Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Scufundă-te-n metal"5357 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
37 rezultate
Cristian ZeletinCZ

Cristian Zeletin

AutorAtelier

Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...

2 poezii, 0 proze

Felix AdercaFA

Felix Aderca

AutorClasic

Felix Aderca (n. 13 martie / 26 martie, 1891, comuna Puiești, județul Vaslui - d. 12 decembrie 1962, București) este pseudonimul literar al unui prozator, poet, estetician și eseist român, de origine evreiască. Numele său real era Zelicu Froim Adercu. Urmează școala primară la Puiești, apoi Liceul Carol I din Craiova, neterminat. A fost un autodidact. După o tentativă de a se stabili la Paris, revine la Craiova unde devine funcționar la Ministerul Muncii. Ia parte la ședințele cenaclului Sburătorul, coordonat de Eugen Lovinescu. S-a remarcat ca poet simbolist, autor de povestiri și romancier (Omul descompus), autor al unuia dintre primele romane de anticipație din literatura română, Orașele scufundate. Este tatăl lui Marcel Aderca, de asemenea scriitor. Opere * Motive și simfonii, 1910 (poezii) * Stihuri venerice, Editura Benvenisti, Craiova, 1912 (poezii) * Fragmente. Romanțe, 1912 (poezii) * Reverii sculptate, 1912 (poezii) * Țapul, 1921 (roman) * Domnișoara din strada Neptun,...

3 poezii, 0 proze

IM

Ion Sofia Manolescu

AutorClasic

Ion Sofia Manolescu (n. 24 noiembrie 1909 – m. 1993), poet și memorialist. A semnat uneori doar cu numele de Ion Manolescu. :A nu se confunda cu prozatorul contemporan Ion Manolescu (n. 1968), care a scris ”Întâmplări din orășelul nostru”.: A publicat în 1936 sub numele de Ion Manolescu volumul de debut ”Odihna neagră” la editura ”unu” a lui Sașa Pană. În 1944, la opt ani de la publicarea volumului, a fost primit în Uniunea Scriitorilor, la recomandarea lui Tudor Arghezi și Gala Galaction. După 1946 a avut interdicție de semnătură în presă timp de mai bine de un deceniu. A colaborat și la revistele România literară și Front literar. Cea mai cunoscută carte a sa postbelică este ”Între mine omul și voi cartofii”. A mai publicat în 1962 și o carte de memorialistică, ”Amintiri”. Opere * Odihna neagră, Studioul grafic "Steaua artei", editura unu, București, 1936 (cu un portret de M.H. Maxy; tiraj de 208 exemplare) * Amintiri, Editura Meridiane, București, 1962 * Soare scufundat, Editura...

2 poezii, 0 proze

Ațo Șopov

AutorClasic

Ațo Șipov s-a născut la Stip în 1923. Face studii superioare la Facultatea de litere din Skopje, devine membru al Academiei macedonene, președinte al Asociației scriitorilor iugoslavi, președintele Asociației traducătorilor, președinte al Comisiei pentru relații culturale cu străinătatea, ambasador al Iugoslaviei în Senegal. În 1940 i se tipărește prima carte de poezii intitulată „Hanuri”. A mai publicat următoarele volume de versuri : Poeme, Drumurile tinereții, Cu mâinile noastre, Versuri despre durere și bucurie, Scufundat în tăcere, Cântece, Neant, Nașterea cuvântului, Spectatorii de duminică, Poem pentru femeia neagră. A tradus în macedoneană din Shakespeare, Rostand, Corneille, Leopold Sedar Senghor. Ațo Șopov este unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai liricii macedonene, poezia sa stând sub semnul interogației permanente, descifrării și înțelegerii existenței, setei de a ști și de a putea imagina idealul.

3 poezii, 0 proze

bogdan ioanBI

bogdan ioan

AutorAtelier

habar nu am ce sa spun cred ca ar trebui ceva sa spun sau ar fii ceva dar nu stiu ,sa zicem ca inca caut sa ma identific, m-am nascut ca orice om normal , am crezut ca o sa scufund in banalitatea sociala insa nu a fost asa, am incercat sa ma integrez intr-o societate prea ostila mie sau poate doar imaginatiei mele. sunt un tip din punctul meu de vedere foarte normal cu nazuinte si vise ce pe aici nu cred ca se v-or implini,de fapt o copilarie intreaga si restul zilelor pana acum am trait si traiesc in visele mele.asta nu inseamna ca sunt vreun introvertit, nicigand, insa in visele mele lumea e perfecta atata tot

31 poezii, 0 proze

ioana mateiIM

ioana matei

AutorAtelier

m-am născut într-o poveste despre care un OM scria așa: "emoția magnifică și cea mai profundă pe care noi o putem resimți este starea inefabilă a misterului, acolo există germenul oricărei științe veritabile. Acela căruia această emoțiie îi este străină, care nu știe să se scufunde pierdut în sine de extaz, lăsandu-se cuprins de admirație, este deja un om mort. A STI CA CEEA CE NE ESTE ENIGMATIC SI DE NEPATRUNS EXISTA TOTUSI, manifestandu-se ca cea mai înaltă înțelepciune și cea mai radioasă frumusețe pe care facultățile noastre obtuze nu o percep decat sub o formă primitivă--această certitudine, acest sentiment îmbătător este în centrul oricărei stări sublime veritabile." (numele lui este Albert Einstein) și...cam atat... ________________________________________________________

