Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Să iasă fluturi"23029 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mihaela RascuMR

Mihaela Rascu

AutorAtelier

Uneori, am impresia că fluturii se zbat înăuntrul sufletului meu, nerăbdători să iasă pentru a întâlni lumina. Câte unul reușește să își ia zborul către univers. Fiecare carte care se naște din infinitul meu interior, poartă între pagini un vis de fluture.

214 poezii, 0 proze

DC

Dumitru Crudu

AutorClasic

Dumitru Crudu (n. 1968, satul Flutura, județul Ungheni) este un poet și dramaturg din Republica Moldova . A fost student în Chișinău, Tbilisi, Brașov și masterand la Sibiu. A lansat în anul 1999, împreună cu Marius Ianuș, un nou manifest literar intitulat fracturismul. Câștigător al Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, al ASPRO și redactor al revistei web „Tiuk (k-avem kef)”. Falsul Dimitrie, poezie (1994) \'E închis vă rugăm nu insistați (1994) Șase cânturi pentru cei care vor sa închirieze apartamente (1996) (poezie) Crima sângeroasă din stațiunea violetelor (2001) Salvați Bostonul (2001) Duelul și alte texte (2004) (teatru) Steaua fără... Mihail Sebastian, (2006) , ed. Cartea Românească, București (teatru). \"Macel in Georgia\" (2008), ed.Polirom Iasi (proza)

0 poezii, 0 proze

Filippo Tommaso MarinettiFM

Filippo Tommaso Marinetti

AutorClasic

Filippo Tommaso Marinetti s-a născut în 22 decembrie 1876 la Alexandria (Egipt) și a murit la 2 decembrie 1944 la Bellagio. Studiază într-un colegiu francez de iezuiți și-și ia în 1893 baccalauréat ès lettres la Paris. Familia mea se mută la Milano și astfel viitorul inventator al futurismului se înscrie la Facultatea de Drept din Pavia, terminându-și studiile, însă, la Genova în 1899. Debutează în revista „Anthologie-Revue” în 1898 cu poezia „Les Vieux Marins” câștigând un concurs de poezie la Paris. Devenit poet de limba franceză, publică La Conquête des Étoiles (1902), Destruction (1904), La ville charnelle (1908). În 1905 scoate revista internațională Poesia împreună cu Sem Benelli și Vitaliano Ponti, rămânând însă singurul director al revistei începând cu numărul 8. La 20 februarie 1909 publică în „Figaro” la Paris „Manifestul Futurismului”. Trasată „poetica” futuristă, în același an apare drama Poupées électriques și apoi, în 1910, romanul Mafarka le Futuriste și Re...

1 poezii, 0 proze

Ioan Postolache-DoljeștiIP

Ioan Postolache-Doljești

AutorAtelier

trăiesc e oul întreg nu-l sparg să iasă puiul

1146 poezii, 0 proze

Dobrescu BiancaDB

Dobrescu Bianca

AutorAtelier

„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness

4 poezii, 0 proze

TV

toma valerica

AutorAtelier

..sunt un amic a doamnei toma si incerc sa o ajut sa fie mai ambitioasa pt ca este o adevarata comoara in ceea ce priveste poezia... nu are posibilitatea sa se faca cunoscuta si poate cu ajutorul dumneavoastra va reusi sa iasa din anonimitate...va multumesc mult!!! P.S o sa va trimit si biografia doamnei cat de curand posibil!

1 poezii, 0 proze

LR

Lingurar Rares

AutorAtelier

In simpla mea infatisare, probabil se ascunde ceva ce ar trebui sa iasa la suprafata si nu are cum, decat prin descarcare sufletul pe hartie, chiar si in timpuri grele sau nesuportate de constiinta. Loial, incerc a deveni un mic afluent a marilor rauri ce curg acum!

13 poezii, 0 proze

Viorica BotaVB

Viorica Bota

AutorAtelier

cand simti ca ceva clocoteste in tine, irumpe ca lava unui vulcan si nu mai poti suporta dogoarea nu te poti salva decat lasand sa iasa la lumina ceea ce s-a infiripat in adancuri. Asta nu inseamna neaparat o fericita eliberare deoarece poti auzi critici aspre, dar e totusi o victorie ca ti-ai invins teama de a ramane singur cu arista mistuitoare a creatiei! Viorica

4 poezii, 0 proze

NP

Nistor Paul

AutorAtelier

Am scris prima poezie in urma cu un an, dar este nesemnificativa. In urma cu cateva luni am scris o poezie care ma reprezinta si deocamdata ea reprezinta singura poezie care ii dau voie sa iasa la iveala. Restul poeziilor exprima prea mult rautate...ajunge o poezie simpla, cu adevar si in spirit fatalist. Poezia se numeste Colt din mine... si poarta dupa ea gandurile mele.

