Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Scut și Spadă"20094 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mihai HendeaMH

Mihai Hendea

AutorAtelier

„ Mihai este numele care le venea prima datã în minte soților Hendea din Zalãu dupã nașterea celui de-al doilea copil al lor. De aici și pânã la a-și numi odrasla așa a fost doar un drum scurt. A șadar, bãiatului lor, nãscut pe data de 3 martie 1986, i-a fost trecut în certificatul de naștere, în dreptul numelui - „Mihai Hendea”. Dupã absolvirea școlii generale și a Colegiului Național „Silvania” (secția „Stiințe sociale”) din orãșelul de la poalele Munților Meseș, Facultatea de Stiinte Politice și Administrative , sec ția Jurnalism, din cadrul Universitãții Babeș-Bolyai Cluj-Napoca l-a primit pe Mihai ca boboc în 2005. Întotdeauna cu motto-ul „Mama proștilor e tot timpul gravida” proaspãt în minte, Mihai are tentative repetate de a se ține cu dinții pentru ca aceastã mamã cu mulți copii sã nu-l adopte și pe el. Cu ninsori rupte din pove ști sau zile însorite de primãvarã, ce-i aduc bucurie în suflet; cu...

10 poezii, 0 proze

GD

Gabriel Daniel Dorobantu

AutorAtelier

Cineast si scriitor, nåscut în anul 1960 la Bucuresti. Poezii în limbile: românå, suedezå, englezå.

25 poezii, 0 proze

Mircea StreinulMS

Mircea Streinul

AutorClasic

Scriitor si poet iconarist, nãscut la 22 Ianuarie 1910 în comuna Cuciurul-Mare (judetul Cernãuti), Bucovina. Studiile primare în comuna natalã, secundare (liceul "Aron Pumnul" din Cernauti); Mircea Streinul (desen de Rudolf Rybiczka)studii universitare în litere, filosofie si drept la Universitatea din Cernãuti. Licentiat în teologie. Fondatorul "Grupãrii Iconar" în anul 1931 alãturi de Gheorghe Antonovici, George Drumur, Ion Rosca si Neculai Pavel, apoi al "Colectiei Iconar" si "Editurii Iconar" (având colaborarea lui Iulian Vesper), si în final co-fondator al revistei "Iconar" (împreunã cu Liviu Rusu, Traian Brãileanu, Iulian Vesper si altii) apãrute în mod succesiv la Cernãuti, Mircea Streinul a desfãsurat în paralel o vie activitate literarã editând revistele "Argonaut", "Caietul celor 4" si "Fisier". Fost redactor la ziarul "Buna Vestire" din Bucuresti (oficiosul Miscãrii Legionare), a colaborat intens la numeroase...

7 poezii, 0 proze

SP

stefania pavelescu

AutorAtelier

Născută în Rm. Sărat, profesoară, soţie și mamă fericită.

35 poezii, 0 proze

Stancu Ciprian CosminSC

Stancu Ciprian Cosmin

AutorAtelier

Nãscut pe data de 20-10-1985 în Deva, un an mai târziu întreaga familie s-a mutat în Curtea de Argeș. Ĭn prezent student la Sociologie și la Asistențã Socialã în București. Ĭn timpul liceului a beneficiat de 3 burse de studii înafarã pe o perioadã de șase luni în Franța, Italia și Spania. Redactor-șef timp de doi ani la revista liceului (clasele a 11 a și a 12 a). Atestate de cunoaștere a tuturor celor 4 limbi de circulație(englezã, francezã, spaniolã și italianã) și de cunoștințe în economie. Nu a debutat încã într-un volum. Colaborãri cu diverse reviste culturale, preponderent locale. Membru al cenaclului literar "Avantpost", sub îndrumarea profesorului Anghel. Domenii de interes: Manifestã un interes constant pentru problemele generale ale umanitãții, în special cele legate de antropologie culturalã, politici sociale, etnologie, simbolisticã, psihologie socialã etc.

13 poezii, 0 proze

Philippe SoupaultPS

Philippe Soupault

AutorClasic

(Rom.:) Philippe Soupault a fost un scriitor francez asociat cu dadaismul și apoi cu mișcare suprarealistă. S-a născut în Chaville la 2 august 1897 și a decedat la Paris pe 12 martie 1990. Cunoscut mai ales pentru Câmpurile magnetice, prima scriere automatică, realizată împreună cu Andre Breton. Alte volume: Aquarium, Rose des Vents (Roza vânturilor), Westwego, Il y a un océan (Există un ocean), etc. (Fr.:) Philippe Soupault est un poète français, né à Chaville le 2 août 1897, décédé à Paris le 12 mars 1990. Avec ses amis André Breton et Louis Aragon il participe à l\'aventure Dada, qu\'il considère comme une « table rase nécessaire », pour ensuite se tourner vers le surréalisme, dont il est un des principaux fondateurs avec André Breton. Avec ce dernier, ils ont en effet écrit le recueil de poésie Les Champs magnétiques en 1919, selon le principe novateur de l\'écriture automatique. Ce recueil de poésie peut être considéré comme une des premières oeuvres...

3 poezii, 0 proze

MM

Mir Abdus Shukur Al Mahmud

AutorClasic

S-a născut în Morail Village, Districtul Brahmanbaria , Bangladesh. Mahmud și-a început cariera ca jurnalist. Este considerat unul dintre cei mai mari poeți din Bangladesh ai secolului XX.

