Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Serviciul de ambulanta"6959 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Jean MoginJM

Jean Mogin

AutorClasic

Născut la Bruxelles, la 25 aprilie 1921. Jean Mogin se trage dintr-o familie de origine franceză, emigrată în Țările-de-Jos cu puțin înainte de revocarea Edictului din Nantes (1685). Fiu al poetului Norge, Jean Mogin este poet, autor dramatic și critic literar. A studiat arheologia și istoria artelor. A condus serviciul de teatru și literatură al Radiodifuziunii naționale belgiene. Poeți mai vârstnici, de prestigiu, și critici ca Franz Hellens și Jean Tordeur au relevat calitățile esențiale ale scrisului lui Jean Mogin în poezie și teatru : „un poet dăruit cu un verb ales și interogativ patetic, cu alură incisivă, cu abundență lexicală, cu nerăbdare pasionată”. A publicat culegerile de poezie: La vigne amere (Vița amară), în 1943 – Premiul poeților; Les vigiles (Ajunurile), în 1950; Les patures du silence (Pajiștile liniștii), în 1956 – Premiul gândirii franceze.

2 poezii, 0 proze

MC

Miguel de Cervantes

AutorClasic

- scriitor spaniol. - viata aventuroasa, in serviciul unui cardinal, in armata(ranit in batalia de la Lepanto, isi pierde un brat), in captivitate la pirati si in sclavie la Alger, in inchisoarea pentru datornici. - debut literar tarziu - ,,Galateea\" - roman pastoral - 1585 - ,,Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha\" - 1605 - ,,Nuvele exemplare\" - 1613 - piese de teatru ,,Opt Comedii\" - 1615 - ,,Muncile lui Persiles si ale Sigismundei\" - aparut postum - moare in 1916

6 poezii, 0 proze

BM

Bosca Mihaela Maria

AutorAtelier

sunt nascuta in data de 12.08.1984. in localitatea Resita, jud. Caras Severin. Clasele I-VIII le-am terminat la Resita la Scoala Generala nr.6, am continuat cu liceul la Grup Scolar Industrial Metalurgic Resita, profil matematica informatica.imediat dupa terminarea liceului m-am inscris la facultatea Eftimie Murgu din Resita la I.D.,sectia Marketing anul III. Facultatea o continui in paralel cu serviciul.

5 poezii, 0 proze

TB

Tudorel-Sorin Boulean

AutorAtelier

20031117115517 1989-1993-Liceul Teoretic Elena Cuza Craiova 1993-1997-Facultatea de Litere si Istorie Craiova sectia franceza latina1997-1998 Master in literatura franceza Universitatea din Craiova 1998-2000 profesor de limba franceza si latina la Liceul Teoretic C. Brancoveanu Dabuleni Dolj 2000-2003- Traducator la Serviciul Marketing-Export S.C. IMAR S.A. Arad 2003- Planificator de productie S.C. BOS Automotive Romania S.C.S. 2014 logistics project manager Hella Romania

12 poezii, 0 proze

Nicolae SzekelyNS

Nicolae Szekely

AutorAtelier

Fac. de Metalurgie (Politehnica Bucuresti) Carti publicate: Alchimia divinului - eseu filosofic, ed. Emia Astrele interioare - poezie, ed. Signata (Helicon), seria Liliput Starile imnice - poezie, ed. Mirador, Arad Sine piezis - poezie, ed. Corvin Buletin de stiri - [pezie, ed. Corvin Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania - Filiala Arad, din 2002 Pasiune complementara: Chitara clasica Serviciul actual: tehnoredactor (la o editura/tipografie din Deva) Timpul aduce cu sine aluviuni, dar si spala... Iata ca a disparut chitara, in locul ei a aparut lauta, cu repertoriul ei vast, mult prea vast si adanc... De fapt lauta este Biblia instrumentelor... http://www.youtube.com/watch?v=G4e25lUk8Qw si alte inregistrari daca dati cautare dupa simplul nume pe care il port...

50 poezii, 0 proze

Dumitru SavaDS

Dumitru Sava

AutorAtelier

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...

1000 poezii, 0 proze

Alecu DoniciAD

Alecu Donici

AutorClasic

1806 Potrivit unui act eliberat la 4 iunie 1818 de ieromonahul Nicolai, blagocinul bisericii din satul Stanca (în prezent Donici), ținutul Orhei, Alecu Donici a fost botezat la 19 ianuarie 1806. Era primul copil din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Naș a fost Iancu Lambrino, unchiul după mamă. 1819 20 februarie Împreună cu fratele său Petrache (1808-1872) este înscris la Liceul de cadeți nr.1 din Sankt-Petersburg, unde s-a aflat până la terminarea studiilor în 1825. 29 aprilie Moare tatăl fabulistului, clucerul Dimitrie, în vârstă de 46 de ani, de tuberculoză. 1825 28 aprilie Cu gradul de sublocotenent e trimis în regimentul Ekaterinburg, dislocat în sudul Basarabiei. 1826 30 ianuarie Conform cererii depuse, este eliberat din serviciul militar din motive familiale. 1829 4 noiembrie La Iași se stinge din viață unchiul după tată al fabulistului — cunoscutul pravilist Andronache Donici (n.1760). 1829-1830 A.Donici participă la combaterea...