1699 poezii, 0 proze

AV

Alina Vasilcan

AutorAtelier

Eu sunt:Albastru Albastru sânge- Simt în mine Acorduri nesfârșite De tonuri cristaline Și odele înalte, Puternic orchestrate- Au dispărut acum Corăbiile-n noapte. Și eu, adânc-adânc, Tot mai adânc, Eu mă scufund În marele albastru surd. Am sânge-albastru Și în mine Se-ntrepătrund Puteri divine. Mi-au revărsat, În suflet și în minte Un mare-albastru, Fără cuvinte...

7 poezii, 0 proze

Scufundă-te-n metal

de Mihaila George-Ionut

Scufundă-te-n metal, Tu ființă de cristal. Pielea-ți albă de calcar, Ochii-s piatră de tigru, Portu-ți e veșnic horinar Și doliu-ți e sobru. Am crezut Că te-am pierdut Suflet de argint, Stea de...

PoezieAtelier

În întuneric – 1-a variantă

de Georg Trakl

Nicicând chipul de aur al primăverii; Sumbru râset în aluniș. Hoinăreală de seară-n pădure Și strigătul plin de ardoare al mierlei. Toată ziua vuiește în sufletul străinului dogoritorul verziș....

PoezieClasic

Predica trăsnetelor și a fulgerelor

de Rafael Alberti

Tu, care pierzi culoarea cerurilor verificând potrivirea unui șurub, exactitatea unei chei, sau albeața exaltată pe care o capătă izolatoarele în preajma rândunelelor, topește-te, topește-te doar în...

PoezieClasic

sotto in sù

de emilian valeriu pal

(fragment) Tată am păcătuit împotriva ta și a cerului nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău nu sunt vrednic să mă numesc în niciun fel am iubit oamenii mai mult decât m-am iubit pe mine am iubit...

Atelier

Epigrame trimise la Târgu Jiu - 2014

de Chitul Grigore

Tema: „Vulturul nu prinde muște ” 1. Fatalitate Lipită ca afișul de perete O muscă îndura cu greu supliciul, Căci una-i să te prindă un erete, Și alta-i să te lase lată… pliciul! 2. Gustarea...

PoezieAtelier

Teoria muzicii bune

de Stan Cristian

Dacă stai în casă și crapi de plictiseală, nu pentru că nu știi ce ai putea să faci ca să te distrezi, ci doar din simpla realitate a dificultăților financiare, recurgi la diferite metode de a-ți...

Atelier

Delir in doi

de AAA

Delir de viață și absurd, pe culmi de nebunie când se conștientizează această inutilitate a existenței și niciun scop nu mai trezește dorința de mai mult. Ce mai poți spera când moartea nu mai...

ProzăAtelier

Destin cenzurat

de Ioan Silvan

Începu să plutească. Materia amorfă a incertitudinii în care se scufunda îl împingea tot mai mult în nesiguranță. Spasmele oboselii îi zguduiră de câteva ori trupul. Adormi.„Da! gândi în somn. În...

ProzăAtelier

De copilărie și de altceva

de Marius Marian Șolea

De copilărie și de altceva Dintre toți copiii care treceau pe linie în jos după pâinea dată la rație cu trei lei cincizeci, eu eram cel mai bine îmbrăcat, singurul fără frați și singurul de la oraș....

PoezieAtelier

o reverență iadului

de Andrei Gheorghe

o reverență iadului Locuia pe balcon pur și simplu, nici nu mânca, nici nu bea, nu dădea semne că i-ar fi foame sau sete, privea numai peisajul îngrămădit de blocuri, câteva linii de perspectivă...

ProzăAtelier

Trăitorul avid de putere

de Remus Cretan

Dupa repetarea asociatiei dintre foamea de putere si clopotel de un numar suficient de ori, multi dintre noi saliveaza la auzul clopotelului. Acest gen de reflex conditionat poate fi observat mai...

EseuAtelier

Sabah al hayr (I)

de Petronela Untu

Ziua 1 Sabah al hayr! Bună dimineața, Egipt! Cairo, 26 martie 2006, hotel Pyramisa Iată-mă cuibărită în miez aurit de Cairo, mușuroi uman palpitând de o viață nici măcar bănuită. O lume atât de alta...

Atelier

tricotaj de amintiri - 2 -

de Mateuț Stela

Atât a spus, așteptând posac până ce tinerii s-au pregătit pentru plecare. Crispați, șocați și fără putința de a-și pune în ordine un mod de gândire rațional, cei doi s-au îmbrăcat mecanic, dorind ca...

ProzăAtelier