologia mistică, poeți spanioli Alte informații Declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al IX-lea în 1926
2 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...
5 poezii, 0 proze
Părintele Serafim Rose
Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, (n. 13 august 1934, San Diego - d. 2 septembrie 1982) a fost un călugăr ortodox american. A aparținut de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Deși nu a fost canonizat, este venerat ca sfânt de numeroși credincioși ortodocși. Parintele Serafim Rose - este considerat ca fiind primul american care preia si continua traditia sfintilor parinti. Seraphim RoseS-a nascut intr-o familie tipic americana de protestanti, in orasul San Diego, California. Numele de Eugene, dat la nastere, inseamna "nobil" sau nascut intr-o familie buna S-au întâlnit, Serafim Rose și Iisus Hristos, pentru a nu se mai despărți niciodată. În mod neașteptat pentru toată lumea, tânărul genial și boem, tipic în comportare pentru generația beat, devine un adevărat model de credință ortodoxă. Se va boteza în această religie, murind pentru lume și pentru păcate, implicându-se cu toată râvna în viața Ortodoxiei americane. Are bucuria să cunoască pe Sfântul Ioan...
1 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
intreaga Prefață a lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea \"Sânt pentru ca Este\" Au apărut în vremurile noastre, pe planetă, milioane de cărți și tot atâtea milioane de monumente ale prostiei și orgoliului de-a fi scriitor cu orice preț. Pădurile pământului au fost exterminate cu sălbăticie pentru a se tipări pe lemnul lor disprețul și aroganța unor indivizi care, în fața Creatorului, descalifică specia umană. Nu este prima dată când spun că lemnul plânge de durere când este imprimat cu stupizenia și obscenitatea umană și vibrează fericit atunci când se aplică pe el cerneala tipografică a Înaltului. Cartea lui Harry White de Danciu a bucurat lemnul sacrificat pentru a fi editată, afirm acum, când piața literară e plină de surogate subordonate mentalității de tarabă. E timpul altor cărți, a venit vremea ca “glorioasa literatură” să apună, să întâmpine cu respect o altă ordonare a literelor, cuvintelor, frazelor și sensului acestora. Omenirea trebuie să învețe altă limbă, una universală,...
0 poezii, 0 proze
Feli Marinescu
M-am nascut pe 25 februarie 1994,in Sfantu Gheorghe.Pana in prezent,"cea mai cea" realizare a mea este ca am participat 5 ani consecutiv la olimpiada de romana,faza nationala ,la care in ultimii doi ani am luat si premiu.In 2009 am luat locul 5 pe tara,iar in 2010 am luat locul 7.Nimic mai mult.. Imi place sa cred ca am poezii cat de cat acceptabile :)
1 poezii, 0 proze
Radu Gyr
Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) este un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioda a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Mișcării Legionare, al Imnului Moța și Marin (dedicat lui Ioan Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării. A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și...
489 poezii, 0 proze
Arsenie Papacioc
Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița) este un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Considerat unul dintre cei mai importanți...
1 poezii, 0 proze
Sfânt este cerul....
de Cristian Petru Balan
Sfânt este cerul - o anvelopă vie de lumini arzătoare aflate în clocot veșnic activ ce permit omenirii să-l descifreze dincolo de nori și să-i smulgă tainele adâncimii lui care curg în valuri calde...
CTITORIE SUB LUMINA
de FLOARE PETROV
CTITORIE SUB LUMINÃ (vis de Craciun în care mai cred când plâng ) Atârn de o idee, verb simplu și firesc Așa sunt fericită , dependentă de cer, De un buric astral prin care cerșesc Ozonul minunilor -...
Sacru și sfânt, o diferență ignorată
de Alexandru Mărchidan
Deseori se consideră că termenii „sacru” și „sfânt” au aceeași semnificație, eroare ce poate fi explicată prin utilizarea frecventă a primului atunci când se vorbește despre spiritualitate în...
Gând martiric
de Nincu Mircea
Albastru. Sfânt albastru și infinit Este cerul. Îl ridic în cruci de granit. Bat cu daltă de flamură Într-o bucată de marmură. Plin de mâini și picioare Mă înalț peste pământuri și mare Și îmi curg...
Dealul galben
de dan david
Pentru mine Golgota e pe Alom Iar Via Dolorosa Este drumul îngust de pământ Care se vede de departe Șerpuind chinuit Până la vârful dealului galben. În visele verilor înăbușitoare Aud scârțâitul...
Program zilnic
de Radu Gyr
La 6, sună-n poarta-ntâia trezirea pentru vizuine. Ies hoții galbeni ca lămâia, să-și spele fața prin latrine. Îi văd grămezi, în soare lânced, plecați pe străchini împuțite, cum hăpăiesc din terciul...
Preaiubitul meu e Unul
de Traian Dorz
Preaiubitul meu e Unul Preaiubitul meu e Unul fără seamăn pe pământ Glasul Lui e armonia Cântec este-al Lui Cuvânt. Orice loc pe unde trece de miresme-alese-i plin câmpu-i mai frumos pe-acolo cerul...
Spuma marii
de dan stancu
Plopii-si plang frunza pierduta cu lacrimi ce cad pe pamant, peste amintirea verii, peste tot ce este sfant! e toamna tarzie si ploua marunt, peste oameni goliti de simtiri; se lasa-nserarea si fum...
AM VENIT ROMÂN LA TINE
de serb ilie
AM VENIT ROMÂN LA TINE Am venit românule la tine, Omule de piatră și pământ, Cu dragoste așa cum se cuvine, S-arăt spre calea Celui care este sfânt. Am venit să-ndrept pe ale noastre, Și relele ce-a...
Mama, colț de Rai !
de Aurora Luchian
Mă cuibăresc la tine mamă, La pieptul tău cel cald Și tare-mi ești măicuță dragă, Dar și eu îți sunt drag! Și îmi răsfiri părul bălai Iar eu mă strâng de tine, Aici e colțul meu de Rai Aici lipit...