3 poezii, 0 proze

Radu IulianaRI

Radu Iuliana

AutorAtelier

Asa eram odata: "Dornica de libertate si suferind de lipsa ei,dornica de cunoastere, de oameni, nebuna dupa copii, nebuna dupa calatorii ( pe care le voi face probabil in alta viata -sau in aceasta, dar doar cu puterea imaginatiei), cu sufletul sfartecat de neputinta umana asupra mortii fizice, cu o mare lacrimi latente, asteptand parca prilejul sa iasa la suprafata, sa-mi incetoseze ochii, in ciuda luminii lor si a zambetului vesnic din ei si de pe buzele mele. Ma zbat in permanenta intre doua lumi si inca ma tarasc, nu zbor! Incerc sa gasesc adevarul unic pe propria mea cale, Practic o autoeducatia continua, neobosita pe care mi-o aplic cu zambetul pe buze!" Acum doar sunt.

16 poezii, 0 proze

Să iasă fluturi

de Simion Cozmescu

firele albe de păr zurliu sunt fluturi născuți din viermii ce se ospătară de cuviință din zilele traiului meu Doamne e greu și recunosc nu înseamnă că te știu nu te-am întâlnit încă aș da la anunțuri...

PoezieAtelier

ceas fără limbi

de Mihaela Postolache (Gorban)

am aruncat pietre în bazinul cu apă albastră să tulbur liniștea ce mă-nconjoară știam că chipul meu n-o să apară îmbrățișat de aripile tale am smuls florile din grădina cu stâlpi de piatră am crezut...

PoezieAtelier

poetul

de Ioan Postolache-Doljești

sătul de liniștea raiului placentar rupe stăvilarul și-o ia în aval împingând cu capul în poartă până scrâșnind în dureri se deschide și-alunecă din mamă în iadul cunoașterii apropiații se bucură pe...

PoezieAtelier

<b>post restant</b> - <i>Constanța Buzea</i>

de Paul Bogdan

Reluăm firul lecturii de unde l-am lăsat, și “hai împreună să aflăm locul unde/ maiaplisețcaia și-a rupt picioru-n pedale/ să botezăm zilele care se nasc muribunde,/ să dăm foc farmaciei cu rețete...

ArticolAtelier

Reîncarnare

de Malairău Victor

Băgați în mine țevi și turnați smoală incinsă, Poate o să simt și eu nițel caldură! Realizați măcar că-aproape nu aveți ce arde, Sau aproape e prea puțin pentru voi!? Suflați și ridicați taifunuri...

PoezieAtelier

poem pentru iu

de Dragos Gelu

aștept: să-mi iasă fluturi pe gură, să-mi crească flori pe umeri, să-mi curgă vin din ochi sau cel puțin să-mi apară poeme în miezul palmelor ca să mi le citești tu, iu, când îmi săruți buricele...

PoezieAtelier

mană crescută intre dracea si crângu

de Ioana Barac Grigore

m-am prabusit in lanul de soia era o iarna grea si lumea de la dispensar zicea acum e oarba aici era o iarna dincolo nu era totul incepuse de la banca lunga pe care stateam toti cuminti si asteptam...

ProzăAtelier

fluturii

de Ștefan Petrea

fluturii au spart coaja omizilor să iasă spre a zbura aripile lor refuzate de la ceară se-mplântă în cer pe cerul senin ostoind singurătatea norului sunt norul fără cer și aripi, încuiat în omida...

Atelier

Noaptea cu fluturi albi...

de Gelu Bogdan Marin

în netrebnicia mea sînt marginea unei cești acoperită de buzele tale lichidul sorbit peste zi cuvinte nespuse degete strivite de dorinți te caută printre fărîmiturile uitate la dejun pielea de nimfă...

PoezieAtelier

te laşi cãlcatã în picioare de fluturi albi

de Calotescu Tudor Gheorghe

faci risipã de flori din palstic cum risipesc muritorii din neştiinţã nemurire dupã nemurire într-o nebunie totalã arunci cerului lacrimi niciodatã plânse întreg oprite ca un nod în gât de un baraj...

PoezieAtelier