0 poezii, 0 proze

IA

Isip André

AutorAtelier

Sunt nàscut în orasul Sângeorz-Bài, în România. Am plecat din tarà în 1982 din motive politice. Dupà o odisee de câteva luni de zile am ajuns în Franta, unde dealtfel locuiesc si-n ziua de azi. Scriu literaturà în limba românà de treizeci de ani. Am publicat în presa de specialitate, volum etc. Và trimit un text mai cu seamà ca sà am pàrerea dumneavoastrà asupra calitàtii scrisului meu, a nivelului literar la care am ajuns. Dacà îl gàsiti suficient de bun sà fie publicat, nu am nimic împotrivà. Sunt de acord de asemeni sà particip la concursuri organizate de dumneavoastrà sau altcineva.

2 poezii, 0 proze

Cristian Tudor PopescuCP

Cristian Tudor Popescu

AutorClasic

CRISTIAN TUDOR POPESCU (nãscut în 1956, București), absolvent al Facultãții de Automatizãri și Calculatoare, București, promoția 1981, este redactor-șef al ziarului —Adevârul. În 1987 publicã, la Editura Albatros, volumul de nuvele SF Planetarium, pentru care primește premiul Congresului European de SF de la Montpellier. În 1991, apare romanul Vremea Mânzului Sec, la Editura Cartea Româneascã, iar în 1993, antologia SF Imperiul oglinzilor strâmbe, la Editura Societãții —Adevãrull,. În 1995, traduce Edificiul nebuniei absolute, de Stanislaw Lem, publicatã la Editura Univers. Cristian Tudor Popescu este redactor-sef la cotidianul “Adevarul” si unul dintre cei mai prestigiosi gazetari din Romania de dupa 1989. Este absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din Bucuresti. A debutat ca prozator SF. Carti publicate: „Planetarium” (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); „Vremea minzului sec” (Cartea Romaneasca,...

2 poezii, 0 proze

Omraam  Mikhaël AïvanhovOA

Omraam Mikhaël Aïvanhov

AutorClasic

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986), filozof si pedagog francez, s-a nãscut în Bulgaria. În anul 1937 el se stabileste în Franta si începe sã explice esenta învãtãmântului sãu. Ceea ce surprinde chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentatã aceastã unicã problemã: omul si desãvârsirea sa, omul si perfectionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în functie de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bunã cunoastere de sine si pentru o mai bunã îndrumare a vietii sale Ceea ce surprinde, chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul și desăvârșirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcție de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaștere de sine și o mai bună îndrumare a vieții sale.

1 poezii, 0 proze

Scut și Spadă

de Mihai Cucereavii

Ai harul de-a scrie scurt, Știi să pui punctul pe „I”, Cuvântul îți este scut, Și spadă – pentru-a lovi!

PoezieAtelier

Inger si demon

de Nicolae - Claudiu Marinescu

Azi o luna sangerie in urlet de lup apune Peste-o mare de scuturi cu valuri de sabii Mare ce-neaca in ea ale lumii desarte corabii Marea camp de bataie-i in El Sireth, nu in lume Dar pe-ast camp de...

PoezieAtelier

Nu evada...

de Mihai Cucereavii

\"...Mă lupt să evadez și să nu pier. În casa ce pe viață îmi e dată, Să nu rămân de-a pururi prizonier.\" Sonet44 de Adrian Munteanu * * * Nu evada din casa ta natală, Să nu devii prizonier de gală,...

PoezieAtelier

Shakina

de Frone Ilarie-Adrian

Shakina 5.10.2023/15.20-15.45 Ardent și tare alert la spațiul tangent Timpului prezent ce circurcumscrie O existența ce e totuși bate încă vie, Mă retrag din timpul trecut fără regret: Nu mai e nimic...

PoezieAtelier

Psalm

de Ada Ionescu

Întinde, Doamne, mâna ta spre inima celor ce n-au iubit niciodată până la capăt! Arată-te în pauzele dintre două amoruri în orașele de sare, de bitum, pe toate ulițele desfundate, în toate birourile...

PoezieAtelier

Pe baricadă

de Cristian Petru Balan

Speranța ideală când visele frumoase Încep să-mi împlinească dorințele eterne, Chem Binele să lupte cum inima-mi dictase, Căci Adevăru-n cale-i covor de flori i-așterne ! Dar eu cu fapte-mi umplu...

PoezieAtelier

Mintea de pe urmă

de Mihai Cucereavii

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Mintea de pe urmă. Catrene, epigrame, parodii / Mihai Cucereavii. – Ch. 2009. - 156 pag. ISBN 978-9975-911-26-9 821.135.1(478)-1 C93 CATRENE CU DEDICAÞII...

PoezieAtelier

Duel

de Andrei Pavel

Îi scrâșnesc sub talpă-n jerbe fire de iarbă pietrificată. În ochi, irisul său fierbe și spada tăioasă spre mine se-ndreaptă. Un spațiu de vid renaște ca barieră palpabilă și scut, îmi ridic și eu...

PoezieAtelier

Rătăcire

de Valentin Irimia

Miresme sonore, dau harfele-n pârg Cu strune de gene, vibrând adiere În inimă arde un tulbure sârg, În setea urechii, ard muzici de sfere. Tranșeele frunții sub fraged sărut Se șterg ca răbojuri sub...

PoezieAtelier

Către Elena II…

de Cristian Vasiliu

Îți scriu cu bastonu-n nisip din surghiunul Pe insula arsă în numele tău, Căci iată războiul se términă rău Și zeii de ură mor până la unu’. Din Troia rămâne un maldăr de pietre Prin fumul ce urcă-n...

PoezieAtelier