57 poezii, 0 proze

IT

Ioanna Tsatsos

AutorClasic

— Fiica lui Stelios Seferiades, profesor de drept international la Universitatea din Atena si sora poetului Gheoghios Seferis (Premiul Nobel, 1963); si-a facut studiile la Atena si Paris. Teza de doctorat avea ca subiect „Influenta nationalitatii asupra valabilitatii casatoriei“; — Membra a mai multor organizatii sociale: „Luminatorii“, Centrele de asistenta pentru copii, Serviciul social international etc.; — In timpul ocupatiei germane, Ioanna Tsatsos a lucrat ca voluntar la Mitropolia Atenei, responsabila a familiilor celor persecutati de catre fortele de ocupatie. A luat parte activa la miscarea de rezistenta nationala; — In 1947, a publicat o carte cu titlul Executati in timpul ocupatiei, continand numele a 593 de victime, ca si rapoartele preotilor care au asistat la executie si toate datele biografice bazate pe arhivele arhiepiscopiei; — Intre 1950-1951 s-a aflat in fruntea miscarii pentru obtinerea dreptului de vot al femeilor si pentru educatia lor politica; — In 1966 a fost...

3 poezii, 0 proze

AD

Alecu Donici

AutorClasic

1806 Potrivit unui act eliberat la 4 iunie 1818 de ieromonahul Nicolai, blagocinul bisericii din satul Stanca (în prezent Donici), ținutul Orhei, Alecu Donici a fost botezat la 19 ianuarie 1806. Era primul copil din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Naș a fost Iancu Lambrino, unchiul după mamă. 1819 20 februarie Împreună cu fratele său Petrache (1808-1872) este înscris la Liceul de cadeți nr.1 din Sankt-Petersburg, unde s-a aflat până la terminarea studiilor în 1825. 29 aprilie Moare tatăl fabulistului, clucerul Dimitrie, în vârstă de 46 de ani, de tuberculoză. 1825 28 aprilie Cu gradul de sublocotenent e trimis în regimentul Ekaterinburg, dislocat în sudul Basarabiei. 1826 30 ianuarie Conform cererii depuse, este eliberat din serviciul militar din motive familiale. 1829 4 noiembrie La Iași se stinge din viață unchiul după tată al fabulistului — cunoscutul pravilist Andronache Donici (n.1760). 1829-1830 A.Donici participă la combaterea...

0 poezii, 0 proze

Boeru VioricaBV

Boeru Viorica

AutorAtelier

Sunt pensionară. Am lucrat la Uz. de țevi Republica din București,la serviciul Contabilitate.După pensionare am făcut parte din mai multe cenaclui literare;Ion Creangă,Lucian Blaga,Vasile Carlova,fiind inclusă în cateva almanahuri.Tot aici participând la momente artistice ca solist vocal.Am fost și sunt colaboratoare la revista Miorița Noastră din New-York patronată de prof. Elisabeth Păunescu.De 7 ani fac parte din formația artistică a Asociației Pensionarilor pe țară, din str. Lipscani.In momentul acesta sunt în vizită la copii mei în SUA,mai precis la Houston, unde în cadrul bisericii, în Buletinul Parohial, am publicat cateva poezii.

87 poezii, 0 proze

Serviciul de ambulanta

de neculea corneliu

Miros de spital, De treaba,de grija trezita, Convalescenta plictisului, A trebii neterminate Subt albul voal Se odihneste pe-un pat De muschi incordati Ai asistentului, Jean Valjean,atemporal In...

PoezieAtelier

Salvatorii de vieți

de CRETU IOAN

Oamenii de la ambulanță Salvatorii de vieți Lîngă clădirea veche a spitalului municipal Roman, liniștea mașinilor parcate acolo este aparentă. Printre ele, dormitează la soare cîinii. Din timp în...

ProzăAtelier

Atenție, se închid ușile!

de Anca Vieru

în jurul meu mâini atârnate de bare priviri identice capete cu căști pe urechi săptămâna asta trebuie să porți căști galbene ca să nu te amendeze poliția culorilor căștile verzi de săptămâna trecută...

PoezieAtelier

secretul unui bărbierit perfect

de emilian valeriu pal

storci tubul cu gel aftershave absent ca de obicei ai scăpat prea mult în palmă îți spui că în ritmul ăsta n-ai să înveți niciodată secretul unui bărbierit perfect trebuie doar să te concentrezi nu...

PoezieAtelier

Cine este Dumnezeu ?

de Octav Chivulescu

Știu că nu vă plac textele lungi, așa că am să fiu scurt. * Un accident de circulație. Din cele care, raportate la întreaga lume, se întâmplă în fiecare minut. Încă se mai simt parcă, plutind prin...

ProzăAtelier

Atentatul

de Aurel A. Conțu

“ ...Cuvântul “secret“ este inadmisibil într-o societate liberă și deschisă iar noi ca popor, intrinsec cât si din punct de vedere istoric suntem împotriva societăților secrete, a...

ProzăAtelier

Consilier Editorial (1)

de Helia Rimoga

Inaugurez această rubrică în care voi încerca să aduc la cunoștința cititorului român cărți netraduse încă la noi, în speranța că aceste recenzii vor ajunge - poate întâmplător, poate forțând un pic...

EseuAtelier

***

de Relu Cazacu

simt o durere în brațul stâng lângă tatuaj se umflă cineva apelează serviciul de urgență ambulanța are draperii în loc de uși băieții în roșu le trag să nu mă vadă orașul de parcă el m-a înțepat...

PoezieAtelier

ce oră o fi în america

de emilian valeriu pal

tot mai des dimineața cînd urc dealul de la episcopie inima înțeapă ca viespile care tăbărîseră pe bunică-miu. dar nu l-au răpus atunci așa că n-o să mă răpună nici pe mine. despre taică-miu știu...

ProzăAtelier

A treia bancă - Cap. 28 – Aparențe care înșală, ca întotdeauna

de Laurențiu Orășanu

Retina 7 dădea știrile din sport, dar News Alertul din josul ecranului ne sfătuia să stăm pe lângă televizoare: „Cine e omul din spatele Muzeului Geologic?” Probabil că Delia își compunea strategia,...

ProzăAtelier