"Sapatura" – 3812 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCatalin Pavel
Cătălin Pavel (n. 1976) este scriitor și arheolog. A urmat studii doctorale și postdoctorale la Univ. of Oxford, Univ. Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Univ. Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Gordion și, în 2005–2010, la Troia). A predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură în București, Cluj și Atlanta, iar în prezent este conferențiar universitar la Univ. „Ovidius” din Constanța, unde coordonează doctorate și conduce săpăturile arheologice ale universității la Histria. Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, Premiul de debut Bibliofagia/UniCredit, tr. fr. de F. Courriol, La septième partie du monde, Éditions Non Lieu, 2017), Nicio clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași”, nominalizat la Premiile USR),...
37 poezii, 0 proze
Jemna Ramona Laura
Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...
2 poezii, 0 proze
socol paul
sunt elev la teatru..ma simt bine ca fiind eu..m-am saturat totusi sa nu fiu privit in ochi..sunt verzi . dar cam rautaciosi.
5 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
Diaconescu Sorin Constantin
Inginer, jurist, functionar public.Scriu pentru ca imi e dor de rima si sensuri.Si pentru ca m-am saturat de bataia de joc a modernismului.
1 poezii, 0 proze
Dante Alighieri
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florența - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad"). "Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante). Viața lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florența. În acea perioadă, Florența era pe cale să devină orașul cel mai important și puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorității...
21 poezii, 0 proze
ciofu
M-am născut în Iasi, pe data de 30 Decembrie 1984. Era o iarnă foarte grea cu troiene cît casa. Am fost cel mai frumos cadou de sărbători fiind primul nepot al familiei. Am crescut la bunici si mi-a prins foarte bine deoarece am fost educat in spiritul religios. Am urmat Școala Generală Tomești și am fost unul dintre cei mai cunoscuti elevi datorită activităților mele. Pînă în clasa a 9-a am fost cel mai mic de statură din clasă. Diriginta imi spunea "drăgălas". După ce am luat Capacitatea am dat la "Seminar". Am intrat la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi" pentru că seminarul nu "m-a vrut". În perioada liceului am participat la revista școlii cu diverse materiale. La începutul clasei a 12-a am facut o poznă incredibila. Am fotografiat-o pe doamna dirigintă în momentul in care îi trăgea o palmă unui coleg. Mi-a luat aparatul,dar mi l-a dat înapoi. La sfîrsitul liceului i-am dat poza de frică să nu mă lase corigent. Îmi aduc aminte de o întîmplare cu diriga cînd a cazut din maxi-taxi ....
1 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Cicu Ciprian Corneliu
Oare cine, ingrijinduse de el poate sa adauge staturii sale un cot? Qui, en prenant soin de celle-ci peut ajouter à sa stature d'un côté? Chi, avendo cura di esso può aggiungere alla sua statura di un lato? ¿Quién, teniendo cuidado de que puede añadir a su estatura un lado? Wer kann kümmert sich um sie in den Rang einer Seite sein? Who, taking care of it can add to his stature one side?
11 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Sapatura
de vasile emandache
Lângă o salcie cu frunzele sub formă de opinci un țăran săpa o fântână Privindu-l în suprema-i voință de a coborî un luminiș în pământ fără să oprească soarele din mers mi s-a părut că este el însuși...
Săpătura în amonte
de Potoroaca Romeo
Înmoi sita în apa râului de munte Degerături ... ce rece, e rece aici... scuturând mâlul sticlos, decantat acum, răscolit și pitrocesc și învârt sita deasă, sucesc și răsucesc și brusc, un grăunte...
Zilele de-acum
de Tinca Mihai-Paul
Zilele de-acum Răscrucea s-a rostogolit la deal, Sub o săpătură în amonte... Gloanțele chiaune fluieră-n aval Lupta-i: glonte pe glonte... Sandalele s-au schimbat în bocanci Scobitoarea e-acum...
să nu vorbim de funie în casa spânzuratului...
de dumitru cioaca-genuneanu
motto: \"Deja groparul pentru mine sapă\" (Vers din poemul \"Aleg mereu învinsul\" de Eugen Gălățeanu) pe-al meu gropar am o ură... dar tac mâlc nu că-s cuminte ci că lui de săpătură nu vreau să-i...
Iubire pictata
de Ștefania Pușcalãu
Îți pictez în versuri blândețea privirii, Mirosul toamnei îmi adoarme pictura, Culoarea îmi lasă-n palme săpătura Drept amintire din tabloul iubirii. Din cer se rupe furtună și-ntuneric E vânt...
lunecări spre sine
de Ancuța Mihaela Georgia
cum poți să tremuri când evadezi din iubire și cât de mult încerci să mai adulmeci mirosul care nu egalează răsăritul... îți rămâne timp pentru oblojirea rănilor născătoare de viață în suflet își...
Orice gri
de Giuseppe Ungaretti
De la pielea lepădată de șarpe La fricoasa cârtiță Orice gri se irosește pe catedrale... Ca o proră galbenă Din stea în stea soarele își ia rămas-bun Și se încruntă sub boltă... Precum o frunte...
De vorba cu groparul
de Laza Alexandru Sorin
E o betie de miros placut si-o liniste ciudata pe tarana si funebru lut se-nalta piatra dupa piatra. Hranind priviri din sumbru cer din marea plumburie groparul aspru si stingher sta risipit pe glie....
Suflet de prun
de Vasile Munteanu
noaptea gâfâind se târâie pe ziduri de beton câine însetat legat nu prea departe (cât să n-ajungă) de castronul cu apă luna vitriolantă scrie tăceri peste albele cruci ai zice că sapă o groapă miros...
Parodie agri-culturala
de Valeriu Cercel
Mi-a pus un ins cu-o minte prematură, O întrebare cu întorsătură : Dacă ar fi cumva o legătură, Între cultură și agricultură (?!)... Cu toate că-s cam mic eu de statură Și studii am doar în...
