"Scoală gazdă bucuroasă" – 16060 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLunca Mihaela Elena
absolventă a Liceului pedagogic " Gheorghe Șincai" Blaj,promoția 19881,învățătoare la Scoala Galda de Jos ,studentă în anul II la Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia,secția istorie.
8 poezii, 0 proze
Epictet
Viața lui Epictet este puțin cunoscută. Sursele vechi sunt sărace. A trăit probabil între 50-130 p. Chr. S-a născut în Frigia (Asia Mică, zona Turciei), la Hierapolis, dintr-o familie umilă. A fost adus la Roma ca sclav și a slujit în casa lui Epaphroditos, libert al lui Nero și ostaș în garda de corp a împăratului. Stăpânul, uimit de inteligența sclavului său, l-a eliberat și l-a sprijinit să urmeze lecțiile filozofului stoic Musonius Rufus. Eliberat, Epictet a profesat filozofia. Împăratul Domitian a exilat, printr-un senatus consultum, toți filozofii din Roma și din Italia. Atunci Epictet s-a retras în Epir, la Nicopolis, unde a întemeiat o școală de filozofie. Aici l-a vizitat împăratul Hadrian. Viața lui austeră și elocvența sobră au impresionat auditorii și discipolii săi. Lucrările lui ne pun în relație cu învățământul stoic oral, practicat de Epictet, care, ca și Socrate, nu a scris nimic! Lucrările lui Epictet au fost puse în circulație de Flavius Arrianus, originar din...
1 poezii, 0 proze
Andrea Ilies
Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...
2 poezii, 0 proze
Cenaclul literar Scoala Cirta , jud Sibiu
1 poezii, 0 proze
blank
scoala gen
3 poezii, 0 proze
eduard
scoala primara, liceu , facultate, necunoscut
1 poezii, 0 proze
Anatoliy Sivakov
Scoala de tancuri si auto Mihai Viteazul Pitesti
1 poezii, 0 proze
Mitesc Dumitru Adrian
Scoala la Petrosani Opt clase apoi liceul Industrial cu profil Matematica Fizica si Universitatea Petrosani profil Ingineria Mediului Poezie scriu de cand ma stiu si mi-a placut mult sa o si cant acesta fiind motivatia pentru care mai tarziu am invatat sa cant la chitara.
14 poezii, 0 proze
Cazac Lucian
Scoala Generala Nr 194 absolvit Scoala de muzica(in paralel) clasa: vioara si pian tehnic Liceul industrial Nr. 27 bacalaureat Scoala profesionala: strungar din 1982 Membru al Societatii Muzica interpret in cadrul orchestrei de camera Orfeu Membru al cenaclului Orfeu si euridice in cadrul Societatii Muzica (azi inexistent) Mentiune in cadrul festivalului Cantarea Romaniei pentru poezie si minipiese clasice pentru pian ocupatia actuala:lucrator intr-o fabrica de mobila
11 poezii, 0 proze
cheregi raluca
scoala generala si gimnaziala la scoala generala nr 2 din motru, nu am intreprins nici o activitate care sa demonstreze vreo calitate intru-cat timiditatea ma tintuia intr-o banca de clasa. citirea unor carti intr-o vacanta mare cred ca m-a trezit, mi-a trezit gandirea. liceul la colegiul national george cosbuc, cls11. orele de romana in care profesoare imi spunea uneori:am vazut ca esti mai diferita, imi place cum gandesti; iar alteori: ce lenesa esti. nu am realizari in domeniul literaturii doar o participare la concursul marin sorescu de la valcea anul 2006. nimic nu e nou sub soare, universul este insa mare, din negura iese mereu ceva nou.
1 poezii, 0 proze
Scoală gazdă bucuroasă
de Mihail Buricea
Scoală gazdă bucuroasă Să primești colindă-aleasă Lerui ler colindă veche La oameni fără pereche Masa să fie bogată Inima voastră curată Lerui ler cu bunătate În viață s-aveți de toate Colindăm din...
După moartea lui Nae 8
de nicolae tomescu
Mai bine de o lună a stat Nuțu în spital. La început a fost mai greu, ar fi vrut să meargă pe afară, mai ales, în zilele când se vedea pe geam strălucirea soarelui. A urmărit de acolo cum în fiecare...
patefonul
de Ioan Postolache-Doljești
terminaseră claca la despănușat de popușoi și veseli erau toți după friptura de berbec la cuptor și cănile de vin băute două lămpi de 12 focuri luminau încăperea bărbații ciocneau tot mai des...
Concertul pentru vioară nr. 5 K219 de Mozart
de viorel gongu
Eram în vagonul hodorogit al cursei C.F.R. Lupeni-Petroșani. Se încheiaseră cei doi ani de minerit din viața mea. Alina era bucuroasă că vom merge acasă, la București. Umplusem ranița cu bunătăți...
Tăvălugul II
de Sofia Sinca
În sâmbăta aceea, familia Ciurea completă, Dan, Angela și cei doi copii Andrei și Raluca, coborau din mașina lor în fața Casei de Cultură, la intrarea B, în holul mic. Stupefacție enormă se putea...
Timpuri și destine (Vol.2)
de valeriu danalachi
Anatol Borogan (nu o dată pomenit pe lângă Toni Montana) – în popor Tolea, Tolean și Tolică – nu în zadar purta familie de sat. Se născuse primăvara, cu omăt întârziat afară și o lună înainte de a...
cenușa (1)
de katya kelaro
II Aspasia asculta cu capul plecat gândurile colegilor și parcă niciodată nu se adunaseră atâtea lucruri frumoase de spus. Făcuseră și o felicitare cu citate celebre luate de pe internet, apoi puseră...
Clepsidra
de Mircea Gheorghe
Avea înainte o noapte lungă. îi era urît. Ploaia care nu se oprise de două zile, desfundase complet ulițele satului transformîndu-le în mlaștini cleioase și îngropase clădirea scundă a școlii din...
Gaura Haiducească
de Ion Rășinaru
Seară de vară. La Pescăruș cântă orchestra \'\'Milu\'\' pe care o aplaudă grădina goală. Încălzit de mireasma teilor de pe strada școlii intru să mă răcoresc cu o bere. Nimeni la mese, așa că...
Fila 568 din dosarul 1495
de Nicolae Diaconescu
Fila 568 din dosarul 1495 Bobiță, vărul meu primar din Brașov, sportiv de performanță, după ce a obținut niște premii internaționale, a fost recrutat în forțele speciale și a venit în București. Ne...
