"Sa ne simtim bine !" – 23022 rezultate
0.01 secundeMeilisearchTanasiu Radu (Radhucu)
De foarte multe ori ne imaginam ca suntem undeva unde nu am fost niciodata si chiar ne simtim bine dar de si mai multe ori ne dam seama ca acolo este foarte posibil sa nu ajungem niciodata!
18 poezii, 0 proze
corina eanu
"Orice drum spre fericire ne cere sa ne simtim liberi." Octavian Paler
18 poezii, 0 proze
Griffo
Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.
2 poezii, 0 proze
Traian Cristian Noe
Nu este mai frumos sa ne dorim sa iubim, sa ne dorim sa nu mai gresim deloc, sa nu suparam pe nimeni, sa avem permament in vedere ca trebuie sa binedispunem persoana din fata noastra de fiecare data, sa zambim de cate ori privim..., sa gandim pozitiv, sa nu existe " daca, poate " ...? Daca iti doresti cu adevarat ceva, acel ceva il poti avea cu siguranta atunci cand intr-adevar simtzi ca il vrei. Trebuie sa simti ca vrei. Succes maxim Imi doresc sa cunosc oameni buni
13 poezii, 0 proze
Cristi
Am 26 ani (sau cel putin atatia am cand scriu aceste randuri). Am facut in liceu fizica-chimie, in facultate informatica si acum lucrez ca programator. Nu am fost niciodata in liceu "prieten" cu materia "Limba si literatura romana". Nu ne-am inteles, nu ne-am simpatizat... Nu imi placea sa comentez scrierile altora. Niciodata nu mi-a placut sa scriu sau sa vorbesc despre ce au scris altii. Parerea mea este: au scris pentru ca asa au simtit. Punct. Nu trebuie noi sa incercam sa despicam firul in patru, oricum nu vom putea sti daca scrierile lor au fost inspirate din fapte reale sau nu. Un poem, o scriere - orice scriere - trebuie apreciata pentru ca este. Atat. Trebuie simtita, nu analizata... Asta simteam atunci si asta simt si acum. Probabil de aceea nu imi place sa spun lumii de ce am scris una sau alta. Am scris pentru ca asa au vrut gandurile mele sa nasca acele cuvinte. Atat! Momentan traiesc in Strasbourg, Franta si nu as da orasul acesta pentru altul.
2 poezii, 0 proze
Bangau Cristina Simona
hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...
1 poezii, 0 proze
Eugen Ionesco
Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie (13 noiembrie, pe stil vechi) 1909, Slatina - d. 28 martie 1994, Paris; cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și cea a marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse născută Ipcar, avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a...
15 poezii, 0 proze
Ion Vatamanu
1937 / 1993 S-a manifestat ca luptator fervent pentru eliberarea nationala a romanilor din Republica Moldova si Bucovina, in 1987 si mai incoace scriind unele poezii preponderent retorice, de o larga au dienta: Ce vor scriitorii?, Unire, moldoveni!, Celor ce pun graiul la vot, Un popor de felul nostru, Matern la Bucovina etc. Ion Vatamanu a fost un reformator indraznet al poeziei roma nesti din stanga Prutului, riscand in 1962 sa dea o carte de versuri libere, albe, deosebite de cele cultivate la noi in epoca. Apoi a tra dus din Walt Whitman, din Imant Ziedonis, asimiland creator un vers cu care nu prea eram obisnuiti. Apoi si-a ales drept metafora si simbol frunza, explorand acest motiv intr-o carte intreaga De ziua frunzei si punandu-ne din nou la incercare gusturile si pri ceperile. Dupa care se intorcea in Tara Fagilor, de unde ne aducea multe si surprinzatoare Secunde cu munti. Pana ne-am obisnuit cu el si l-am simtit Atat de mult al pamantului (e titlul volumului sau din 1990)...
3 poezii, 0 proze
florea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Climenco Victoria
Dacă am renunța să ne plângem de milă și ne-am gândi doar la ce a fost frumos?Dacă am zâmbi mereu când vedem o floare?De ce să nu rămânem copii ?Putem,lumea este a noastră:iubim,gândim,visăm. Nimic si nimeni nu ne poate împiedica să găsim fericirea.Să încercăm să privim viața așa cum este:o călătorie.Eu nu am regrete...și nici nu voi regreta,fiindcă tot ce am făcut sau voi face in aceasta viata,merită...stiu asta, O SIMT
5 poezii, 0 proze
Sa ne simtim bine !
de tudorache eugen
Lampion cu Soare Să ai pe Cărare ! Jucării la purtător. Tactile iubite Cu Bine menite Ravisantul tricolor. Cu forțe curate Și înviorate Stele blânde mă doresc. Ursuleți de pluș Vin la pieptul tău...
Ne simtim bine!
de nonciu dragos
NE SIMÞIM BINE! Ascunse sunt căile Domnului cu tot ce cuprind ele bune și rele. Uneori mi-e greu să cred că există o cale de izbăvire, deși am simțit-o chiar eu pe pielea mea. Și ce alinare mai mare...
să ne fracturăm
de florin iordache
SÃ NE FRACTURÃM Să ne rupem mâinile Să ne scoatem ochii Să ne dăm șuturi în burtă Să ne simțim bine... Ce mai, să ne fracturăm Deoarece suferim de singurătate, De melancolie... Și nu putem accepta că...
Să ne aruncăm istoria la gunoi !
de Eugen Galateanu
Am citit zilele acestea un comentariu apropo de \" ap rezenta într-o lumină excepțională personajele istoriei noastre...\" .Cu alte cuvinte să ne pieptănăm și să ne machiem bătrânica, baba Istorie,...
Vreau să vii în gândul meu
de Calancea Eugenia
Mă gândesc acum la tine și vreau ca noi să ne simțim bine, vreau să vii în gândul meu să ne împăcăm mereu. De multe ori mă privești și ți se pare că spun povești, iar dacă vezi din ochii mei o...
De ce ar trebui să rămânem pe www.poezie.ro ?
de Eugen Galateanu
De ce ar trebui să rămânem ? Grea întrebare. M-am gândit de foarte multe ori să plec de pe acest site. Un punctaj nedrept, texte trimise la pagina de autor fără motiv, comentarii asasinate. Dar... În...
Trandafirul sinceritatii
de Remus Cretan
Ne simtim bine in sinceritate, lucru care ni se intampla destul de rar. Gandurile noastre cele mai ascunse sunt cele care vor ingadui sa fim cunoscuti, si la suprafata suflelor noastre va pluti...
Amintiri...
de ANDREI CATALIN
Amintiri..sunt clipele petrecute cu tine Care au facut sa ne simtim bine Dar clipele au fost scurte Vroiam sa fie mai multe Acelasi lucru mi-l doresc si acum Chiar mi-l doresc mai mult ca niciodata...
fracturismul prost înțeles
de Andrei Ruse
hai să-i înjurăm pe toți pentru că ne place, să scriem deși nu avem nici un habar despre ce și cum, dar mai ales nu avem cu ce. să ștergem orice rămășiță de sentimente, s-o dăm dracu, s-o lăsăm...
silabe metafizice
de Alexandra Onofrei
a câta oară ne mai întrebăm din priviri despre toate născocirile metafizice/ cu cine ne simțim bine/ cu cine mai râdem și cui mai simțim nevoia să-i alocăm un spațiu infinit undeva lângă urechea...
