Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sfânt este cerul....

1 min lectură·
Mediu
Sfânt este cerul -
o anvelopă vie de lumini arzătoare
aflate în clocot veșnic activ
ce permit omenirii să-l descifreze dincolo de nori
și să-i smulgă tainele adâncimii lui
care curg în valuri calde peste noi,
urmând să ne lumineze pe rând sau pe toți
și să cădem în albastrele lui tăceri siderale.
Amețiți, neîncetat, îi sondăm tăinuite străfunduri
căutându-i acolo Inima universului
cu strălucirea-i orbitoare și totuși invizibilă multora,
deși Ea S-a coborât odată aici la noi
unde s-a oprit pe o cruce dătătoare de dureri,
eternizând-o, înălțând-o și preasfințind-o...
Pe noi, oamenii, dihotomizați în comportări și-n spirit,
Inima cosmosului simțim că ne-a iubit
și prin supremă jertfă,
ne-a schimbat cât nu putem deloc pricepe,
chemându-ne mereu, prin forțe indefinibile,
să intrăm toți în miezu-i sfânt, atotputernic,
spre a ne preface, la rândul nostru,
în flăcări vii,
în veșnnice lumini ca niște flori
tot mai aprinse,
tot mai fără de margini
și tot mai pure...
Iar noi, de-am vrea, putem oricând
să-i reflectăm lumina cu toate razele ei,
s-o imităm până la identificări de ne-nțeles.
Numai de-am vrea...
001.352
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
179
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Sfânt este cerul.....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14116315/sfant-este-cerul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.