Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Să ne ferim..."23022 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

Traian Cristian NoeTN

Traian Cristian Noe

AutorAtelier

Nu este mai frumos sa ne dorim sa iubim, sa ne dorim sa nu mai gresim deloc, sa nu suparam pe nimeni, sa avem permament in vedere ca trebuie sa binedispunem persoana din fata noastra de fiecare data, sa zambim de cate ori privim..., sa gandim pozitiv, sa nu existe " daca, poate " ...? Daca iti doresti cu adevarat ceva, acel ceva il poti avea cu siguranta atunci cand intr-adevar simtzi ca il vrei. Trebuie sa simti ca vrei. Succes maxim Imi doresc sa cunosc oameni buni

13 poezii, 0 proze

Climenco VictoriaCV

Climenco Victoria

AutorAtelier

Dacă am renunța să ne plângem de milă și ne-am gândi doar la ce a fost frumos?Dacă am zâmbi mereu când vedem o floare?De ce să nu rămânem copii ?Putem,lumea este a noastră:iubim,gândim,visăm. Nimic si nimeni nu ne poate împiedica să găsim fericirea.Să încercăm să privim viața așa cum este:o călătorie.Eu nu am regrete...și nici nu voi regreta,fiindcă tot ce am făcut sau voi face in aceasta viata,merită...stiu asta, O SIMT

5 poezii, 0 proze

corina eanuCE

corina eanu

AutorAtelier

"Orice drum spre fericire ne cere sa ne simtim liberi." Octavian Paler

18 poezii, 0 proze

RT

Rosu Tiberiu

AutorAtelier

"Haideți să trăim în așa fel, încât atunci când vom muri, și dricarul să ne plângă." M.T.

2 poezii, 0 proze

AP

Alexandra Cristina Puscasu

AutorAtelier

nu-mi place sa ma caracterizezn singura. consider ca cei din jurul nostru sunt cei in putere sa ne cunoasca, asta in cazul in care ii lasam cu adevarat.

4 poezii, 0 proze

istode oanaIO

istode oana

AutorAtelier

Eu sunt...trebuie sa fiu..o femeie puternica. Viata e asa cum e...asa cum ti-o faci...de aceea trebuie sa ne ridicam, sa mergem mai departe, sa razbim asa cum putem si sa daruim pt a primi inapoi. Viata e un dar si eu nu vreau s-o risipesc fiind deprimata sau urland dupa fantome...Vreau sa ma bazez pe mine, pe forta mea launtrica...vreau sa fiu puternica si optimista!!! Am scris asta pentru ca atunci cand simt ca nu mai pot, citesc randurile astea si prind puterea sa merg mai departe.Poeziile mele sunt triste, ironice, insetate de iubire si utopii. E un mod de-al meu de a evada...un mod prin care alung ceea ce e trist spre poezii, ca sa nu-l pastrez in realitate.

5 poezii, 0 proze

carlova andrei-aCA

carlova andrei-a

AutorAtelier

Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu

38 poezii, 0 proze

CS

Claudia Surtea

AutorAtelier

Murim cate putin in fiecare zi, trebuie sa ne obisnuim cu asta.(Emile Zola)

6 poezii, 0 proze

CM

CIOBOTARU MADALINA-PETRONELA

AutorAtelier

"Dedic aceste poezii tutror celor ce stiu sa iubeasca cu adevarat,celor constienti de puterea iubirii." Pentru ca este adevarat,dragostea adevarata este capabila de orice minune....dragostea poate darama munti,dragostea poate stinge focul si tot ea poate construi o lume divina intr-o lume in care rautatea si cruzimea este stapana aparent absoluta....haideti sa ne faurim fiecare o lume a noastra,o lume in care stapana absoluta sa fie dragostea,gingasia si tandretea!

1 poezii, 0 proze

Să ne ferim...

de Flaviu George Predescu

Viața trece, Să ne ferim să ne iasă povesti. Ziua va trece, Nu sta lângă mine, Lumea va bănui cine ești. Ora trece, Grăbeşte-te să te-ascunzi, Ceilalţi vor crede C-ai să auzi ce nu e bine s-auzi....

PoezieAtelier

Să ne ferim de strălucire!

de ȘUIU SIMONA-DIANA

Să ne ferim de strălucire! Spunea un drept părinte, Căci ea naște invidia Și-ucide trupuri sfinte. Mai bine către alții Cu drag să arătăm, Să spunem ce fac bine Și să-i încurajăm. Mai bine să vorbim...

PoezieAtelier

Vis strâmb cu un exemplar al unei alte rase de numele căreia am ajuns să ne ferim ca boii

de Sorin Stoica

La ușa de fier forjat a hotelului din orașul cu cel mai nordic palat arab din lume cerșește un negru. Era să calc pe el, fuma în tăcere Lipit de un câine alb Și de o chitară spartă și fără coarde....

ProzăAtelier

Să nu ne îmbătăm cu nicio apă

de Silviu Somesanu

Vina celorlați muritori pentru pedeapsă s-a desprins din cuvintele alungate din propozițiile cu finalitate imediată de un descântec la capul deocheatului ce așteată să-și revină. Să nu ne îmbătăm...

PoezieAtelier

Să…

de George Florin Cozma

Cumplită dragoste! – a mea spre tine, A noastră către Timpul tuturor… Să ne ferim acum de Viitor, Să spargem clipa-n scânteieri puține Și să durăm în Azi, cât se mai poate! – Etern fatidic de...

PoezieClasic

O sa te am

de Marius Manole

Doresc ca vocea ta să mă primească, Atrăgătoare vorbe să-i ascult, Urechea mea, povești să își dorească, Să te ascult mai mult și tot mai mult. Doresc să pipăi molatecă simțire, În părul tău, de mâna...

PoezieAtelier

Despre viata

de Stef

Sa ne ferim sufletele de poveri sau sa le acceptam ? Sa tacem in inima muntelui sau ecoul vorbelor noastre sa razbata pana dincolo de asfintit ? Ce e mai important ? Infinitul albastru, Noi pentru...

PoezieAtelier

Contrazicere

de gabriela

\'Sa ne ferim de a vesti adevarul celor care nu sunt in stare sa-l asculte\'-Rousseau.............indraznesc sa contrazic aceasta expresie deoarece sunt multi oameni care in general cand gresesc...

Atelier

Atenție la gripa nouă!

de ion untaru

ca sa ne ferim mai bine de gripa noua, în afara de spalarea mainilor cu apa si sapun se mai recomanda: - garagara cu apa sarata (daca posibil sare grunjoasa) - spalarea foselor nazale cu apa sarata,...

Atelier

ce poate fi mai trist

de Alexandra Onofrei

ne ferim părinții de scene cu sex de cuvinte urâte îi punem să se uite la bugs bunny și să-și scrie în jurnal ce au să ne reproșeze se prefac că se iubesc, își vorbesc numai din când în când dar...

PoezieAtelier